Revista >> Octombrie 2016 [ Nr. 188] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea științifică revoluționează medicina

Catalin Mosoia, Expert comunicarea stiintei, Academia Romana

27 Octombrie 2016

Dr. Dragoș Peptanariu (37 ani) este medic și lucrează în cercetare. Face parte din categoria oamenilor pasionați, grupa Rara avis. Este un împătimit de biologie celulară, medicină și cercetare. Lucrează de drag și cu folos într-un colectiv de cercetători cu identitate științifică recunoscută atât în țară, cât și în străinătate: Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române. Surprinzător sau nu, îi place să vorbească despre traiectoria propriei sale cariere și investigațiile științifice în care este implicat. Este o fire deschisă și foarte interesată de cum va arăta medicina într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.

Sunteți medic, dar nu lucrați într-un spital. La un moment dat, ați ales să faceți cercetare științifică. Oare de ce?
Dragoș Peptanariu: Principalul motiv este timpul. Dacă aș fi lucrat într-un spital nu aș mai fi avut timp să fac experimente și cercetare.

A fost o alegere clară și pe care ați luat-o din timp.
Exact. Important este ca fiecare să-și aleagă să facă ceea ce îi place cel mai mult.

De ce ați ales medicina? Cum de ați decis să vă dedicați cercetării științifice?
Eram fascinat încă din școală, înainte de liceu, de lumea biologiei; acasă aveam microscop, iar toată ziua pregăteam tot felul de preparate, luam plante și le secționam, mi se părea fascinant, pur și simplu. Când a venit vremea examenului de admitere la facultate, am avut de ales între biologie sau medicină. Cumva mi s-a părut mai serioasă problema medicinei și am început cu ea. În timpul facultății am realizat mai bine ceea ce îmi doresc. Pe la jumătatea facultății am constatat că medicina - trebuie cumva să recunoaștem acest lucru – este cumva la începuturi; adică, lumea se duce la medic pentru a se trata, pentru a se vindeca, dar cel mai adesea se întâmplă să afle doar de ce suferă.
Pacientul este oarecum mulțumit pentru că, după consultație, află motivul pentru care suferă; cu toate acestea, nu se vindecă cu adevărat decât în anumite situații. Sunt domenii unde întru adevăr medicina tratează și vindecă, fie că ne referim la traumatologie sau la boli infecțioase. În schimb, dacă ai o boală sistemică primești un medicament ca să te simți mai bine și sa duci boala pe picioare, dar nu te vindeci. Nu s-a vindecat nimeni de hipertensiune, ori de diabet, de exemplu.

Starea de nemulțumire fizică se poate ameliora.
Mă refer la așa numitele tratamente simptomatice, ele compensează cumva problemele bolii, dar nu vindecă. Odată întreruptă medicația, simptomele reapar. Prin urmare, nu prea avem tratamente curative, ceea ce constituie un mare neajuns. De aceea este foarte mare nevoie de cercetare în acest domeniu.

Toate acestea au acționat ca un element declanșator în decizia dumneavoastră de a vă dedica cercetării?
Da, a fost un fel de nemulțumire a mea în timpul facultății - atât de mult studiu, atâta muncă pentru ca să ajungi medic și apoi să nu ai satisfacția că întru adevăr ai vindecat pe cineva.

Ați terminat facultatea de medicină. Apoi, ...
… am devenit tot mai convins că vreau să fac cercetare. Îmi amintesc că în ultimii ani de facultate, la un moment dat, unul dintre profesori întreba studenții ce vor să facă mai departe și eu am zis „cercetare”, iar el m-a cam luat peste picior – mi-a zis, „Domnul doctor... cercetător! Vino aici la patul pacientului, aici e medicina - lasă dumneata deoparte alte gânduri!”

Ați fost singurul sau au mai fost și alți studenți care au spus că vor să lucreze în cercetare?
Nu îmi amintesc să mai fi fost vreun coleg care să mai fi zis de cercetare. Cumva, clinica apare și mai practică. În cercetare, efectele nu se văd imediat.

După absolvirea facultății de medicină de la Iași…
... am plecat în SUA. Mi-am dat seama că vreau cercetare și am aplicat pentru un program doctoral în Statele Unite, am fost acceptat acolo la o universitate și, din nefericire, la vremea respectivă, nici eu nu eram foarte bine informat, unde nimerisem nu a fost tocmai super ok, în sensul că era o universitate relativ mică, au fost puține opțiuni, nu a ieșit așa cum mi-am dorit eu - să fac doctoratul la profesorul care mi-ar fi plăcut - și am fost nevoit să mă întorc după anul premergător doctoratului, cum ar fi la noi, anul de școală doctorală. A trebuit să mă întorc din cauza vizei, pentru că odată renunțând la un program, viza se anulează. Mi-am zis că voi încerca din nou. Am revenit în țară, mă pregăteam pentru o nouă aplicație, să plec din nou, dar am primit o ofertă aici, în țară, să mă apuc de doctorat. Mi s-a părut mai palpabil. Mi s-a promis că voi face biologie celulară, ceea ce mă pasionează pe mine, și cercetare.

Cine v-a făcut această ofertă?
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Aici am început doctoratul, l-am terminat și după aceea nu știam încotro să merg. Iar mă gândeam la plecare. Dar am aflat că Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” are nevoie de un cercetător și pe partea de biologie în cadrul unui departament nou înființat, IntelCentru.