Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nanotehnologiile și nanoelectronica, posibile domenii strategice pentru economia românească

26 Octombrie 2017



„România ar putea fi în poziția de a decide un program de investiții care să o plaseze pe plan european în rândul țărilor vizibile în electronică. Are condiții de demaraj mult mai bune decât alte state care au realizat progrese însemnate și sunt astăzi printre liderii mondiali, precum Taiwan sau Coreea de Sud. Din perspectiva pe care am avut-o până acum un an și jumate la Bruxelles nu am constat însă la nivelul instituțiilor naționale voința de a face astfel de investiții în România”, afirma dr. Andreas Wild cu prilejul reunirii, pe 20 septembrie, a Comisiei de Știința și Tehnologia Microsistemelor a Academiei Române. Într-un interviu acordat revistei Market Watch, dr. Andreas Wild, fost director executiv al întreprinderii comune ECSEL - Componenete și Sisteme Electronice pentru Leadership Europen a Uniunii Europene și în prezent consultant în nanoelectronică și sisteme integrate, a vorbit despre rolul strategic pe care nanotehnologiile și microelectronica îl joaca în lume și despre potențialul lor, insuficient valorificat, în România.



Ați condus mulți ani o instituție europeană autonomă, organizată ca parteneriat public-privat în sprijinul cercetării în nanoelectronică. Ce înseamnă acest parteneriat într-o zonă care presupune foarte multă cercetare, dar și industrie deopotrivă?
În primul rând necesită o voință comună. Trebuie ca ambele părți, industria privată și partenerul public să aibă voința de a investi într-un anumit domeniu, să existe un acord asupra obiectivelor și ulterior un mecanism de co-finanțare. Aportul public are menirea să ușureze și să accelereze progresul în domeniul respectiv, interesul privat fiind convergent cu cel public.

Vorbiți despre nanotehnologie ca fiind un domeniu strategic, pe care se bat marile guverne. Cum ar trebui să înțelegem importanța acestui domeniu? Ce perspective deschide acesta?
Nanoelectronica, poate mai specific decât nanotehnologiile, este astăzi un alt nume pentru industria de componente electronice. Industria de componente electronice este furnizoarea industriilor care fabrică echipamente, cum ar fi telefoanele celulare, calculatoarele personale sau orice aparat automatizat utilizat la menaj sau în industrie, roboții, dronele, iar în viitor automobilele autonome, pilotate de componentele electronice încorporate și de software îmbarcat. Această bază materială permite de fapt întreaga dezvoltare a informaticii, și prin aceasta evoluția tehnologiilor de tip internet care duc la proliferarea serviciilor furnizate instituțiilor, grupurilor sau persoanelor private, care fac viața noastră mai productivă și mai plăcută.

Ce se întâmplă în lume? Statele Unite au o veche tradiție de educație antreprenorială în școli și în universități. În Europa nu este la modă genul acesta de educație. De unde pornește inovația în domeniul nanotehnologiilor?
Pornește din multe izvoare, dar, surprinzător, are ca sursă principală finanțarea. În SUA politica de finanțare în celebra zonă Valea Siliciului este susținută de investiții de ordinul a 3 miliarde de dolari pe an, puse la dispoziția cercetătorilor și proiectelor din zona respectivă prin diferite canale. O parte din această finanțare provine din mijloace proprii ale întreprinderilor, alte părți provin de la instituții guvernamentale, de la întreprinderi de capital de risc, care speră să aibă un retur pe investiția făcută, și de la alți investori publici și privați. Sumele disponibile în fiecare an sunt în căutarea ideilor antreprenoriale promițătoare. Aproape fiecare inginer din Silicon Valley așteaptă să aibă primul o idee valoroasă cu care să se prezinte și să incerce să convingă un finanțator să o implementeze și să o valorifice. Această politică de investiții lipsește în Europa, mai curând decât mințile inovative și capacitatea antreprenorială. Lipsesc instituțiile care ar putea să asigure baza financiară. Există însă un progres în ultima vreme și se poate constata un interes atât al investorilor, cât și al inventatorilor din sectorul educațional, de pildă. Astfel că diferite universități din mai multe țări au programe speciale pentru antreprenori potențiali și au intrat în parteneriate cu întreprinderi comerciale, tocmai pentru a reuși să implementeze și în Europa ceva asemănător.

Dacă facem o translatare de la modelul american, trecând prin Europa și ajungem în România, se poate vorbi de o strategie națională care identifică o direcție clară de investiție în nanotehnologii și nanoelectronică?
Mecanismele europene cer statelor membre să producă periodic documente în care să explice strategia care va sta, după aceea, la baza unor programe de implementare care constituie baza bugetării și finanțărilor ulterioare. Autoritățile de resort din România au generat asemenea documente. Nu se constată însă în nici un fel din partea administrației române nici recunoașterea importanței strategice a domeniului nanoelectronicii, nici recunoașterea oportunităților pe care le aduce, nici alocarea mijloacelor bugetare necesare dezvoltării sale, într-un context în care în Europa sunt multe locuri goale, în care cineva cu inițiativă ar putea să dezvolte o capacitate și o competență națională. Aceasta este o constatare, nu o critică: orice țară își poate alege în mod suveran domeniile în care vrea să se angajeze. În nanoelectronică, România continuă să participe la un nivel coborât, prin inițiative mai mult sau mai puțin particulare: profesorii din universitate cu idei și cu energia de a le transpune în realitate sau un antreprenor care capătă un sprijin punctual într-un program sau în altul. Văzut din exterior, nu se poate recunoaște o politică coerentă în acest domeniu.

De fapt ce doriți să puneți în mișcare în România?
Eu vorbesc pro domo. Fiind din domeniul electronicii și profund convins de însemnătatea sa, cred că România ar putea fi în poziția să decidă un program de investiții care să o plaseze în rândul țărilor vizibile în această tehnologie, atât pe plan european, cât și pe plan mondial. Romania ar avea condiții de demaraj mult mai bune decât alte state care au realizat progrese însemnate și sunt astăzi printre liderii mondiali, precum Taiwan sau Coreea de Sud. Taiwan este de altfel o țară de dimensiuni comparabile cu România, care a fost mai săracă sau la fel de săracă ca și România acum circa 50 de ani, dar a avut o politică consecventă și susținută, pe toată această durată, care i-a permis să ajungă în fruntea lumii în fabricația de semiconductoare. Cred că importanța acestei tehnologii pentru Europa crește în măsura în care se realizează funcția ei centrală pentru economie, într-un moment în care electronica și tehnologia informațiilor pătrunde în practic toate ramurile industriale și în viața publică.

Care credeți că sunt pârghiile și elementele strategice pe care se poate sprijini o asemenea strategie?
Am fost foarte încurajat de această inițiativă a Academiei. Academia Română este un forum cu un prestigiu științific și cultural incontestabil, al cărui angajament ar pune greutate unei tradiții culturale fără egal în sprijinul unui astfel de program, dându-i o bază credibilă și solidă. Aceasta ar stimula procesul de concentrare și de selectare a unor teme în care România se poate specializa, devenind într-adevăr o competență recognoscibilă mondial. După care urmează momentul cel mai dificil, care este cel al finanțărilor, pentru că în ciuda imaginii naive că totul pornește de la o idee, ca să ajungi la un rezultat trebuie să treci din păcate printr-o fază de dezvoltare și industrializare, care cere însemnate mijloace financiare. În realitate România a scris atât programe de cercetare și de dezvoltare, cât și programe de dezvoltare regională coerente, inteligibile, bine argumentate, dar ele vor rămâne sterile dacă nu vor fi susținute și financiar.

În 2011, acad. Dan Dascălu afirma: „Rapoartele NANOPROSPECT arată că România a investit în domeniu substanțial dar haotic în ultimii ani, începând din 2005”. Cum comentați ce s-a întâmplat între timp în ceea ce privește finanțarea în domeniul nanotehnologiilor?
În SUA, numai în naoelectronică firmele și instituțiile publice investesc exclusiv în cercetare sume de ordinul a 35 de miliarde de dolari pe an, susținute de investiții de capital în cercetare și producție de ordinul a 20 de miliarde de dolari pe an. În Europa se investește aproximativ 3% din aceste sume. Programul de care m-am ocupat eu este parțial investiție public-privată și în 3 ani a lansat proiecte cu o valoare totală de circa 4 miliarde de Euro. Din acest punct de vedere, investițiile considerabile în domeniul acesta încep de la sute de milioane. Celelalte investiții mai mici, sunt, dacă vreți, semințele din care vor crește start-up-urile, dintre care unele vor avea după aceea o creștere economică.
În ultimii 6-7 ani în România au avut loc evoluții semnificative. Firme importante din afară, din Europa și Statele Unite au făcut investiții considerabile, vizibile, care au generat mii de locuri de muncă, în care nu se face, exclusiv, o muncă mecanică și care lasă totdeauna loc și pentru contribuții creative. În mare parte nu se face, încă, cercetare, însă mai multe întreprinderi s-au angajat deja în domeniul dezvoltării. O politică coerentă de investiție și susținere în nanoelectronică și sisteme integrate ar conduce la creșterea și multiplicarea talentului local și a firmelor locale, a ideilor economice locale, la creșterea și îmbunătățirea rezultatelor științifice și educaționale din sistemul de învățământ superior, precum și la ridicarea nivelului competitiv al întreprinderilor existente. Este clar că cercetarea făcută într-un loc eficient economic va conferi greutate locului respectiv. România ar putea fi fără îndoială un punct de atracție. În acest moment însă nu constat la nivelul investițiilor naționale, cel puțin din perspectiva pe care am avut-o până acum un an și jumate de la Bruxelles, o voință de a face astfel de investiții în România.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite