Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IoT made by România

23 Martie 2017



Chiar dacă vizibilitatea este încă relativ redusă, revoluția Internet of Things prinde viteză și în România. O demonstrează creșterea constantă a numărului companiilor care își lansează propriile soluții IoT, dar și al start-up-urilor autohtone care își fac intrarea pe piață cu proiecte originale.

Adoptarea tehnologiilor IoT nu înregistrează încă în România salturile valorice preconizate la nivel mondial. Această nu înseamnă însă că numărul proiectelor locale nu crește, ci că amploarea inițiativelor IoT autohtone este relativ redusă, în majoritatea cazurilor fiind vorba de proiecte-pilot.

Există, ce-i drept, și proiecte mari, de notorietate, cum este „Alba Iulia Smart City 2018“, în care sunt implicate nume grele ale industriei IT&C mondiale, ca Orange sau ZTE, sau cel finalizat deja de Telekom și Cisco în Parcul Tineretului din București. Dar și acestea pot fi considerate, din anumite puncte de vedere, drept proiecte-pilot.

Ofensiva locală
La fel de adevărat este însă și că există numeroase proiecte de dimensiuni mai mici și mai puțin mediatizate. Și care sunt realizate de companii locale care au evoluat rapid de la stadiul de start-up la cel de partener capabili să livreze soluții IoT fiabile.
Un prim exemplu în acest sens este DasData, companie înființată în 2013 și care a implementat deja la Onești o soluție de monitorizare a consumului de apă cu ajutorul unei rețele de senzori, proiect pe cale de a fi replicat și la Slănic Moldova și Târgu Ocna. Platforma DasCity dezvoltată de DasData este concepută pentru a acoperi cerințele unui oraș inteligent și integrează de la soluții de monitorizare și management al serviciilor de utilități, până la sisteme de monitorizare și eficientizare a traficului urban etc.
Un alt nume care începe să capete notorietate și pe plan local este Simfony Mobile, start-up românesc care oferă servicii de conectivitate M2M pentru 180 de țări. Compania a lansat anul trecut o platformă IoT dedicată zonei de Retail și FMGC, care integrează soluții capabile să colecteaze date furnizate de senzori instalați în diverse tipuri de echipamente, să le analizeze și, pe baza rezultatelor obținute, să emită notificări/alarme sau să trimită automat comenzi predefinite.

O altă companie românească cu priză la piețele externe este și Flashnet. Înființată în 2005, la Brașov, având ca obiect declarat de activitate managementul inteligent al energiei, Flashnet a reușit să-și treacă în palmares o premieră mondială în urmă cu doi ani, când a prezentat la Paris primul controler de iluminat public care folosește protocolul LoRaWAN. Inovația tehnologică, integrată în soluția proprietară inteliLIGHT, simplifică și eficientizează managementul la distanță al corpurilor de iluminat public.
Nou veniților li se adaugă nume cu vechime pe piața IT locală. Cum este cazul ieșenilor de la Quartz Matrix – înființată în 1994, compania și-a creat propriul departament de cercetare-dezvoltare și are deja numeroase proiecte pe zona Industrial IoT și un portofoliu de soluții proprii care acoperă de la citirea la distanță a contoarelor de utilități (e-Net) și contorizarea traficului de persoane (DigiTrafic), la monitorizarea parametrilor apelor industriale (DigiCheck).

Calea e deschisă
Pe lista „consacraților“ se vor adăuga constant noi nume o dată cu creșterea apetitului pieței locale pentru soluțiile IoT, numeroase companii IT locale investind deja in dezvoltarea de aplicații dedicate.
Numărul lor va evolua rapid însă și ca urmare a apariției a tot mai multe start-up-uri specializate în tehnologiile IoT. Cum este, de exemplu, start-up-ul clujean Pitech Apps, al cărui sistem de parcare inteligentă Parking+Plus a fost desemnat acum doi ani de către Telekom drept cea mai bună aplicație IoT românească. Sau DeviceHub.net, specializat în dezvoltarea de servicii Cloud pentru soluțiile IoT, care a primit o finanțare de 80.000 de euro. Sau BOX2M, care produce soluții software și hardware de monitorizare, contorizare și control al sistemelor IoT industriale. Sau Wylyodrin, care a dezvoltat o platformă de programare la distanță a echipamentelor de tip Raspberry Pi, utilizate în soluțiile IoT.
Există deci premise reale ca, în doar câțiva ani, să putem vorbi de un întreg ecosistem de soluții IoT made by România.

Dacă doriți să fiți la curent cu cele mai noi aplicații Internet of Things pe plan local, participați la Workshop-ul „IoT – Oportunități într-o lume conectată“, care se va desfăsura începând cu ora 14,30 în cadrul expoconferinței naționale Ziua Comunicațiilor 2017. Cel mai relevant eveniment al industriei telecom locale va avea loc pe 25 Aprilie 2017 la JW Marriott București. Înregistrați-vă la adresa http://zcom.ro pentru a beneficia de participare gratuită.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite