Revista >> Septembrie 2016 [Nr. 187] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea românească: azi o vedem, şi nu e

Alexandru Batali

22 Septembrie 2016

10. Liderul din sistemul CDI pe care îl admiraţi?
Profesorul Florin Theodor Tănăsescu, om care cu brio şi-a închinat întrega activitate domeniului. A trecut prin toate momentele aferente cercetării ştiinţifice din România după Al Doilea Război Mondial, a creat un institut de prestgiu, ICPE, cu o dezvolatare fulminantă, a deţinut funcţii de demnitar şi a fost unul dintre puţinii lideri care a înfruntat-o pe Elena Ceauşescu în procesul de reducere a consumurilor de metale preţioase, una din găselniţile regimului totalitar, prin care se micşorau performanţele produselor româneşti.

11. Principalul merit în sistemul de CDI?
Refoma sistemului după 1989, cu asistenţa unor entităţi străine agreate de UE, apariţia institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare şi a planurilor naţionale de CDI, iniţierea dezvoltării regionale a CDI şi faptul că în 1996, ca răspuns a documentelor depuse la Bruxelles am primit răspunsul că „România nu va avea niciun fel de probleme cu aderarea la UE”. De fapt al patrulea dosar pentru aderare, semnat încă în anul 2000, a fost „Ştiinţa şi cercetarea”.

12. Regretul cel mai mare?
Venirea CDR la guvernare în 1997 a blocat pe criterii politice reforma CDI. Elocvent este exemplul Centrului Internaţional „Danubius” de la Murighiol, care era demarat şi care ar fi fost inaugurat în 1998, numai pe fonduri româneşti. De fapt reducerea finanţării CDI de la 0,75 % din PIB în 1996 la 0,11% în 1997, sub guvernul Ciorbea, spune tot...

13. Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe?
Ca punct forte menţionez că mai avem ceva potenţial tehnico-ştiinţific în special în institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, unde mai există cadre cu realizări de marcă din trecut. Există un potenţial important în colectivele angajate la societăţile multinaţionale, dar aici nu putem comenta nimic. Cercetarea universitară, bine dotată în prezent, ca de altfel întreg domeniul (pe fonduri structurale UE) poate constitui un viitor benefic.
Principalele puncte slabe sunt date de subfinanţarea domeniului, care a dus la reducerea numărului de cercetători (media de vârstă fiind cu mult peste 35-40 de ani); lipsa unei strategii clare a Guvernului pentru perspectivele de dezvoltare; gafele şi imaturitatea managementului domeniului.

14. Cel mai bun proiect de cercetare existent?
Normal că laserul de la Măgurele, deşi acesta nu va aduce efecte economice pentru România şi macină şi fonduri din săracul buget alocat anual CDI.

15. Cel mai defectuos proiect de cercetare?
Pot afirma că există multe categorii de proiecte de cercetare, unele bazate pe brevete sau cereri de brevete de invenţie cu aplicaţii directe, altele care încearcă să deschidă noi orizonturi, dar şi multe care se derulează pe baza unor evaluări superficiale, fără o finalitate estimată. Este recomandat ca orice proiect finanţat din programele naţionale CDI să aibă un efect palpabil. În caz contrar, înseamnă că a fost evaluat greşit. La primele programe naţionale(1993-1994) se cerea la final şi o apreciere a beneficiarului preconizat.

16. Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani?
În timpul mandatului profesorului Anton Anton, când fondurile alocate CDI au permis acordarea de salarii stimulative pentru angajarea şi formarea de tineri cercetători.

17. Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare?
Pierderea a trei ani (2014, 2015, 2016) din Planul Naţional CDI cu orizont 2020, de aici catastrofala situaţie în care ne găsim la nivelul entităţilor nebugetare, care trăiesc pe baza veniturilor realizate.

18. Şansa relansării cercetării româneşti?
Ne-am obişnuit cu titulatura de colonie şi cu indicaţia de la Bruxelles „subdezvoltarea sistematică impusă României”. Deci şansele le hotărăsc cei ce conduc România (dl.Ponta zicea că nu Guvernul...)

19. Imagine-metaforă a cercetării româneşti?
Eminescu: azi o vedem, şi nu e ...