Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Starea de confuzie

28 Octombrie 2016



Luni de zile, în această rubrică s-a discutat despre noile tendinţe privind tehnologia. Un recent raport de piaţă publicat de Gartner face însă necesară o pauză de la astfel de tendinţe. Şi asta deoarece la nivel global, piaţa pare a intra într-o stare de confuzie.

La modul evident, tehnologii precum cognitive computing, inteligenţa artificială, mobilitate, şi aşa mai departe, reprezintă tendinţe care caracterizează deja prezentul şi vor defini viitorul. Uneori, însă, trebuie luat un răgaz din descrierea unor astfel de tendinţe (care nu sunt neapărat apărute în ultimele cinci minute) pentru a vedea cât de repede se traduc ele în fapte.

Ce putem descoperi astfel? De pildă, aşa cum puteţi citi în acest număr de revistă în secţiunea dedicată evenimentului Esri, faptul că mobilitatea mult stimulată în forma ei numită BYOD nu prea se implementează încă la scară largă, preferându-se dispozitivele furnizate de companii din raţiuni de securitate şi costuri. Sau putem afla că mult-lăudatele maşini fără şofer (autoturismele autonome) nu sunt privite cu ochi prea buni de către americani (căci piaţa americană este, ca de obicei, principala piaţă menită testării de tehnologii noi). Iar exemplele pot continua.

Trecând în zona datelor statistice, Gartner a publicat recent un raport conform căruia piaţa globală a PC-urilor a înregistrat al optulea trimestru consecutiv de scăderi în termeni de livrări de echipamente. Scăderea înregistrată la nivelul lunii septembrie 2016 faţă de septembrie 2015 a fost de 5,7%. Mai important, această scădere înglobează nu clasicele PC-uri (desktop, notebook etc.) ci toate tipurile de dispozitive tehnologice.

Încercând o explicaţie pentru un asemenea fenomen, analiştii Gartner susţin că, din pricina imensului număr de dispozitive aflat la dispoziţia lor în acest moment, utilizatorii de tehnologie nu se mai grăbesc să-şi facă upgrade sau să-şi înlocuiască dispozitivul avut la dispoziţie decât în caz de strictă necesitate. Practic, cei mai mulţi utilizatori deţin şi folosesc deja, cel puţin pe pieţele mature (cele care contează cel mai mult în termeni de cifre şi vânzări), cel puţin trei tipuri diferite de dispozitive.

Conform datelor preliminare, nici măcar clasicele campanii de tip back-to-school sau de pregătire a sezonului de sărbători nu au avut darul de a îmbunătăţi situaţia. Din pricina saturării pieţei de dispozitive s-au înregistrat chiar multe situaţii în care părinţii au decis să le dea copiilor lor dispozitivele folosite de ei până acum, în loc să le achiziţioneze un produs nou.

Conform Gartner, nici situaţia de pe pieţele emergente nu a cunoscut îmbunătăţiri. Nesiguranţa economică, conflictele geopolitice şi incertitudinile politice de pe unele din aceste pieţe a determinat şi la nivelul întregii zone a ţărilor emergente o scădere continuă a cererii pentru dispozitive tehnologice, în special PC-uri.

În aceste cricumstanţe, se pune în mod firesc întrebarea: Cât de revoluţionare sunt, totuşi, noile tendinţe tehnologice pentru imensul ansamblu care se numeşte ecosistemul uman? Căci o tendinţă tehnologică nu devine cu adevărat realitate de zi cu zi decât atunci când intră în viaţa cotidiană a oamenilor.

Mediul online sau telefoanele inteligente au devenit tehnologii mainstream. Motivul principal nu a fost acela al noutăţii lor şi nici măcar acela al modei, ci acela că astfel de tehnologii au oferit oamenilor comoditate. Au respectat legea fundamentală a minimului de energie cheltuită pentru atingerea unui ţel. Sau de fonduri financiare alocate.

Într-un astfel de context, rămâne de văzut cât de repede vor ajunge tehnologii de sine stătătoare, precum imprimarea 3D, să devină mainstream la nivel de societate umană, câtă vreme ele încă nu satisfac cerinţa fundamentală de comoditate. Pentru alte tehnologii, însă, aproape sigur calea care va fi urmată va fi aceea a introducerii de elemente componente în tehnologiile deja existente, sub formă de actualizări (iar una din cele mai susceptibile tehnologii în acest sens este inteligenţa artificială), fără ca utilizatorii să conştientizeze măcar pe deplin schimbarea.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite