Revista >> Mai 2017 [Nr.194] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea-inovarea este sistemul de navigaţie al oricărei ţări moderne

Alexandru Batali

25 Mai 2017

9. Persoana care v-a influenţat cel mai mult cariera ştiinţifică?
Voi numi aceeaşi persoană: Academician Profesor Gheorghe Murgeanu. Profesorul Murgeanu mi-a sădit în suflet şi inimă dragostea faţă de Geologie şi mi-a îndrumat primii paşi pe drumul pe care l-am ales pentru întreaga viaţă.
Profesorul Murgeanu, pe lângă domeniile Ştiinţelor Pământului în care şi-a desfăşurat întreaga activitate, a fost creatorul şcolii româneşti de sedimentologie, iar mai târziu, mi-a dat posibilitatea să ma dedic Geologiei marine trimiţându-mă la spcializare în Franţa, la Universitatea Paris VI, la unul dintre cei mai celebri geologi francezi, Prof. Louis Glangeaud. Apoi, după întoarcerea în ţară, m-a îndrumat şi susţinut când am încercat să aplic în România ce am învăţat în Franţa. Astfel, urmând sfaturile Prof. Murgeanu şi cu sprijinul direct al Acad. Prof. Dan Rădulescu, pe atunci Directorul Institutului Geologic Român, am organizat, în anul 1969, o primă expediţie de cercetări geologice sedimentologice în Marea Neagră. De atunci au urmat numeroase alte expediţii de cercetare şi diferite lucrări pe mare.

10. Liderul din sistemul CDI pe care îl admiraţi?
Este dificil să numesti un singur lider – sunt convins că toţi cei care au avut misiunea de a conduce, de a coordona Ştiinţa românească au acţionat, cu mai mult sau mai puţin succes, pentru progresul sistemului. Au fost însă factori din afara sistemului de CDI, mai ales subfinanţarea, care au limitat succesele în dezvoltarea şi progresul Ştiinţei româneşti. Pot însă, să numesc liderii care au marcat câteva etape definitorii în dezvoltarea cercetărilor marine, în special în domeniul Geologiei marine. Astfel, Doru Dumitru Palade, a contribuit la crearea Institutului Naţional pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar. Apoi, Şerban-Constantin Valeca şi Adrian Mihai Câmpurean au susţinut retehnologizarea navei de cercetare „Mare Nigrum”. Mai recent, au fost lideri ai sistemului CDI (Anton Anton, Adrian Curaj, Mihnea-Cosmin Costoiu şi Tudor Prisecaru) care au facilitat şi coordonat activităţile specialiştilor direcţionate spre realizarea unui proiect strategic de importanţă naţională pentru România: „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluviu-Mare, DANUBIUS – RI, o infrastructură de cercetare distribuită pan-europeană”.

11. Principalul merit în sistemul de CDI?
Sistemul de CDI, chiar sub impactul negativ al subfinanţării, reuşeşte să asigure supravieţuirea unităţilor de cercetare-inovare, continuitatea studiilor atât fundamentale, cât şi aplicative. Sistemul presupune evaluarea calităţii şi eficienţei activităţilor de CDI prestate de institute, mai ales de cele naţionale. Unităţile de CDI cu rezultate superioare reuşesc să obţină investiţii destinate modernizării infrastructurii de cercetare, condiţie obligatorie pentru menţinerea contactului cu ştiinţa modială.
Dacă mă veţi întreba cu ce am contribuit eu la mersul înainte al Ştiinţei româneşti, mi-ar fi greu să vă răspund. Trecând însă peste teama de autoevaluare, despre care vorbeam la prima întrebare a grilei, aş nota ca puncte pozitive pentru activitatea mea în sistemul de CDI, contribuţia la crearea Institutului Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar şi dotarea lui cu infrastructura de cercetare de bază, în primul rând cu o navă de cercetare echipată cu aparatura specifică.

12. Regretul cel mai mare?
Vorbind de sistemul CDI în România, cred că nu este doar unul! În primul rând subfinanţarea cercetării, care limitează posibilităţile de obţinere a unor rezultate superioare în ştiinţă, şi, de asemenea, reduce şansa atragerii şi menţinerea tinerilor specialişti în sistemul CDI românesc. Apoi, este necesar să se îmbunătăţească sistemul de evaluare a propunerilor de proiecte prezentate la diferite apeluri, deci o perfecţionare a bazei de date referitoare la evaluatori. Şi, în fine, o completare a strategiei de CDI pentru 2014 – 2020 cu includerea unor domenii care devin prioritare pentru Uniunea Eurpeană, cum ar fi Ştiinţele mării în cadrul programului „A New Era of Blue Enlightenment” sau potenţialul României de resurse naturale.
Trecând la aspecte personale, aş vrea să aduc în discuţie publică şi să-mi exprim regretul că Ştiinţele Pământului şi ale Mării sunt atât de puţin cunoscute, înţelese şi susţinute de sistem, începând cu învăţământul secundar şi liceal, urmând cu cel superior, universitar şi terminând cu structurile decizionale până la cele mai înalte nivele. Regret că până acum nu m-am implicat mai mult în corectarea acestei situaţii, dar intenţia mea este să încerc s-o fac.

13. Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe?
Acest subiect este foarte complex, şi ar trebui multe pagini pentru a face o analiză SWOT aprofundată. Astfel de analize s-au făcut în diferite documente şi strategii naţionale, inclusiv în „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”, elaborată de Academia Română. Iată totuşi câteva idei despre această problemă.
România are o poziţie geopolitică deosebit de favorabilă pentru o dezvoltare complexă şi echilibrată. Este în sarcina noastră să găsim şi să folosim toate mijloacele pentru a realiza potenţialul de progres care rezidă în această poziţie. O distribuţie echilibrată a reliefului, resurse minerale, chiar dacă sărace, dar existente, o agricultură, care ar putea fi foarte performantă, fluviul Dunărea, al 7-lea coridor de transport european care facilitează conexiunea cu multe ţări din UE, Marea Neagră, un mod de a fi în legatură cu lumea întreagă. De aici rezultă şi punctul forte al cercetării româneşti: posibilitatea de a fi conectată cu sursele atât de diversificate de dezvoltare sustenabilă a ţării, de a avea legături de cooperare cu ţările UE şi cu lumea întreagă şi de a avea ca obiectiv principal eficientizarea utilizării resurselor existente.
Apoi, un alt punct forte este calitatea personalului de cercetare din anumite nuclee performante, cercetători care sunt conduşi de dragostea faţă de meseria pe care şi-au ales-o şi de dorinţa de a crea noul.
Puncte slabe sunt şi ele, din păcate, numeroase. Mă voi opri doar la câteva, care dupa opinia mea, sunt foarte importante şi ar trebui corectate cât mai urgent. În primul rând, subfinanţarea, despre care am mai amintit, şi o anumită nesiguranţă în continuitatea acestei finanţări. În al doilea rând, modalitatea de salarizare a personalului, într-o anumită măsură depinzând de nivelul finanţării, şi care determină o lipsă accentuată de atractivitate a cercetării pentru specialiştii tineri. Apoi, dificultatea de a implementa, de a realiza proiecte de cercetare de lungă durată, cu obiective strategice, care nu pot fi finalizate foarte repede. Continuitatea anumitor cercetări este singura cale de a ajunge la rezultate într-adevăr remarcabile. Aceasta deschide perspective pentru cercetarea ştiinţifică, iar existenţa perspectivelor atrage tinerii, chiar dacă situaţia lor materială poate suferi la început.

14. Cel mai bun proiect de cercetare existent?
Cred că ar trebui să vorbim despre proiectele strategice de prioritate naţională. Şi acestea sunt:
ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), un proiect al Uniunii Europene care urmăreşte construcţia în România a celui mai puternic laser din lume;
DANUBIUS – RI, o infrastructură de cercetare distribuită pan-europeană pentru studii indisciplinare ale sistemelor fluviu – mare, un proiect acceptat pe foaia de parcurs ESFRI (European Strategy Forum on Research Infrastructures), şi care cuprinde aproape în întregime Uniunea Europeanã. Este primul proiect de asemenea anvergură coordonat de România, având drept una din principalele componente sistemul fluviul Dunărea – Delta Dunării – Marea Neagră.
ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor European Demonstrator), care urmăreşte construcţia în România a unui reactor de demonstraţie pentru tehnologia reactorilor rapizi răciţi cu plumb (LFR, Lead Fast Reactors), reactor de generaţia a IV-a.
Aceste proiecte vor deschide noi posibilităţi cercetării româneşti, care va ocupa, în aceste condiţii, un loc de frunte în cercetarea mondială.

15. Cel mai defectuos proiect de cercetare?
Este greu să defineşti astfel de proiecte. În principiu sunt proiectele care nu reuşesc să creeze cunoştinţe noi sau care nu au o aplicabilitate reală într-o perioadă de timp rezonabilă.

16. Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani?
În opinia mea, politica şi strategia care ar putea să aducă un progres durabil pentru Ştiinţa românească ar fi adoptarea unui sistem echilibrat de proiecte „bottom-up”, obţinute prin competiţii la diferite apeluri pentru programe lansate de Ministerul Cercetării şi Inovării, şi proiecte strategice de anvergură naţională „top-down”, şi acestea putând fi atribuite prin competiţie, dar şi prin atribuire directă în cazul unor cercetări de înaltă specializare care ar putea fi realizate doar de anumite unităţi cu specializarea respectivă şi dotarea specifică necesară.

17. Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare?
Nu cred ca este vorba de decizie proastă în sensul propriu al cuvântului. Aş numi, mai degrabă, aumite lipsuri sau omisiuni din Planurile Naţionale de CDI, care pot aduce prejudicii dezvoltării anumitor domenii ale ştiinţei, dar şi economiei naţionale. De exemplu, în PNCDI III nu se aminteşte nimic despre resursele naturale, mai ales minerale, ale ţării, mai ales într-o perioadă când atenţia lumii ştiinţifice este îndreptată spre surse noi, neconvenţionale, de energie şi spre potenţialul de resurse ale domeniului marin. Se naşte întrebarea cum poţi să faci o estimare a posibilităţilor de dezvoltare ale unei ţări fără să cunoşti care este potenţialul de resurse de care dispune ţara respectivă chiar pe teritoriul propriu? În opinia mea, resursele minerale şi Ştiinţele mării sunt obiective care trebuie luate în consideraţie în Strategia Naţională de dezvoltare a României.

18. Şansa relansării cercetării româneşti?
În opinia mea, ar trebui urmărite trei direcţii: (1) stabilirea unor obiective prioritare şi coerente pentru cercetarea românească, care să ia în consideraţie specificitatea naţională şi să fie capabile să contribuie în mod real la dezvoltarea durabilă a ţării pe termen lung; (2) implementarea unor sisteme de cooperarare internaţională şi naţională care să permită raţionalizarea atât a efortului financiar, cât şi profesional (3) atragerea şi stabilizarea tinerilor dedicaţi ştiinţei prin oferirea unor perspective de dezvoltare şi performanţă, prin asigurarea unei politici de finanţare judicioasă a cercetării şi, nu în ultimul rând, a unei grile de salarizare corespunzatoare şi atractive.