Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Brevetul de invenție, de la idee la succes, de la schiță la medalii şi premii. INCD Turbomotoare COMOTI – inovare reuşită

14 Decembrie 2016



Într-o lume grăbită, în care totul se întâmplă cu repeziciune, iar știrile şi informațiile din toate domeniile ajung la noi în timp real, tumultul informațional îți dă senzația că lucrurile evoluează mult mai rapid ca înainte şi lumea înaintează cu pași mult mai mari decât în trecut. Ceea ce este şi parțial adevărat şi este foarte bine că se întâmplă așa. În ce privește știința, salturile şi descoperirile par a avea un avânt şi mai mare, cu atât mai mult datorită faptului că, pe măsură ce evoluează, anumite tehnologii se referă la niște principii şi noțiuni mai greu accesibile oamenilor fără o pregătire de specialitate. Dacă acum sute de ani au existat niște oameni cu minți strălucitoare, celebri acum prin ce au lăsat în urmă şi au adus un aport substanțial într-un anumit domeniu, astăzi lucrurile par a se fi schimbat. Dezvoltarea tehnologiilor actuale, circulația informației, conectarea strânsă a oamenilor de știință, duc în general la inovarea cu pași mici şi mulți, care pare să fie benefică la scară mare.

De asemenea, astăzi, tot mai rar ies în faţă nume de oameni, persoane care să rămână în istorie asociate unei mari descoperiri. Bineînțeles, există şi excepții, oameni geniali care încă își dedică viața unor idei, renunțând la foarte multe pentru a urma un vis. Totuși, structura societății actuale şi modul în care funcționează acum lumea, favorizează nașterea şi dezvoltarea ideilor în cadrul unor colective de oameni strânși în nuclee şi care au nevoie să atragă finanțări din partea statelor sau din fonduri private. Astfel, în domeniul inovării, oamenii care vor să lucreze în cercetare pot opta între universități, institute de cercetare, sau consorții de firme în domeniu, care lucrează în colaborare cu industria şi beneficiarii direcți. Mai există şi companii private, care, plecând de la profit, au nevoie de departamente proprii de cercetare şi dezvoltare, care să le ajute să evolueze şi să rămână competitive.

Ceea ce nu se vede în spatele invențiilor este un lanț mai complicat, cu muncă multă de cercetare, logistică, oamenii implicați şi fonduri necesare pentru asemenea rezultate. Orice invenție trebuie gândită în contextul respectiv. De la idee până la realizare este o cale lungă, care necesită perseverenţă. Orice idee pleacă de la cunoașterea amănunțită a stadiului de dezvoltare al unui domeniu, teoretic şi practic, ce şi cum au făcut alții până în momentul respectiv. Pentru a schimba ceva sau a aduce chiar şi o mică contribuție trebuie să înțelegi mai întâi ce s-a realizat până atunci. Apoi se pune problema alegerii unei modalități de protejare a invenției, prin folosirea unui mecanism de protecție, numit brevet, care conferă inventatorului o întâietate şi o serie de drepturi legale. Un lucru important de reținut este faptul că brevetele la ora actuală protejează legal numai pe anumite arii de acoperire. La nivel național, în România avem Oficiul de Stat pentru Invenții şi Mărci (OSIM), fiecare ţară din lume având astfel de mecanism de brevetare. Există şi posibilitatea aplicării pentru un brevet european, cât şi varianta protejării prin brevete care să acopere mai multe ţări sau zone, bineînțeles, acestea fiind în strânsă legătură şi cu prețul plătit pentru brevetare, putând exista diferențe substanțiale de costuri între modalitățile de brevetare.

În funcție de așteptările privind cererea pieței şi obținerea unui profit prin comercializarea produsului, sau a ideii brevetate, se poate învesti mai mult sau mai puțin în protejarea drepturilor de proprietate intelectuală în momentul alegerii tipului de brevet. Ar mai fi de discutat unde se termină rolul cercetării şi unde începe transferul tehnologic al rezultatelor științifice de la mediul de cercetare la cel industrial şi al afacerilor, considerat ca o metodă bună de stimulare a creșterii economice. Desigur, fiecare caz în parte prezintă particularități, existând multe situații diferite. Dar, în mod normal, un produs rezultat în urma unor cercetări şi dezvoltat până la un punct ar trebui să fie preluat la un moment dat de industrie şi folosit ca atare. Rolul cercetării este să inoveze şi să dezvolte ideile până își dovedesc viabilitatea, apoi să le predea celor care au capacitatea de a le produce, folosi şi răspândi, făcându-le utile societății.
Procesul de creare al unui brevet presupune, pe lângă costuri, şi o cunoaștere şi adaptare la cerințele specifice de formulare şi încadrare a cererii de brevet în anumite formate, cerute de oficiile de brevetare, fiind necesare multe detalii, încadrate cât mai succint şi clar într-o cerere care să poată fi evaluată de specialiști în domeniu. Acest proces de evaluare poate dura şi ani de zile, rezultatul fiind un brevet de care toată lumea trebuie să fie în final sigură că nu mai există în altă parte şi nu încalcă alte drepturi de proprietate intelectuală.

Apoi urmează partea cea mai frumoasă, în care deținătorul brevetului are posibilitatea să scoată ideea în lume, să o arate, să vadă reacția celor din domeniu, să primească aprecieri și, de ce nu, să reușească într-un final să ajungă la o modalitate prin care să o valorifice.

Expertiza COMOTI, confirmată de premiile şi medaliile cucerite

Un exemplu elocvent în acest sens este Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare COMOTI din București. Înființat în 1985, în cadrul fostului Institut de Aviație INCREST şi devenit în 1996 INCD Turbomotoare COMOTI, este singura instituție din România specializată în cercetare, dezvoltare și integrare a cercetării științifice, prin proiectare constructivă și tehnologică, producere, experimentare, transfer tehnologic și inovare în domeniul turbomotoarelor de aviație și industriale și a mașinilor paletate de turație mare. COMOTI desfășoară o amplă activitate în domeniul turbomotoarelor de aviație, al proiectării asistate de calculator și al fabricației, al calculelor structurale și de dinamică fluidelor și al achiziției de date. Dotările laboratoarelor sunt menținute la un nivel tehnic de ultimă generație prin investiții periodice, beneficiind astfel de facilități şi standuri pentru experimentare, testare şi măsurători pentru turbomotoare: compresoare, camere de ardere, rețele paletate. Prin departamente specializate şi dotări specifice, se poate realiza o gamă largă de măsurători în domeniul termodinamicii, curgerea fluidelor, acustică şi vibrații, încercări fizico-chimice, încercări mecanice, automatizări industriale, etc. Institutul are un personal de peste 200 de persoane, mare parte fiind absolvenți de învățământ superior, cu diverse grade şi titluri științifice.

Institutul a fost şi este implicat în zeci de proiecte de cercetare la nivel național şi european. Astfel, de-a lungul timpului COMOTI a reușit să fie cunoscut în întreaga lume, fiind asociat în diferite proiecte cu nume ca Agenția Europeană de Apărare, SNECMA și TURBOMECA - Franța, DLR - Germania, CIAM – Rusia, General Electric – S.U.A, PETROM şi ROMGAZ – România.

Experiența acumulată în domeniul mașinilor cu palete de turație mare a permis dezvoltarea, în concepție proprie, a unei serii de compresoare centrifugale și suflante antrenate electric, pentru aer sau gaze naturale, ceea ce face ca Institutul COMOTI să fie singurul producător al unor astfel de echipamente complexe, pe plan național.



Pe plan internațional, expertiza profesională și instituțională a COMOTI în domeniul turbomotoarelor și a mașinilor paletate a fost recunoscută prin câștigarea unui număr important de medalii și diplome la saloanele de invenții şi expozițiile naționale şi internaționale. COMOTI deține peste 30 de brevete de invenție în domeniul turbomotoarelor. Marea majoritate au obținut premii şi medalii la Saloanele de invenții de la Geneva, Bruxelles şi Londra - principalele locuri de întâlnire la nivel european pentru inventica mondială.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite