Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Primul cyborg oficial din lume vine la IMWorld 2017

08 Septembrie 2017



Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut si atestat de autoritati prin emiterea unui document care-i atesta identitatea de cyborg, va fi prezent pe Scena Principala a celei de-a 6 editii a Internet & Mobile World, din Bucuresti, din 4-5 octombrie 2017, Romexpo.



Artist contemporan si cyborg activist, Neil Harbisson s-a nascut in Marea Britanie cu acromatopsie, o afectiune rara care consta in incapacitatea de a distinge culorile. Neil si-a petrecut copilaria si adolescenta in Catalonia, Spania, doar in alb si negru, pana cand un cibernetician i-a implantat o antena in craniu, cu ajutorul careia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecarei culori ii sunt asociate unde sonore in functie nu doar de culoare, dar si de saturatie, intensitate etc.

Astazi, cu ajutorul antenei, Neil poate percepe prin unde sonore culori vizibile si invizibile, de tip infrarosii si ultraviolete.

Conexiunea la internet a antenei ii permite sa primeasca informatii despre culori din afara spatiului terestru, precum si imagini, videoclipuri, muzica sau apeluri telefonice direct in cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau satelitii. Harbisson a asimilat identitatea de cyborg si simte ca atat mintea, cat si trupul sau sunt parti ale unui tot cibernetic. Din perspectiva sa, el nu foloseste tehnologia, ci afirma ca este tehnologie.

Pentru ca antena nu este detasabila, ci o extensie a corpului sau, Neil Harbisson este recunoscut ca cyborg in documentele emise de Marea Britanie.

In 2010, impreuna cu Moon Ribas, a fondat Fundatia Cyborg, o organizatie internationala care urmareste sa promoveze cyborgism-ul ca miscare sociala si artistica. Pe Main Stage, la IMWorld 2017, Neil Harbisson va vorbi despre renasterea speciei umane. Discutia va explora modul in care omul poate sa participe activ la evolutia speciei, nu prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea acesteia in parte integranta a corpului, oferindu-i simturi suplimentare fata de cele dobandite la nastere.

Un scurtmetraj, castigator al festivalului de fim Tribeca, despre Neil Harbisson este relevant pentru a intelege povestea artistului cyborg. https://vimeo.com/118166526

Alaturi de Neil Harbisson, pe scena principala a IMWorld vor urca alti 15 speakeri internationali. Printre acestia se regasesc:
• Milan Lakhani de la Konica Minolta, al carui subiect este Transformarea digitala prin lentilele inovatiei.Erik Kruse de la Ericsson va fi protagonistul sesiunii Societatea in retea - intr-o lume conectata, totul e posibil.
• Martijn Aslander, Technology Philosopher, va vorbi despre cum Traim intr-o noua epoca a Renasterii.
• Peter Hesseldahl, un futurist si scriitor de succes, va sustine o sesiune despre The We-economy - Dincolo de logica industriala.
• Grimur Fjeldsted, de la Transform XO, le va povesti participantilor la IMWorld despre Transformarea Digitala si factorul uman.
• Pentru a-i asculta pe toti cei 15 speakeri internationali de pe Main Stage, vizitatorii au nevoie de Digital Architect Pass sau oricare dintre cele 3 bilete de pe scenele PRO.

IMWorld in black & white



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite