Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Laser Valley, un accelerator al oportunităţilor oferite de ELI-NP

14 Decembrie 2016



Viitorul centru de cercetare pan-european ELI-NP îşi poate atinge potenţialul ştiinţific maxim şi totodată se poate împlini pe parte de impact social şi economic prin suportul oferit de un proiect de dezvoltare regională precum Laser Valley-Land of lights. Prof. univ. dr. Nicoale Zamfir, directorul general ELI-NP, analizează această perspectivă.

„ELI-NP va avea, pe lângă rolul științific de avangardă, şi menirea să reprezinte pentru România începutul schimbării paradigmei prin care cercetarea științifică interacționează cu mediul economic. Acest lucru nu se poate realiza fără un suport consistent, fără conjugarea unor eforturi și energii, așa cum s-a întâmplat în foarte multe locuri din lume, unde în jurul marilor centre și institute de cercetare au apărut companii, s-au format așa-numitele parcuri științifice și tehnologice, prin intermediul cărora rezultatele cercetării ajung direct în societate, sunt finanțate, cumpărate și folosite de către companii. Din acest punct de vedere, proiectul Laser Valley își propune să fructifice oportunitățile oferite de amplasarea la Măgurele a celei mai avansate infrastructuri de cercetare din lume, care se va axa pe studiul fizicii fotonucleare și aplicații ale acesteia”, consideră prof. univ. dr. Nicolae Zamfir.

În calitate de director al ELI-NP, cum susţineţi materializarea proiectului Laser Valley?
Date fiind importanța și vizibilitatea acestui proiect unic în lume, considerăm că activitatea din cadrul ELI-NP poate deveni un motor pentru dezvoltarea antreprenoriatului tehnologic, al investiţiilor interne şi externe pentru creşterea economică a zonei metropolitane a Capitalei și a întregii țări.

În vederea dezvoltării relațiilor cu mediul economic și cu industriile de high-tech am creat clusterul emergent Măgurele High Tech Cluster (MHTC), care reunește deja peste 50 de IMM-uri implicate în realizarea de produse de înaltă tehnologie. Atât MHTC, cât și proiectul Laser Valley, oferă posibilitatea ca oportunitățile create de proiectul ELI - NP să nu fie irosite din cauza nedezvoltării suficient de rapide și sustenabile a sectorului privat, a lipsei resurselor menite să contribuie la dezvoltarea infrastructurilor de transport, comunicațiilor, zonelor rezidențiale, ș.a.m.d.

Ce aşteptări aveţi de la decidenţii locali şi guvernamentali, în sensul sprijinirii acestui proiect pe termen mediu şi lung?
Măgurele este - de șase decenii - polul fizicii în România, cu șanse de a deveni un model al dezvoltării integrate, bazat pe generarea prosperității. Acest lucru nu este însă posibil fără implicarea programatică și consecventă a autorităților, a comunității și a mediului de afaceri. Dacă factorii decidenți locali se vor implica în modernizarea infrastructurii, iar statul va crea un cadru legislativ adecvat și va învesti în resursa umană și în finanțarea tehnologiilor de vârf, credem că premisele realizării proiectului Laser Valley se vor apropia de realitate în 10-15 ani.

Este însă obligatoriu ca interesul suscitat de proiectul ELI să se materializeze în sprijinirea de către decidenții politici de la nivel local și central a intențiilor proiectului Laser Valley de a crea, în jurul comunității științifice multi-naționale de la ELI-NP, condițiile necesare pentru firmele care vor să dezvolte cercetarea şi să creeze plus-valoare.

Ce apreciaţi la Competiţia internaţională de idei şi la proiectul câştigător Sun Valley?
Ne-a bucurat implicarea unui număr atât de mare de tineri - studenți, absolvenți și cercetători - în ilustrarea viziunii Laser Valley, pornind de la potențialul de dezvoltare urbană a zonei din perspectiva infrastructurii de cercetare ELI-NP. Premierea a avut loc cu ocazia vizitei la ELI-NP, în data de 11 octombrie a.c., a domnului Carlos Moedas, Comisar European pentru Cercetare, Știință și Inovare.

Sun Valley este un proiect cuprinzător, care propune un campus ultra-modern de cercetare-dezvoltare, zone rezidențiale alimentate cu energie solară, dar și un sistem de transport în comun avansat.

Este un pas înainte, dar este nevoie de foarte mulți alți pași, concreți, în vederea construirii acelui ecosistem care să genereze un mediu antreprenorial de succes, bazat pe inovație tehnologică. Facilitățile și serviciile care urmează să atragă afaceri se pot realiza doar printr-o mobilizare exemplară a tuturor factorilor decidenți, care să adopte cadre instituționale viabile menite să facă posibile parteneriate solide între mediul public și cel privat.

În ce ne privește, noi vom pune la dispoziția societății toate progresele majore care se vor înregistra în cercetările ce se vor face la ELI-NP.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite