Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Idealul humboldian şi universitatea actuală

27 Iunie 2017



Teoretic vorbind, în laboratorul numit Universitate se pregătesc elitele Societății, asigurându-se astfel buna funcționare a organismului comunitar. Realitățile ultimilor decenii au impus noi exigențe asupra instituțiilor de învățământ superior și, drept urmare, misiunilor lor clasice – cercetarea și educația –, li s-a adăugat astăzi o alta: generarea de creștere economică. Aceasta a ajuns chiar primus inter pares, căci instrumentele de evaluare îi acordă o mare importanţă în a aprecia valoarea unei universităţi şi succesul ei pe piaţa academică.

Un grup de cercetători români, cu varii specializări (istorie, economie, filozofie, sociologie ș.a.), a reflectat asupra acestei recente dinamici în cadrul Colocviului Relația universitate–societate: între idealul humboldtian și reinventarea continuă organizat recent de Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate din București.
Pornind de la dubla interogare a sociologului Eugenio Tironi – „Răspunsul la întrebarea De ce tip de educație avem nevoie? poate fi găsit în răspunsul la o altă întrebare – Ce fel de societate ne dorim? (El sueño chileno. Comunidad, familia y Nación, 2005)” –, organizatorii Ligia Deca, Consilier de Stat în cadrul Departamentului Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, și Sorin Costreie, Conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filozofie a Universității din București, le-au propus participanților ca, prin temele alese spre dezbatere, să discute despre „măsura în care interesele universităților și ale societății rămân similare în zone precum finanțarea, structura curriculei sau prioritățile de cercetare”.
Sesiunea de comunicări a fost deschisă de Profesor univ. dr. Robert D. Reisz de la Universitatea de Vest din Timișoara, cu prelegerea Wilhelm von Humboldt și nașterea universității moderne, care a analizat modelul de universitate propus de marele filozof german și contextul în care acesta s-a cristalizat în Europa la începutul secolului al XIX-lea. Cum exemplul humboldian este relevant până astăzi, detaliem mai jos argumentele aduse în discuţie de specialistul timişorean.



Contextul politic
Rădăcinile iluministe ale frecvent invocatului model humboldtian trebuie căutate în reformele inițiate de Karl Freiherr vom Stein și Karl August Fürst von Hardenberg în spaţiul german (Regatul Prusia pe atunci) la începutul secolului al XIX-lea, care au desființat statul feudal cu domeniile și relaţiile sale de vasalitate. Înfrânți de armatele marelui Napoleon la Jena și Auerstedt (1806) și obligați să plătească Franţei consistente despăgubiri financiare, oamenii de stat germani au realizat că modelul absolutist de guvernare, cu o naţiune lipsită de drepturi și libertăți, era depășit și că, în consecință, acesta îi scoatea din cercul marilor puteri.
Pentru a-şi recâştiga locul pe scena principalelor puteri europene, ei au inițiat în 1807 un set de reforme inspirate de ideile iluministe, reorganizând guvernul și administrația, reglementând comerțul și agricultura și permițând țăranilor să fie proprietari de pământ. „Birocrația de stat s-a schimbat radical, introducându-se, printre altele, o administrație modernă a comunităților locale, reforma sistemului de impozite și predictibilitate fiscală, reforme agrare cu eliminarea șerbiei și a clăcii, libertatea meșteșugurilor”.
Valul reformator și caracterul esențial liberal al acestei noi viziuni asupra lumii, a continuat profesorul Reisz, s-a simțit și în sistemul de educație, dominat de figura lui Wilhelm von Humboldt (1767–1835). Cunoscut lingvist și diplomat, el a fost numit în 1808 la conducerea Departamentului pentru Educație și Cultură al Ministerului de Interne, unde a pledat, în termeni kantieni, pentru libertate academică, cercetare și educație neîngrădite (fără imixtiunea statului) și pentru o educație care să tindă spre căutarea adevărului ştiinţific și nu neapărat a utilității sociale.

Unificarea educației cu știința
Într-un document intern ce urma să fie prezentat regelui Friedrich Wilhelm III, Humboldt a descris modul în care trebuiau organizate instituțiilor științifice superioare din Berlin, accentuând rolul pe care știința îl are în educaţia individului. Afirmând că scopul științei îl reprezintă dezvoltarea „culturii morale a unei națiuni”, filozoful pleda pentru unificarea științei „obiective” – adică a gândirii critice – cu educația „subiectivă”. Totuși, cu o judecată foarte limpede, Humboldt atrăgea atenția și asupra unui posibil impediement al reducerii lor la un singur numitor comun: „știința consideră temele ei ca fiind deschise, niciodată complet rezolvate, în timp ce educația le consideră în mod normal complete, închise”. Știința trebuia să rămână deschisă, să interogheze orice și să nu se mulțumească cu certitudini superficiale, care ar limita dezvoltarea cunoașterii. Cât privește imixtiunea statului în știință și educație, Humboldt considera că acesta este dator să asigure doar formele exterioare de organizare, orice alt tip de influență sau amestec putând fi dăunător cunoașterii.

Universitatea și națiunea
Într-o cerere trimisă regelui în 1809, Humboldt propunea înființarea unei universități în Berlin și detalia pe larg o serie de probleme administrative legate de includerea organizațiilor științifice preexistente în universitate, finanțarea instituţiei și soarta altor universități din regat. Așa s-au pus bazele a ceea ce urma să devină Universitatea Humboldt din Berlin, o instituție model pentru întreaga Europă.
Vizionar în epocă era și felul în care diplomatul german vedea finanțarea instituției de învățământ superior, el împărțind fondurile între mijloacele financiare ale Coroanei și cele ale națiunii (provenite din impozitare). De fapt, aceasta din urmă, națiunea, devenea organismul principal în relație cu universitatea, căci, îi amintea Humboldt regelui, scopul final al științei și al educației, aflate în responsabilitatea statului, îl reprezintă dezvoltarea „culturii morale a națiunii”.
Aici se ascunde, potrivit mai multor cercetători, demersul de naționalizare a universității, adică de folosire a sa pentru crearea și întărirea națiunii. Acestui mesaj politic și cultural i s-ar datora, în principal, răspândirea rapidă în Europa și în lume a modelului humboldtian, căci, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, el a transformat nu doar educația, ci și cetățenia. „Sociologul britaniac Guy Neave consideră că modelul universității germane reunește imperativul căutării adevărului cu responsabilitatea publică a universității, iar Humboldt pune universitatea în slujba națiunii”, a adăugat profesorul Reisz.

Prelegerea susținută în cadrul Colocviului Relația universitate–societate: între idealul humboldtian și reinventarea continuă, organizat cu sprijinul UEFISCDI (număr proiect PN-III-P3-3.6-H2020-2016-0018, în cadrul PNCDI III), s-a încheiat cu o privire asupra rolului pe care universitatea și-l caută astăzi în societate. Cercetători precum Bill Readings au afirmat încă din 1997 că modelul humboldtian este pe cale să intre în criză odată cu reducerea importanței statului național. Discursul excelenței a înlocuit ideea culturii naționale care trebuie protejată cu sprijinul universității și, simplificând excesiv, instituțiile de învățământ superior par să se transforme în corporații transnaționale axate pe profit. Dezbateri precum colocviul organizat de Colegiul Noua Europă pot contribui la o mai bună înțelegere a relației dintre universitate și societate și a necesității reinventării continue a instituțiilor de învățământ superior pentru a rămâne relevante în contemporaneitate.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite