Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Xerox lanseaza DocuMate 6440, un scaner de superviteza

11 Septembrie 2016



Xerox a lansat echipamentul DocuMate 6440, unul din cele mai rapide și mai ușor de utilizat scanere din categoria sa, dotat cu un software integrat de optimizare a imaginilor care permite echipamentului compact sa poata scana până o pagină pe secundă care poate fi trimisă către una din cele nouă destinații configurate, fără a compromite calitatea documentelor.

Pe măsură ce companiile îmbrățișează transformarea digitală, este importantă implementarea tehnologiilor potrivite, mai ales în ceea ce privește acest prim pas – trecerea de la hârtie la digital. Noul DocuMate 6440 are în dotare caracteristici care optimizează eficiența și schimbă modul în care companiile analizează și gestionează informațiile vitale pentru business”, spune Walt Thinfen, președinte și CEO la Visioneer, companie care produce și comercializează scanerele Xerox DocuMate

Echipamentul DocuMate 6440 beneficiază de tehnologia Visioneer OneTouch și poate scana documente instant, către aproape orice aplicație, fișier sau dispozitiv, printr-o singură comandă. Datorită software-ului Acuity de optimizare a imaginilor, echipamentul îmbunătățește și corectează automat imaginile, astfel încât fiecare document este perfect scanat și transformat într-un fișier PDF, gata să fie trimis prin e-mail sau o aplicație web personalizată.
De exemplu, în industria serviciilor de sănătate, software-ul permite scanarea rapidă a documentele pacienților, care pot fi trimise apoi automat către farmacie sau către departamentul de facturare, îmbunătățind astfel productivitatea și eficiența, atât pentru furnizor, cât și pentru pacient. Cardurile de asigurare și documentele de identitate din plastic, precum și documentele din hârtie pot fi scanate rapid cu ajutorul alimentatorului automat de documente, cu o capacitate de până la 80 de pagini. Scanerul DocuMate 6440 este cu 33% mai rapid decât predecesorul său și poate scana până la 60 de pagini color, față-verso, pe minut.
Datorită flexibilității și tehnologiei avansate de gestionare a hârtiei, DocuMate 6440 reprezintă soluția ideală pentru diverse sectoare de activitate - sănătate, bancar, educație, energie, guvernamental și de producție.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite