.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Revista >> Nr.196 >> Contraeditorial
Masca intenţiilor sociale
Lansat cu destulă vâlvă la începutul acestui an, programul Start-up Nation a stârnit interesul unui număr mare de persoane care s-au grăbit să-şi deschidă firme în prima parte a anului pentru a depune dosare de cerere de finanţare a activităţii din partea statului. O finanţare care, ce-i drept, se anunţa destul de generoasă prin cei aproape 50.000 de euro acordaţi pe o perioadă de doi ani per firmă nou înfiinţată.
La şase luni după lansarea programului, autorităţile guvernamentale şi multe organizaţii patronale au declarat programul un succes pentru România, care va trebui urmat şi în anii următori şi care a scos la iveală spiritul antreprenorial al românilor. Iar la o primă vedere, sau o privire din avion, lucrurile chiar aşa par să stea.
Cine se uită mai îndeaproape, însă, nu se poate abţine să nu îşi pună şi să încerce să pună celor care au lansat programul câteva întrebări. Şi asta pornind de la criteriile de eligibilitate ale participanţilor care solicită finanţare. Criterii care au de a face cu vârsta companiei (înregistrare la Oficiul Comerţului după februarie 2017) şi zona socială (existenţa unui număr de cel puţin doi angajaţi). Există şi un criteriu care aparent ţine de inovaţie (să nu folosească tehnologie mai veche de trei ani), însă care la o analiză mai atentă nu are de-a face absolut deloc cu inovaţia (mai ales că în universul tehnologic o vechime de trei ani înseamnă deja a lucra cu echipamente ajunse în zona pensionării).
Şi cam atât. Nu există criterii care ţin de competitivitate, de excelenţă (cea care generează o nişă de afaceri pornind de la o idee), de inovaţie în sine (adică de a aduce ceva nou pe piaţă) etc. Cu alte cuvinte, nu există criterii adevărate care să ţină de ceea ce înseamnă antreprenoriat în adevăratul sens al cuvântului.
Dar hai să vedem ce rezultate s-au înregistrat. Conform datelor publicate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în primele 6 lunile ale acestui an au fost înființate 79.251 de noi firme, cu 31,23% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut (60.389). Doar în luna iulie, la ONRC s-au înregistrat 15.877 firme, cele mai mari valori fiind în cazul SRL-urilor, cu 12.809, PFA-urilor, cu 1.847, și II-urilor, cu 972.
Primele 5 județe în care s-au înființat cele mai multe firme în primele 6 luni au fost Bucureşti, cu 11.472 de firme noi, Cluj, cu 5.145 de firme noi, Timiş, cu 3.588 de firme noi, Bihor, cu 3.291 de înregistrări şi Ilfov, cu 3.169 de firme noi.
Surpriza majoră vine însă din altă parte. Conform unui comunicat emis recent de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), în ceea ce privește domeniile cu cel mai ridicat număr de înregistrări, acestea au fost reprezentate de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (15.543 firme), agricultură, silvicultură şi pescuit (10605) și industria prelucrătoare (8.117). Cele mai puține firme au fost înregistrate în domeniul administraţiei publice şi apărării, asigurări sociale din sistemul public, doar 12 firme în primele 6 luni ale anului.
Tradus altfel, acest tablou arată că una din trei firme nou înfiinţate în acest an în România au intrat direct în comerţ şi agricultură. Iar o bună parte din ele au aplicat şi la finanţarea asigurată de acest program. Ca atare, dacă aş fi înfiinţat o firmă la începutul acestui an, având asigurat un parter de bloc unde să vând gumă de mestecat, aş fi angajat în această firmă două persoane din familie sau doi amici, şi aş fi achiziţionat un laptop second-hand cu 100 de euro, aş fi îndeplinit şi eu criteriile de eligibilitate ale programului şi aş fi putut aplica pentru cei 50.000 euro finanţare pe doi sau trei ani, nu?
Îmi cer dinainte scuze faţă de cei care au apelat la o astfel de finanţare fiind animaţi de bune intenţii şi având în spate un spirit adevărat de întreprinzător, care vrea să aducă pe piaţă noutate, dinamism şi modernitate. Din păcate, ei reprezintă, în opinia mea, excepţia (de calitate) care confirmă regula mai puţin veselă. Anume aceea că acest program pare, prin rezultate, să devină, de fapt, un alt soi de program de asistenţă socială. O reînviere a buticăriei anilor 90, cu ajutor de la stat, într-o epocă în care lumea trece deja într-o altă paradigmă existenţială. Timp de îmbunătăţire a programului ar fi, prin schimbarea criteriilor de eligibilitate pentru anii viitori, în sensul publicării unor criterii care să ţină cu adevărat cont de elementele spiritului antreprenorial într-o lume concurenţială tot mai digitală. Va exista, însă, şi voinţa politică pentru a face asta?
Parerea ta conteaza: 
O cale de a facilita transformarea digitală
