Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Īn 2017 cloud-ul devine tot mai atractiv pentru organizaţiile mari

14 Decembrie 2016



În 2011, revista Market Watch publica împreună cu Microsoft primul supliment dedicat 100% cloud computing. Conţinutul editorial surprindea mai multe iniţiative timpurii de migrare la Azure şi Office 365, dar care nu mai erau doar proiecte izolate, ci o direcţie de piaţă. La final de 2016, cloud-ul a devenit o tehnologie matură, care nu este doar prima opţiune pentru companiile lipsite de resurse, ci devine principala tendinţă inclusiv în mediul enterprise.

Analiştii Forrester consideră că în 2017 organizaţiile de tip enterprise vor fi principalul motor al acestei pieţe. Companiile mari care deţin şi operează infrastructuri complexe găsesc deja în cloud cea mai fiabilă soluţie pentru rularea aplicaţiilor de business. Un studiu recent, derulat de Forrester alături de peste 1000 de companii mari din Europa şi America, arată că peste 32% au planificat migrarea la diverse tehnologii de cloud public în următoarele 12 luni, iar 59% au în vedere un model de cloud hibrid.

Vreme îndelungată, majoritatea IT managerilor considerau modelul private cloud drept cea mai bună abordare pentru organizaţiile enterprise. În timp însă, au înţeles că acest demers implică un efort ridicat de timp, resurse umane şi resurse financiare, fără ca securitatea şi controlul astfel obţinute să justifice investiţia. Au realizat că dezvoltarea unui private cloud este un demers prea costisitor şi că astfel de infrastructuri, sau poate chiar mai performante, există deja la furnizori cu notorietate.

Microsoft investeşte 3 miliarde în cloud-ul european
Recent, Satya Nadella, CEO Microsoft, a dezvăluit detalii despre investițiile semnificative pe care compania le-a făcut în tehnologii cloud în Europa. Nadella a afirmat că Microsoft a investit peste 3 miliarde USD la nivel european pentru dezvoltarea platformei de cloud şi a crescut capacitatea acestei platforme de peste două ori în ultimul an. Mai mult, Microsoft va oferi serviciile Azure nu doar din cunoscutele centre de date din Irlanda, Olanda şi UK, ci şi din centre noi de date din Franţa sau din Germania prin intermediul unui parteneriat cu T-Systems International.

„Continuăm să investim masiv în infrastructura de cloud pentru a satisface cererea în continuă creștere din partea clienților și partenerilor noștri europeni”, a spus Satya Nadella, CEO Microsoft. „Construirea unei platforme cloud - globală, inteligentă și de încredere - este misiunea noastră centrală și are scopul de a ajuta utilizatorii individuali și companiile din toată lumea să își atingă întregul potențial. Este poate cel mai bun moment pentru companiile din Europa să profite de noi oportunități de creştere prin Microsoft Cloud”.

Referinţele Azure devin tot mai numeroase
Organizaţiile mari care migrează la Azure sunt tot mai numeroase şi acoperă cele mai diverse domenii de activitate. Este vorba despre clienţi precum Alianţa Renault-Nissan, Ministerul Apărării Naționale din Regatul Unit, NBC Universal, GE Healthcare, Tyco International, Hershey etc. Nici piaţa locală nu duce lipsa de referinţe, iar companiile româneşti se orientează tot mai mult către serviciile Microsoft cloud, atât Office 365, cât şi Azure.

La începutul anului, un jucător important pe piaţa serviciilor financiare non-bancare a decis să migreze întreaga suita de aplicaţii de business în Azure, după analiza a nu mai puţin de şapte furnizori, locali şi internaţionali. Procesul de migrare a durat câteva luni şi a inclus sesiuni repetitive de testare. Compania a obţinut astfel un mediu IT extrem de scalabil şi foarte securizat, la un cost avantajos. Disponibilitatea obţinută este de 99.9% şi este garantată prin SLA. Compania reuşeşte astfel să depăşească orice vârf de încărcare la nivelul utilizării soluţiilor de business şi să aibă un plan coerent de continuitate operaţională. Dacă ar fi optat pentru un scenariu on-premises, investiţia nu s-ar fi justificat din punct de vedere economic. Întreg proiectul de migrare a fost derulat cu suport din partea Microsoft şi a unui partener certificat.

O reţea cu 30 de centre de date
Serviciile Microsoft Cloud, inclusiv Azure, Office 365 și Dynamics 365, sunt disponibile clienţilor prin intermediul a 30 de centre de date (din 36 anunțate) – mai multe decât în cazul oricărui alt furnizor major de servicii de cloud din Europa și din lume. Aceste investiții arată că tot mai mulți clienți europeni folosesc serviciile Microsoft Cloud pentru a-și transforma activitatea. Complementar, în 2016 Microsoft a derulat două sesiuni de reducere a costurilor cu serviciile cloud, ultima fiind în octombrie, prin reducerea cu până la 50% a costului maşinilor virtuale din Azure.

Astfel de abordări vor deveni obişnuite în următorii ani. Piaţa de cloud public va atinge în 2017 o valoare de 146 miliarde USD (conform evaluărilor Forrester), faţă de 87 miliarde în 2015. Rata medie de creştere anuală se va menţine la cca 22%. Totodată, piaţa se va maturiza şi va oferi tot mai multe modele de best practices pentru migrare, ceea ce va permite companiilor să obţină un nivel tot mai mare de eficienţă şi reducere a costurilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite