Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Educația, un important instrument diplomatic

27 Septembrie 2017



Ambasada României în Regatul Spaniei a participat, în premieră, în perioada 12-15 septembrie 2017, la Sevilia, împreună cu delegaţia oficială română, la Conferința și Expoziția EAIE (European Association for International Education), evenimente care au marcat debutul suitei de acţiuni europene în domeniul educațional pe teritoriul spaniol. Din această perspectivă, pe lângă acţiunile organizate de către Ambasada Romaniei în Regatul Spaniei, acest eveniment major de la Sevilia a constituit, pe fond, prin oferta educaţională concretă promovată la nivel oficial de către guvernul României şi Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), un excelent prilej de prezentare a ofertei reunite a celor 21 de universităţi participante din România.

Participarea României, în premieră, la aceste evenimente, conferă o şi mai mare acurateţe potenţialului de oferte educaţionale româneşti destinate tinerilor spanioli care optează pentru o curriculă universitară în afara ţării. Imi exprim convingerea că aceste evenimente se vor constitui în pârghii concrete de acţiune pentru Ambasada României în direcţia promovării ofertei noastre naţionale de studii. Din perspectiva legăturilor istorice cu Spania, dar şi a latinităţii, consider că ofertele de studii prezentate cu acest prilej vor fi aprofundate şi luate în considerare de către tinerii spanioli. Participarea numeroasă la Pavilionul României la Conferinţa de la Sevilia mă îndreptăţește să cred că numărul cetăţenilor spanioli care vor veni în România la studii va creşte considerabil în următorii ani.

În timpul evenimentului de la Sevilia, Ambasada României în Regatul Spaniei a organizat reuniunea cu tema „Educaţie pentru viitor: întâlnirea mediului academic din România cu tinerii români din Spania”. Reuniunea a avut drept obiectiv promovarea proiectului guvernamental „Study in Romania”, care reuneşte oferta educațională a celor 21 de universități româneşti prezente la nivel de rector. Reprezentanţii universităţilor au subliniat importanţa educaţiei atât în ţara de origine, cât şi în afara ei, exprimând speranţa că tinerii români din Spania vor valorifica oportunităţile oferite de oferta universitară a României prin înscrierea la cursuri sau prin participarea la schimburile educaţionale din cadrul programului Erasmus. Agenda reuniunii s-a concentrat pe următoarele teme de interes: situația tinerilor români din Spania în ceea ce privește studiile universitare, necesitatea adaptării ofertei de studii a universităților românești, importanţa programelor de studii în limba română/spaniolă în parteneriat cu universități spaniole, relaționarea cu mediul de afaceri din Spania/Andaluzia. Pe fond, întâlnirea s-a dovedit a fi constructivă, permiţând un schimb de opinii substanţial care sper să fie fructificat în viitor. Am apreciat deschiderea şi interesul publicului numeros prezent la această întâlnire, în cadrul căreia am subliniat preocuparea constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei de a sprijini menţinerea identităţii de limbă şi cultură a noilor generaţii de români prin intermediul programului LCCR (Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească). Am subliniat, totodată, demersurile pe care le vom întreprinde pentru introducerea studiului limbii române, ca disciplină opţională, în programa şcolară spaniolă.

Revenind la acţiunile de promovare ale Ambasadei României în Regatul Spaniei, precizez că evenimentul de la Sevilia se înscrie în linia acţiunilor pe care Ambasada României în Regatul Spaniei le susține și le promovează continuu. Astfel, organizarea vizitei oficiale la Madrid a delegației Ministerului Educației Naționale din România (31 mai - 4 iunie 2017) pentru marcarea a 10 ani de la inaugurarea Programului LCCR în Spania, precum şi a reuniunii dintre conducerea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) și conducerea Conferinței Rectorilor Universităților Spaniole (CRUE), au reprezentat vectori importanţi de acţiune pentru dinamizarea agendei de lucru a Ambasadei în această direcţie. După cum probabil este cunoscut, în acest an a fost marcat un deceniu de la înfiinţarea Programului LCCR (Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească) în Spania, program având ca principal obiectiv predarea cursului opţional de limbă, cultură şi civilizaţie românească elevilor români înscrişi în sistemul educaţional din Spania, unde prezenţa românească este relevantă. Recent, Ambasada României a promovat în mediul online harta școlilor din Spania în care va fi predat cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în anul şcolar 2017/2018, precum şi lectoratele de limbă română din cadrul universităţilor spaniole.

Pentru Ambasada României în Regatul Spaniei, domeniul educaţiei reprezintă un instrument diplomatic important, iar demersurile noastre converg în direcţia promovării acesteia atât în rândul comunităţii române, cât şi a celei spaniole.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite