Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Institutul de Ştiinţe Spaţiale, de la Planck la Euclid

25 Mai 2017



Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de existență, Institutul de Științe Spațiale (ISS) a organizat workshop-ul ”Universul întunecat - de la Planck la Euclid”. La eveniment au participat cercetători cu contribuții importante în proiectele celor două misiuni ştiinţifice ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Discuțiile cu directorul ISS, dr. Sorin Zgură, și reprezentantul ISS în Planck şi Euclid, dr. Lucia Popa, au adus în lumină contribuția și importanța implicării ISS, alături de ROSA (Agenția Spațială Română), la cele două misiuni științifice spațiale de cercetare fundamentală care explică formarea și evoluția Universului.

În 2011 România a devenit membru cu drepturi depline în ESA, iar din acel moment Agenția Spațială Română (ROSA) și ISS participă oficial la misiunea Planck și se află în bordul (organul de conducere) misiunii spațiale Euclid. În plus, specialiștii români au posibilitatea de a folosi datele experimentale şi pot forma studenți şi personal de cercetare în domeniu.

Planck este o misiune științifică ESA dedicată studierii Universului primordial. Cu o rezoluție și sensibilitate fără precedent, Planck a determinat vârsta Universului, rata sa de expansiune (parametrul Hubble) și a măsurat pentru prima dată distribuția materiei întunecate. Calitatea rezultatelor obținute a permis definirea Modelului Cosmologic Standard, piatra de temelie a viitoarelor experimente de astrofizică și cosmologie. Succesul contribuției ISS la misiunea Planck a permis participarea, încă din faza de propunere, la misiunea spațială Euclid. Dedicată studierii dinamicii accelerării expansiunii Universului, Euclid este o misiune ESA care va fi lansată la sfârșitul anului 2020. Participarea la misiunea Euclid este în primul rând legată de studierea complementarității măsurătorilor obținute de Planck și Euclid pentru testarea teoriei Relativității Generalizate la scale cosmologice.

Cât de importantă este pentru ISS participarea în aceste misiuni spațiale?

Sorin Zgură: În primul rând este vorba despre valorificarea potențialului științific al României și al cercetătorilor. Pe de o parte, ei fac știință de top în România în cadrul unor colaborări internaționale, și, pe de altă parte, este vorba de crearea unei școli în domeniul cosmologiei, precum și de transmiterea către populație a mesajului că se poate face și în ţara noastră tehnologie și cercetare de nivel internațional, că participăm cu o mică bucățică la uriașul puzzle al cunoașterii Universului. Și noi contribuim la răspunsurile întrebărilor fundamentale, suntem parte la acest proces și avem datoria să le explicăm celor din jurul nostru.

Softul dezvoltat la ISS va putea fi utilizat pentru procesorul calculatorului de bord al misiunii Euclid. De asemenea, unele funcţii de procesare, care au ca obiectiv analiza imginilor galaxiilor măsurate de Euclid, vor avea şi contribuţia cercetătorilor de la ISS.

Institutul colaborează cu firme românești, care participă cu know how la misiunea Euclid. Este vorba de proprietate intelectuală românească, există firme care sunt interesate să dezvolte tehnologii pentru aceste misiuni. Colaborăm cu acele IMM-uri care realizează tehnologie de vârf pentru misiuni internaționale de top. Prin această colaborare se creează o legătură între cercetarea fundamentală şi aplicativă a institutelor și industrie.

Planck s-a încheiat deja, Euclid urmează să se lanseze. În ce fel este implicat ISS în aceste misiuni spațiale?

Sorin Zgură:
Prin legăturile științifice dezvoltate de doamna dr. Lucia Popa prin participările în cadrul colaborării la tot ce a ținut de activitățile specifice, atât pe partea de simulare Monte-Carlo, de analiză, interpretare și acum pentru misiunea Euclid, aflată în construcție. Cercetătorii noștri au realizat softuri și echipamente embedded care vor fi montate pe satelitul Euclid.

Lucia Popa: Începând cu 2005 am facut parte din Core Team, organismul de coordonare științifică a misiunii Planck. Principalele rezultate obținute de ISS sunt legate de impactul fizicii particulelor elementare în Cosmologie și vizează determinarea masei și ierarhiei neutrinilor, a anizotropiei leptonice, studiul mecanismelor de inflație în conexiune cu rezultatele obținute de experimentele de fizica particulelor elementare de la LHC/CERN. Aceste rezultate au fost obținute în contextul unor programe finanțate atât de ESA, cât și de agențiile naționale: ROSA și UEFISCDI.

Rezultatele obținute au fost publicate în reviste de specialitate cu mare impact și au contribuit la creșterea vizibilității, atât a ISS, cât și a României, în contextul activităților spațiale la nivel european, contribuind la aderarea României la ESA.



La momentul lansării misiunii Planck, deși România nu era țară membră în ESA, eu am fost membru în echipa de coordonare științifică a misiunii. Acest lucru se întâmpla în anii 1998-1999, dar consorțiul există și astăzi, pentru că nu s-a încheiat analiza datelor prelevate de misiunea spațială Planck. Se estimează că în următorii 20 de ani încă se vor prelucra datele înregistrate de misiunea Planck, încheiată de circa 3 ani.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Gabar Emilian
V-as ruga daca aveti timp sa va uitati peste viziunea mea schitata despre Univers. O viziune care nu accepta formarea Universului cunoscut din nimic. Cred ca materia a existat si inaintea de Big Bang. http://configurationofthemegauniverse.blogspot.ro/2013/08/mega-universul.html http://configurationofthemegauniverse.blogspot.ro/2014/10/un-scenariu-posibil-care-sta-la-baza.html http://configurationofthemegauniverse.blogspot.ro/2016/04/universul-si-dincolo-de-el.html
05 Iunie 2017, 09:44:31