Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cultură versus ştiinţă: pledoarie împotriva unei false opoziţii

27 Aprilie 2017



Persistă încă – o întâlnim frecvent la nivelul percepţiei comune, o întâlnim, din păcate, și în sistemul românesc de învățământ – prejudecata dihotomiei opozitive între două domenii fundamentale ale vieţii: știinţa și cultura. Sursele acestei prejudecăţi sunt vechi, multiple și variază sau se metamorfozează în timp, de la o epocă istorică la alta. Ele au însă un nucleu comun, identificabil în tratarea în sens restrictiv a celor două domenii: știinţa, văzută ca teritoriul guvernat de raţionalitate, logică, rigoare, demonstraţie, și cultura, restrânsă la forma de manifestare artistică a spiritului uman, expresie a sensibilităţii subiective, ce nu necesită nicio demonstraţie și nicio justificare.

Spre exemplu, la mijlocul secolului al XVIII-lea, Adam Smith (1723-1790), om politic și filosof scoţian, considera știinţa ca fiind „marele antidot al entuziasmului nefondat și al superstiţiei“, opunând astfel știinţa practicării simpliste și iraţionale a credinţelor religioase. Se întâmpla în perioada iluminismului, curent care cultiva încrederea în puterea raţiunii umane și a cărui apariţie se datora tocmai descoperirilor știinţifice care avuseseră loc în secolul precedent, când Galileo Galilei, Blaise Pascal, Renée Decartes sau Isaac Newton afirmaseră că Universul era guvernat de legi fixe, care puteau fi exprimate în limbaj matematic. În aceeași direcţie, în secolul al XIX-lea, biologul Thomas Henry Huxley (1825-1895) descria știinţa ca fiind „bunul simţ la valoarea sa maximă […], riguros de precisă în observaţii și necruţătoare faţă de erorile de logică“. Secolul al XX-lea, secolul modernităţii, determinat și susţinut de evoluţia și diversificarea explozivă a știinţelor, de apariţia pluri- și transdisciplinarităţii, a accentuat și mai mult statutul știinţei de cercetător al adevărului demonstrabil, probat prin experiment și exprimat în mod obiectiv prin formule. Un mare fizician, Richard P. Feynman (1918-1988), părinte al nanotehnologiei și laureat al Premiului Nobel (1965), afirma că știinţa este „ceea ce am învăţat despre felul în care să ne protejăm de autopăcălire“.
Am selectat aceste trei exemple, din trei secole succesive, tocmai pentru a ilustra constanţa, perenitatea aceleiași perspective, care acordă știinţei autoritatea obiectivităţii și a situării în adevăr, capabilă să ne protejeze de autoînșelare sau iluzionare. Cele trei afirmaţii sunt departe de a reprezenta definiţii, în sensul scolastic al termenului, dar ele evidenţiază caracteristica fundamentală a știinţei și anume cunoașterea bazată pe logică, raţiune, experiment, rigoare. Dacă ar trebui să ne oprim la o definiţie, aș opta pentru cea oferită de „Dicţionarul explicativ al limbii române“ editat de către Academia Română, unde știinţa este definită ca „un ansamblu sistematic de cunoștinţe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștinţe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii“, nucleul semantic fiind reprezentat, cum se poate observa, de ideea de cunoaștere.
Cât despre celălalt domeniu în discuţie, cultura, cercetătorii acceptă că a da o definiţie culturii este un demers dificil și inventariază peste 200 de definiţii, formulate în epoci diferite, din perspective diferite, personale sau aparţinând unui anumit curent de gândire. Pentru similitudine, amintesc definiţia din „Dicţionarul explicativ al limbii române” – „totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”. Aș include doar trei dintre cele mai sugestive percepţii asupra culturii. Prima îi aparţine lui Simion Bărnuţiu (1808-1864) – personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, om politic influent, filosof, istoric, organizator al revoluţiei de la 1848 în Transilvania – care descria cultura drept „puterea cea mai tare de pe pământ și o cetate nouă a unităţii naţionale” (a se observa amprenta vremurilor). Ani mai tarziu, poetul și eseistul Fernando Pessoa (1888-1935) definea cultura prin cunoaştere – „cultura nu înseamnă să citești mult, nici să știi multe; inseamnă să cunoști mult”, pentru ca, mai aproape de prezent, André Malraux (1901-1976), scriitor, ziarist, om politic francez să o catalogheze ca „suma tuturor formelor de artă, de iubire și de gândire care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puţin înrobit”.

Interconexiuni fireşti
De fapt, între știinţă și cultură nu a existat și nu există o relaţie de excludere reciprocă, ci dimpotrivă. Primii oameni de știinţă (mă refer aici la știinţa modernă), recunoscuţi și acceptaţi ca atare, au fost veritabili oameni de cultură. Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost pictor, sculptor, muzician, inginer, architect, anatomist, inventator, geolog, cartograf, scriitor și diplomat. Este părintele aerodinamicii, hidraulicii, tribologiei, roboticii… A proiectat, în anul 1500, motorul cu aburi pe care James Watts, „părintele revoluţiei industriale”, l-a realizat cu 260 de ani mai târziu, revoluţia industrială schimbând decisiv cursul omenirii…
Henri Coandă (inginer, fizician, 1886-1972) a fost unul dintre pionierii aeronauticii, dar l-au preocupat și tehnica militară, prospecţiunile geologice, materialele de construcţii sau desalinizarea apei de mare, în timp ce fizicianul Ştefan Procopiu (1890-1972), reputat om de știinţă (se numără printre românii care ar fi meritat Premiul Nobel), era pasionat de literatură și artă – a fost colaborator al revistelor „Viaţa Românească” și „Însemnări Ieșene”. Laureatul Premiului Nobel (1974) George Emil Palade (1912 – 2008) – the most influential cell biologist ever – era pasionat de istoria românilor și un cititor fidel al lui Eminescu, Arghezi și Blaga. Asculta muzică simfonică și de operă, îl interesau sculptura și arhitectura greacă clasică, admira impresioniștii francezi.
„Coexistenţa” într-o singură persoană a poetului Ion Barbu (1895 – 1961) cu matematicianul Dan Barbilian constituie cel mai bun exemplu în acest sens.
Istoria recentă a demonstrat, concret, inexistenţa unei dihotomii opozitive între știinţă și cultură – acestea susţinându-se, promovându-se și completându-se reciproc. Ştiinţa este parte componentă a sistemului complex și vast denumit cultură, cu care se întrepătrunde, este complementară și de care nu poate fi separată, constituindu-se într-un „model cultural particular”, cum afirma John H. Rohrer. Există, de asemenea, și concepte care reflectă contribuţia a ceea ce numim cultură știinţifică la universalitatea știinţei.
În prezent, interconexiunea dintre știinţă, cultură și artă constituie un vector al evoluţiei societăţii și formării generaţiilor tinere pentru un viitor într-o lume în perpetuă schimbare. Ceea ce înţelegem prin cultură generală nu (mai) poate fi perceput disparat de informaţia oferită de știinţă – cu cât fundamentul, background-ul cultural este mai solid, bogat și rafinat, cu atât mai largă va fi deschiderea spre știinţă.
Astăzi, conexiunea dintre știinţă și cultură merge uneori atât de departe încât este dificil de răspuns la întrebari simple – unde încadrăm, de exemplu, conservarea și restaurarea operelor de artă? Aparţin acestea știinţei sau sunt doar forme de manifestare ale artei și culturii? Conservarea/restaurarea obiectelor de artă apelează la un know-how fundamentat știinţific, tehnicile utilizate în prezervarea patrimoniului cultural presupunând, de exemplu, intervenţia a peste o sută de compuși/combinaţii de compuși chimici, în ultimele decenii nanotehnologia contribuind, de asemenea, semnificativ la conservarea/restaurarea patrimoniului cultural. De fapt, multe aspecte ale culturii pot fi descifrate și înţelese numai prin știinţă. Cum am înţelege, spre exemplu, cultura Cucuteni, fără a apela la mijloacele știinţei și tehnicii?
Rezultate de necontestat ale știinţei și tehnologiei, internetul și digitalizarea facilitează accesul la cultură prin mediul online – de unde apariţia cărţilor electronice, a bibliotecilor și muzeelor virtuale, etc... cultura fiind tot mai mult promovată prin intermediul știinţei. Şi marile biblioteci ale României sunt dublate de variantele lor virtuale – este cazul Bibliotecii Naţionale, care gestionează organizarea Bibliotecii Digitale Naţionale, de fondul de carte veche și presă Dacoromanica, de Biblioteca Academiei Române prin Catalogul online (catalogarea online a debutat în 1998 și include astăzi aproximativ 450.000 de înregistrări). Biblioteca Academiei Române, cea mai bogată din ţară, oferă pe site atât colecţii digitale full text, cât și expoziţii virtuale. Toate bibliotecile importante din ţară sunt furnizoare de informaţii și partenere ale Bibliotecii Digitale a Europei.
Conexiunea și interdependenţa dintre știinţă si cultură vor deveni din ce în ce mai consistente, iar evoluţia fiecăreia dintre ele va fi din ce în ce mai dependentă de parcursul celeilalte. Cultura impulsionează imaginaţia, creativitatea, schimbul de idei, capacitatea de a argumenta și convinge, dezvoltă curiozitatea și dorinţa de a înţelege și de a ști, toate acestea stimulând expansiunea știinţei. Ambele sunt manifestări ale creierului uman, creativităţii și relaţiei umane cu societatea și mediul înconjurător, sunt produse ale universului de idei.
Între ştiinţele exacte, arte și știinţele umaniste (sciences, arts and humanities) există și apar constant colaborări, interferenţe, funcţionează în permanenţă un benefic schimb reciproc de informaţii. Ar trebui să îmbrăţişăm teza potrivit căreia ştiinţa este parte integrantă a culturii, care se poate manifesta în diverse moduri – această înţelegere a interdependenţei lor oferind noi valenţe noţiunii exhaustive numită cultură.

* Acest material rezumă comunicarea cu titlul Ştiinta şi cultura prezentată în Aula Academiei Române, 15 ianuarie 2017, în cadrul Sesiunii solemne dedicate Zilei Culturii Naţionale.



Tags: stiinta, cultura

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite