Revista >> Septembrie 2017 [Nr.197] >> Cercetare & Invatamant superior

Cadastrul devine o problemă naţională tot mai stringentă

Bogdan Marchidanu

27 Septembrie 2017

Cu ocazia prezenței la București a membrilor Consiliului Executiv al CLGE (Consiliul European al Geodezilor) a avut loc, la sfărșitul lunii august, o întălnire între aceștia și repezentanți ai Uniunii Geodezilor din România (UGR) și Asociației Patronale din Cadastru, Geodezie și Cartografie, unde s- a arătat că problema realizării cadastrului la nivel naţional devine pe zi ce trece o prioritate tot mai mare.

Chestiuni spinoase
La prima vedere, problema nu pare atât de complicată. Există nevoia de realizare a cadastrului la nivel naţional (mai simplu spus a unei hărţi corecte a teritoriului şi a proprietăţilor imobiliare) şi există specialiştii care să îl realizeze. Pentru că e vorba de România, însă, lucrurile se complică dramatic din pricina lentoarei de acţiune a autorităţilor statului, a nepăsării multora dintre deţinătorii de proprietăţi de a-şi pune ordine în situaţia personală şi a nefolosirii la optima posibilitate a codului deontologic al profesiei practicat în multe alte ţări de pe continentul european.
„Este a treia venire a reprezentanţilor Consiliului European al Geometrilor (CLGE) în România“, declară Valeriu Manolache, preşedintele Asociaţiei Patronale din Cadastru, Geodezie şi Cartografie. „Astfel de participări sunt foarte importante, deoarece noi, ca organizaţie, avem aşteptări foarte mari de la autorităţile române în privinţa organizării acestei profesii precum în ţările din care vin experţii europeni. Aici sunt două concluzii. În primul rând este vorba de respectarea codului profesional. La nivel european există un cod profesional care spune cam aşa: Ca să poţi profesa în zona cadastrului e nevoie de cinci ani de studii superioare, doi ani de practică şi un examen. În al doilea rând este vorba de partea financiară a acestei activităţi. În momentul de faţă, statul român plăteşte pentru intabularea unei proprietăţi aproximativ 10 euro. În zona pieţei private, a lucrărilor executate prin cadastru sporadic, preţurile sunt mai mari de 100 euro. Vorbim de o diferenţă extrem de mare, care nu se mai regăseşte în nicio altă ţară europeană“.
„Este vorba de o atitudine a statului pe care eu personal nu pot să o înţeleg vizavi de nişte interese care ar fi importante pentru acesta“, adaugă Manolache. „Cred că statul este interesat să vină cu nişte preţuri minime, astfel încât să-şi protejeze încasările. În momentul de faţă există o piaţă gri, pe care un client plăteşte 100 de euro şi se taie o chitanţă de 50 de lei. Statul pierde într-un astfel de moment. El ar putea face mult mai uşor ordine într-o asemenea zonă şi împreună cu o organizaţie profesională recunoscută prin lege. Din păcate, lucrurile nu se petrec aşa“.
Acest aspect înseamnă pierderi economice pentru statul român şi chiar perpetuarea unui anumit statut de haiducie, dăunător întregii societăţi. Din punct de vedere economic, statul ar trebui să fie interesat să aibă cât mai repede cadastrul finalizat. Şi asta deoarece, conform lui Manolache, în legea 7 cadastrul e definit prin trei elemente. Unul tehnic, care înseamnă măsurătorile topografice, parcelare cadastrală etc. O a doua componentă este cea juridică, care înseamnă actele de proprietate care confirmă poziţia de proprietar. A treia componentă, despre care nu vorbeşte nimeni, este cea economică.
„În final, pentru ce se fac măsurători şi se colectează acte, dincolo de garanţia proprietăţii? Pentru a se scoate nişte bani din taxarea corectă a fiecărei proprietăţi“, spune Manolache. „Aici se regăseşte şi mecanismul de refinanţare a cadastrului. Cheltuiesc în prima etapă, realizez nişte lucrări, vin cu un sistem de impozitare aplicat corespunzător şi de acolo vor rezulta nişte fonduri suplimentare, cu care se poate extinde cadastrul în cât mai multe localităţi. Statul ar trebui să fie interesat să cunoască situaţia reală a proprietăţii. Cel mai slab administrator al proprietăţilor este chiar statul. Apele nu sunt întabulate, căile ferate nu sunt întabulate, drumurile nu sunt întabulate, adică tot ce este în patrimoniu public. Aceste bunuri sunt cele mai vulnerabile, deoarece statul nu este suficient de riguros cu ceea ce are el în administrare. De aceea speranţa noastră este ca statul, prin autorităţile publice respective, să înţeleagă că are nişte răspunderi şi că o bună administrare nu se poate construi fără cadastru. Cadastrul înseamnă harta. În Germania a fost definită poliţia pământurilor. Asta înseamnă siguranţă, predictibilitate în investiţii, zeci şi sute de mii de procese mai puţin. Aşadar, lucrurile acestea trebuie să se întâmple şi la noi, preferabil fără să redescoperim din nou roata, ci prin aplicarea a ceea ce alţii fac bine“.

O perspectivă germană
Şi pentru că Valeriu Manolache s-a referit la situaţia din Germania, un caz fericit pe plan european din perspectiva eficienţei tipic teutone, revista Market Watch a folosit ocazia acestei întălniri pentru a discuta cu Dieter Seitz, trezorier CLGE şi unul din cei mai vechi experţi cadastrişti germani, despre situaţia din această ţară.
„În Germania situaţia este un pic aparte faţă de restul Europei, deoarece există şaisprezece landuri şi fiecare land are propria legislaţie referitoare la cadastru şi proprietate imobiliară. Situaţia este actualmente foarte bine reglementată, însă după ce au existat bătălii îndelungate acum cincizeci de ani între autorităţile statului şi entităţile private implicate în acest domeniu. Acum există preţuri fixate pentru toate aspectele activităţii de cadastru. Iar aceste preţuri sunt aceleaşi, indiferent că e vorba de experţi cadastrali publici sau privaţi. Nivelul acestor preţuri a fost stabilit de comun acord, astfel încât oricine să îşi poată asigura un trai decent de pe urma unei asemenea activităţi. Mai mult, de câţiva ani, în landul unde activez eu, Baden-Wurtemberg, există o lege conform căreia nicio autoritate statală nu poate efectua o parcelare sau o divizare de teren fără măsurători adecvate efectuate de entităţi cadastrale private, fapt care intensifică gradul de cooperare între zona publică şi cea privată".
Nici situaţia actuală din Germania nu reprezintă un ideal. Motivele sunt, însă, cu totul altele decât cele din România. Conform lui Seitz, la ora actuală se face remarcată o mare lipsă de personal calificat în domeniul cadastral. Şi asta deoarece în Germania, după absolvirea unei şcoli de profil, este nevoie de o perioadă de stagiariat într-o autoritate publică timp de doi ani pentru formare profesională, după care persoana respectivă se poate îndrepta către o firmă de cadastru privată sau poate lucra în cadrul unei autorităţi publice. Din nefericire, tinerii nu se mai simt îndemnaţi să lucreze în domenii foarte tehnice, cum este geodezia şi cadastrul. Cei mai mulţi vor să activeze ca medici sau ca profesionişti în zone sociale şi de comunicare, aşa că domeniul cadastral a ajuns să sufere în Germania de îmbătrânire accelerată.
„În plus, tehnologia nu poate ajuta din acest punct de vedere“, adaugă Seitz. „Tehnologia nu poate înlocui tehnicienii şi inginerii de cadastru, ea poate doar înlocui muncile necalificate, precum sondarea fizică a terenului. Iar aici este un mare pericol, deoarece tinerii tind să se încreadă prea mult în instrumente avansate precum GPS şi nu mai au „simţul pământului“, atât de necesar pentru o activitate de cadastru de calitate. Însă ceea ce se îmbunătăţeşte constant din punct de vedere al tehnologiei în Germania este sistemul bazelor de date cadastrale din landuri şi comunicarea între landuri privitoare la aceste sisteme de baze de date. Probabil că în câţiva ani va exista o bază de date cadastrală unitară la nivel federal, iar acesta va fi cel mai bun aspect al ajutorului dat de tehnologie pentru toţi contribuabilii din Germania".

O chestiune europeană
Dincolo de o necesitate stringentă pentru România, realizarea unor hărţi cadastrale corecte reprezintă deja o chestiune vitală pentru întreg spaţiul european şi o problemă de securitate comunitară. Din acest punct de vedere, situaţia este extrem de diversă la nivel comunitar, însă se depun eforturi pentru transformarea ei într-una pozitivă.
„La nivel teoretic, pe plan european există o bună colaborare între autorităţile publice implicate în domeniul cadastral, deoarece oamenii care lucrează acolo au aceeaşi meserie şi instruire la bază,“ declară Maurice Barbieri, preşedintele CLGE, cu aceeaşi ocazie. „La nivel real, însă, situaţia e diferită de la ţară la ţară. Există ţări unde lucrurile merg bine deoarece experţii din zona privată sunt responsabili şi de zona publică, şi există un parteneriat public-privat, aşa cum e cazul în Elveţia, care generează reduceri masive de eforturi pentru autorităţile publice“.
Practic, conform lui Barbieri, elveţian de origine, autorităţile federale se ocupă doar de chestiunile legislative la nivel federal şi de cele de reglementare şi punere în acord între cantoanele care compun statul elveţian. Autoritatea federală reglementează transferul de date, informaţiile geografice, şi aşa mai departe. Este vorba de stabilirea unor standarde de lucru care se aplică tuturor cantoanelor.
„Până la urmă, informaţiile geografice sunt o chestiune de siguranţă naţională şi sunt supuse regimului militar“, afirma cu tărie Barbieri. „Organizarea cadastrului trebuie să aibă ceva militar în ea ca să fie eficientă. Revenind la Europa, din nefericire există ţări cu reglementări mult mai puţin eficiente. De exemplu, în România este nevoie de o lege care să reglementeze clar profesia. Şi astfel de situaţii se întâlnesc şi în alte ţări".
Când e vorba de Europa în ansamblul ei, preşedintele CLGE este mai rezervat deoarece, din nefericire, nu există o autoritate la nivel european care să reglementeze domeniul cadastral în mod unitar pentru întreaga Uniune. Iar asta e o mare problemă.
„Aici CLGE poate juca un rol de consilier pentru autorităţile europene deoarece noi suntem o organizaţie orizontală la nivelul întregii Europe. Există o realitate aici, care trebuie depăşită: Niciun stat nu vrea ca cineva să-i spună cum să gestioneze propriul teritoriul. Cred că este o lipsă a Europei faptul că nu a găsit o soluţie unitară la nivel continental în această chestiune. Noi lucrăm la această problemă împreună cu alte organizaţii profesionale pentru a găsi o soluţie împreună cu autorităţile europene. Avem nevoie de aşa ceva pentru viitorul profesiei noastre“, adaugă Barbieri.
Ce înseamnă toate astea în zorii epocii digitale la nivel european şi, implicit, românesc? „Din acest punct de vedere, tehnologia vine în ajutor ca element de unificare“, concluzionează Barbieri. „Proiecte precum Galileo ajută Europa să digitalizeze domeniul. Tehnologia poate ajuta, prin învăţământ la distanţă şi cloud computing, la creşterea gradului de specializare în domeniul cadastral pentru ţările cu resurse mai puţine. Iar exemplele pot continua. Însă nu totul poate fi încredinţat tehnologiei.
Domeniul trebuie controlat şi reglementat, ca atare trebuie asumat de o autoritate la nivel european care să garanteze acurateţea şi corectitudinea informaţiilor. Rămâne de văzut cât de repede va fi înfiinţată o asemenea autoritate, care va avea efect asupra tuturor statelor europene şi, implicit, asupra României“.
La mai puțin de trei săptămăni de la aceasta întălnire, subiectul reglementării profesiei a fost abordat înca o dată, într-un cadru mult mai larg, cu ocazia Simpozionului Internațional GeoPrevi 2017, desfășurat la București, în perioada 14 – 15 septembrie 2017, când reprezentanți ai Executivului CLGE s-au întors în România. Despre cum a fost abordat subiectul acestui articol în cadrul Simpozionului, cât si despre celelalte teme abordate şi dezbătute cu aceasta ocazie, vom reveni în numărul următor.