Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

IGPR si BSA isi continua parteneriatul incombaterea pirateriei software

20 Februarie 2017



Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și BSA | The Software Alliance (BSA) anunță reînnoirea Protocolului de colaborare și debutul unei noi campanii pentru prevenirea și combaterea pirateriei software, continuând astfel activitățile comune începute în 2011.
Campania ,,Folosind software nelicențiat îți lași securitatea la întâmplare” evidențiază riscurile de securitate și nu numai, pe care și le asumă companiile ce folosesc software nelicențiat sau contrafăcut.
Conform studiului dat publicității la începutul anului 2015, Unlicensed Software and Cybersecurity Threats („Software-ul nelicențiat și amenințările de securitate informatică”), realizat de IDC la solicitarea BSA, constând în analiza statistică comparativă a ratelor la care software-ul nelicențiat este întâlnit pe PC-uri în 81 de țări şi a ratelor la care malware-ul este întâlnit pe PC-uri, există o puternică rată de corelare (r=0.79, pe o scară de la 0 la 1, unde 1.00 este rata maximă de corelare) între utilizarea de software nelicențiat și rata la care se întâlnește malware-ul.
"Realitatea este că software-ul nelicențiat, descărcat sau procurat din surse neautorizate, poate provoca probleme – nu doar probleme legale, cu privire la care deja informăm comunitatea de afaceri de mai mulți ani, ci și probleme de securitate a datelor de afaceri sau personale și de funcționalitate a sistemelor IT. Mulțumim partenerilor din cadrul Poliției Române pentru eforturile comune în a informa mediul de afaceri și consumatorii individuali asupra acestor riscuri”, a declarat Magda Popescu, BSA | The Software Alliance Outside Counsel.
Studiul Seizing Opportunity Through License Compliance arată că 60% dintre angajații intervievați au menționat riscurile de securitate asociate cu software-ul nelicențiat ca fiind unul dintre motivele principale pentru a folosi software autorizat și licențiat. Același studiu demonstrează că personalul tehnic din cadrul companiilor nu conștientizează cu adevărat dimensiunea problemelor - Directorii de Tehnologia Informației (CIOs) intervievați estimează că 15% dintre angajați instalează software în rețeaua internă fără cunoștința lor, dar subestimează gravitatea situației; studiul arată că în realitate un număr aproape dublu – adică 26% dintre angajați – instalează software neautorizat în rețea.
Pe de altă parte, software-ul este protejat legal, iar cei care aleg să folosească software nelicențiat sau să încalce în alt mod drepturile de autor asupra programelor pentru calculator se pot confrunta cu riscuri legale. Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a continuat, în perioada 2011-2016, adică după semnarea primului Protocol de colaborare, investigaţiile legate de cazuri de încălcare a drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator, rezultând peste 1.000 de verificări efectuate. Numai în ultimul an au fost indisponibilizate peste 5.500 de sisteme informatice și suporturi de stocare.
Parteneriatul dintre IGPR și BSA își propune să vină în întâmpinarea mediului de afaceri în vederea evitării riscurilor legate de utilizarea de software nelicențiat sau contrafăcut prin desfășurarea unor acțiuni informativ-preventive. În cadrul Campaniei se desfășoară activități comune de informare pentru mai mult de 20.000 de firme mici şi mijlocii, care astfel pot beneficia de instrumentele disponibile menite să le ajute să identifice și să evite software-ul contrafăcut sau nelicențiat și astfel să gestioneze riscurile asociate acestuia, legale și de securitate informatică.
Consultanții BSA pot furniza IMM-urilor din România informaţiile de care au nevoie pentru realizarea unui inventar software intern, dar şi consultanță post-inventariere, prin intermediul Centrului de suport pentru Campania organizată de Inspectoratul General al Poliției Române și BSA | The Software Alliance, la telefon: 031.620.21.46, e-mail prevenire@softwareculicenta.ro.
"Colaborarea dintre Poliţia Română şi BSA The Software Alliance care vizează prevenirea infracţiunilor în domeniul drepturilor de autor reprezintă un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat. Prevenirea utilizării de software nelicenţiat în mediul de business constituie nu doar un obiectiv al Poliției Române, ci şi o necesitate la nivelul societăţii. Continuând demersurile preventive comune derulate în perioada 2011-2016, Campania <<Folosind software nelicenţiat îţi laşi securitatea la întâmplare>> îşi propune să crească nivelul de informare şi conştientizare a reprezentanţilor companiilor cu privire la consecinţele (legale şi de securitate) ce decurg din utilizarea de software piratat sau nelicenţiat”, declara Comisar şef de poliţie Gabriela Trifan, Director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite