Revista >> Martie 2017 [Nr.192] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea românescă, un uriaş cu picioare de lut

Alexandru Batali

23 Martie 2017

12. Regretul cel mai mare?
În sistemul de CDI s-au cheltuit, şi încă se mai cheltuie, exagerat de mulţi bani pentru proiectele „bottom-up”, fără efecte vizibile în societate. Instituţiile participante la astfel de proiecte pot trăi o „satisfacţie” la finalizarea acestora, putând reprezenta o creştere a veniturilor. Dacă întrebarea dumneavoastră se referă explicit la mine, atunci regret că nu am reuşit să formez în ICPE-CA o cultură instituţională aşa cum am văzut-o la înfiinţare.

13. Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe?
Punctele forte îşi au obârşia în personalul de cercetare performant, în laboratoarele bine şi foarte bine dotate. Punctele slabe le văd în modul de finanţare a instituţiilor de cercetare şi în cel de salarizare a personalului; astfel au dispărut institute întregi, cu rol în societate. Nu-ţi poţi baza „politica în cercetare” pe procedeul aruncării în apă şi „cine ştie să înoate va trăi, cine nu dispare”. Este foarte comod acest mod de a conduce, dar nu reprezintă o strategie, strategie prin care ar trebui să se facă investiţii în cercetare şi nu numai să se cheltuie banii. Toate aceste puncte slabe vorbesc, de fapt, de lipsa unei strategii corespunzătoare!

14. Cel mai bun proiect de cercetare existent?
Este greu de definit. Orice proiect care creează valoare adăugată este un proiect bun. Problema celui mai bun este doar o problemă de gust! Dacă mă refer la ICPE-CA, trebuie să remarc proiectul contribuţiei in kind de participare a României la proictul FAIR, prin care nu numai că se livrează marfă în valoare de cca. 4 milioane euro, dar s-au creat şi competenţe pentru o abordare largă, şi de lungă durată, în cadrul proiectului ELI.

15. Cel mai defectuos proiect de cercetare?
Evident, cel care nu are niciun ecou! Cel care finanţează doar „supravieţuirea”!

16. Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani?
Lansarea proiectelor „top- down” în cadrul PNCDI. Sunt proiecte formulate ca priorităţi de către ministere şi răspund unor necesităţi imediate ale acestora. Proiectele se pot câştiga în regim competiţional de către consorţii de instituţii (INCD, universităţi, societăţi comerciale).

17. Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare?
Incoerenţa dintre obiectivele generale ale programelor şi criteriile de evaluare! Un exemplu grăitor îl avem în PNCDI II, care avea ca prim obiectiv general „Crearea de cunoaştere”. Sistemul de cercetare a răspuns imediat şi viguros: s-au înfiinţat peste 50 de reviste româneşti care au primit indexare internaţională, numărul de articole publicate în reviste internaţionale s-a multiplicat. În schimb institutelor, la evaluare, li s-a cerut, printre altele, să aibă piaţă proprie în economie. La noi există o piaţă a cercetării, dar această piaţă nu este, de multe ori, la nivelul impus de cercetările cu rezultate publicabile în reviste cu cifră de impact ridicată!

18. Şansa relansării cercetării româneşti?
Da, există una reală: definirea priorităţilor şi a obiectivelor coerente cu acestea în programele de cercetare. Aceste priorităţi nu pot fi copiate din alte programe, ci personalizate pentru România.

19. Imagine-metaforă a cercetării româneşti?
Este a unui uriaş cu picioare de lut. Înzestraţi-l cu o strategie cu priorităţi (dacă doriţi, cu specializări inteligente) şi acest uriaş va deveni campion şi la sprint, dar şi la fond!

20. Comentariu liber despre noua Strategie CDI 2014-2020
Strategia CDI 2014-2020 a permis lansarea unui plan corespondent superior fostului PNCDI II. Obiectivele s-au apropiat de necesităţi; se observă o tendinţă de desprindere din mrejele programelor cadru comunitare. Nu suntem mai puţin comunitari dacă strategia noastră corespunde nevoilor noastre! Trebuie să avem în vedere că programele naţionale de cercetare ale altor state nu sunt copiate după programe cadru comunitare, şi acest lucru pe bună dreptate: programele cadru ale UE conţin contribuţii mici ale statelor din bugetele de cercetare, astfel încât peste 90% din banii prevăzuţi pentru cercetare se investesc în planul naţional. La noi situaţia financiară este similară şi, de aceea, PNCDI trebuie să satisfacă intereselor noastre, care nu sunt nici ale FP7, nici ale Horizon 2020. De aceea, noua strategie 2014-2020 trebuie să se muleze, pe cât se poate, pe necesităţile interne. Un început s-a făcut prin lansarea unor proiecte „top-down”! Nu trebuie să risipim banii pe proiecte mărunte de diferite tipuri, în care rata de reuşită este mai mică de 10%, şi să ne mândrim după aceea că am organizat minuţios o astfel de competiţie şi, eventual, să răspundem la întrebarea: bani nu avem, dar nu vă place organizarea noastră?