Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IMM-urile romāneşti şi utilizarea tehnologiei: mari la vorbe, mici la fapte

17 Februarie 2017



Microsoft şi compania de analiză a pieţei Ipsos Mori au făcut un studiu la nivel european despre utilizarea tehnologiei în cadrul companiilor mici şi mijlocii. Studiul a surprins şi opinii din partea unor companii/respodenți din România, iar principalele rezultate ale investigaţiei arată cum se poziţionează IMM-urile față de acest subiect.

Suntem pregătiţi, dar trebuie să investim ceva mai mult în IT. 84% din respondenții români (lucrători IT din companii mici şi mijlocii) au declarat că se simt pregătiți să folosească aplicațiile și dispozitivele pe care le au la dispoziție în companie – comparat cu doar 59% în Europa Occidentală. În același timp însă doar 55% dintre companiile românești au un website şi doar 16% au zonă online dedicată clienților (16%) față de media occidentală (69% respectiv 21%) Se pare că ne pricepem doar declarativ, pentru că în antiteză cu aceste răspunsuri, la nivel general, România se plasează conform statisticii europene pe penultimul loc în UE atunci când vine vorba de competențe digitale, iar unul dintre factorii care ne ajută să nu ocupăm ultima poziție poate fi tocmai numărul mare de specialiști IT din economie. Când vine vorba de integrarea tehnologiei în mediul de afaceri, România se plasează însă pe locul 28 din 28.
Înţelegem că tehnologia ajută, dar nu şi că tehnologia costă bani. Companiile româneşti consideră că tehnologia le va ajuta și fluidiza deciziile operaționale și strategice (79% versus 59% în Europa) sau le va aduce mai multe date relevante despre clienți (67% vs 53%). De asemenea, IMM-urile româneşti sunt în general de acord că tehnologia le îmbunătățește relația cu clienții și le permite să îşi dezvolte afacerea. Șapte din zece (71%) sunt de acord că sunt în măsură să rămână conectaţi cu clienții și să îşi îmbunătăţească loialitatea clienților, în timp ce într-o proporţie similară sunt de acord că tehnologia le permite să construiască relații mai bune cu clienții existenți (73%). La vorbe suntem ok, la fapte mai puţin. Din păcate, prea puţine/foarte puţine investesc în soluţii dedicate gestiunii clienţilor CRM, iar rata reală de penetrare în piaţă a acestui tip de soluţii nu trece de 18-19%. Deschiderea patronilor de IMM-urilor față de această categorie de soluţii este minimă.



În România, afacerile sunt imobile.

7 din 10 angajaţi declară că trebuie să fie prezenţi la birou pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu; totuşi se constată o creştere a flexibilităţii faţă de 2015, când 8 din 10 angajaţi declarau că trebuie să fie prezenţi la birou pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu.
Vânzările şi Marketingul sunt provocările principale. Factorii de decizie români (BDMs) estimează că vânzările și strategia de marketing vor reprezenta provocările cele mai stringente cu care organizaţia se va confrunta în următoarele 12 luni; trei sferturi (76%) menționează acest lucru. În același timp, și aceștia sunt de acord că dezvoltarea competențelor angajaților (72%) și strategia companiei (72%) sunt, de asemenea, probleme care cer atenție specială.
Românii nu se tem de pericolele digitale. 80% din angajații chestionați în România simt că informațiile proprii sunt protejate oriunde s-ar afla, comparat cu 67% în vestul Europei. Între manageri, 79% sunt de aceeași părere când vine vorba de datele firmei, față de 58% în Europa occidentală. Dintre aceiași manageri, 72% declară că afacerea lor dispune de protecție avansată a datelor, față de media vestică de 54%. Nu-mi dau seama dacă această atitudine este generată de încrederea în tehnologiile folosite (dubito) sau de ignoranţa în ceea ce priveşte criminalitatea cibernetică şi riscurile reale. Inclusiv un raport Microsoft Security arată că țara noastră are rate de apariție a riscurilor de securitate consistent superioare mediei mondiale – (31,3% versus 20,8% pentru Q4 2015) și o medie mai mare de calculatoare detectate ca infectate – 36,4 din 1000, față de 16,9 media mondială), situaţie pe care de altfel, Augustin Jianu (actualul titular de la MCSI) l-a subliniat în orice prezentare susținută pe când era şeful Cert.ro
Concluzia? Companiile mici şi mijlocii din România ar trebui să înţeleagă că tehnologia îi poate ajuta doar dacă o adoptă, ceea ce înseamnă un efort, atât ca bani, cât şi ca timp şi atenţie. Altfel, rămânem doar la vorbe.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite