Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Luxul și semnele modernității īn Principatele Romāne la īnceputul secolului al XVIII-lea

26 Octombrie 2017



Să recuperezi zorii modernității inventariind „gesturi” ale luxului din societate poate părea insolit. E ca și când, parcurgând arhivele și literatura de la începutul secolului al XVIII-lea, așezi marile evenimente în plan secund și te aventurezi în căutarea unor comori care să-ți dezvăluie mai nuanțat mentalitatea vremii. Trecutul se recompune din accesorii și conduite de prim rang și ni se destăinuie prin ochii elitelor care își etalează măreția. La ce aspirau boierii din Moldova și Țara Românească?, Cum își aranjau căsătoriile și alianțele? În ce chip se înfățișau lumii și cum își decorau casa? sau Care au fost primii pași spre Occident în Sud-Estul Europei? sunt întrebări la care au încercat să răspundă cercetătorii participanți la colocviul Luxury, Fashion and Social Status in Early Modern South-Eastern Europe (LuxFaSS), organizat în perioada 5–6 octombrie 2017 de Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate din București.

Colocviul s-a desfășurat în cadrul proiectului Luxury, Fashion and Social Status in Early Modern South-Eastern Europe, primul proiect din România care a câștigat finanțare din partea European Research Council (ERC) pentru perioada 2015–2020, având ca instituție gazdă Colegiul Noua Europă. Masa rotundă a reunit echipa internațională de cercetători (România, Grecia, Italia, Polonia) pentru o serie de comunicări științifice și discuții pe tema luxului: fastul ca emblemă a statutului social și al renumelui, opulența și „exigențele” societății de consum, practicile medicale între necesitate și privilegiu, excesul și normele juridice de reglementare, transferurile culturale între Orient și Occident, luxul ca laborator al propriei identități.



Regimuri vechi și noi

Felul în care boierii valahi au perceput schimbarea regimurilor politice și gustul Occidentului care începea să se prefigureze timid în Principate a fost analizat de dr. Nicoleta Roman, asistent științific în cadrul proiectului LuxFaSS și istoric al Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române, în prezentarea Iordache Filipescu, the ‘Last Great Boyar’ of Wallachia and His Heritage: a World of Power, Influence and Goods. Pornind de la descrierea pe care pictorul și ilustratorul francez Charles Doussault i-o face boierului Iordache Filipescu în revista L’Illustration, în 1853, cu scopul de a introduce teritoriul românesc Vestului – „Numele Filipescu este marele nume al Țării Românești, iar importantul boier care îl poartă, idolul românilor; ei regăsesc în el modelul național și remarcă cu regret că acesta dispare pe zi ce trece.” –, ea a discutat despre strategiile de menținere a puterii și relațiile externe ale boierilor Filipescu, precum și despre conservarea patrimoniului familial.
Din tată în fiu, luxul rămâne o marcă a prestigiului, o „monedă de schimb” în diplomație, o garanție că blazonul familiei nu își va pierde strălucirea peste timp. Descendenților li se oferea o educație distinsă și pragmatică, fiind încurajați să se acomodeze cu situația politică pentru a-și menține funcțiile și statutul (după Tratatul de la Adrianopol din 1829, Imperiul Otoman a pierdut influența în regiune, iar Principatele au intrat sub autoritatea Rusiei). Însă, perioada de tranziție se consuma inteligent, nu printr-o ștergere oarbă a identității, lucru ușor de remarcat în comportament și vestimentație. De exemplu, portretul lui Iordache Filipescu realizat de Charles Doussault în albumul Moldo-Valaque ou guide politique et pittoresque à travers les Principautés du Danube reprezintă o expresivă și bogată compoziție, dar și o mărturie că acesta era un exponent al vechiului regim, emanând în același timp un „fast oriental”.

Identități la intersecția dintre Orient și Occident
Voiajul reprezintă pentru boierii din Țara Românească un proces de educație, iar cel care își „metabolizează” călătoria se întoarce schimbat și începe (re)construirea propriei identități acasă. Cu lucrarea Using Luxury and Fashion for Constructing a Self-Identity: Ienăchiță Văcărescu’ Case, dr. Constanța Vintilă–Ghițulescu, cercetător principal al proiectului LuxFaSS și istoric al Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române a realizat un periplu incitant prin viața boierului Ienăchiță Văcărescu și a punctat episoade cheie în care acesta își trădează aspirațiile „vestice”. De exemplu, după ce vizitează Brașovul, oraș care aparținea Imperiului Habsburgic, boierul dorește accesorii „ca în Europa” și comandă obiecte de uz casnic de la Viena – argintărie, cești, farfurii, sfeșnice – în încercarea de a crea o atmosferă similară în propria reședință. După cum argumenta autoarea, el poate fi văzut ca un agent „trans-imperial”, acționând ca om de legătură între imperii și împrumutând de la fiecare elemente care, în timp, îi consolidează statutul. Cu fiecare nou contact, portretul lui devine mai proeminent, iar prezența sa pe scena politică una necesară. Ienăchiță Văcărescu, boier erudit – cunoștea slava, greaca, turca, araba, persana, franceza, germana și italiana –, și mare dregător domnesc trăiește la intersecția dintre Orient și Occident, în permanență expus noutății, diferenței, alterității. Putem să-i asemănăm viața cu un creuzet în care se amestecă și se ard culturile și civilizațiile vecinătății.
Totodată, prin expunerea minuțioasă, dr. Constanța Vintilă–Ghițulescu a arătat că luxul este și o formă de construire a propriei identități. „Ienăchiță Văcărescu ne ajută să înțelegem acest proces de construire a sinelui, care poate fi reconstituit atât prin intermediul scrierilor sale cu caracter autobiografic, cât și vizual, prin intermediul portretelor.” Relatările despre reședința lui Ienăchiță Văcărescu din București indică un stil opulent de viață, după moda sultanilor otomani pe care îi admira: la curtea lui trăia ca un pașă, cu decoruri care te duceau cu gândul la haremurile orientale. Istoricul a apreciat că „oamenii pe care i-a întâlnit și obiectele pe care le-a văzut în călătoriile sale – fie că era în misiuni diplomatice, fie că era în căutarea unui refugiu pe timp de război – i-au influențat modul de viață și comportamentul, i-au modelat gândirea și manierele.”



Practici medicale și cultura luxului

Amintim și o sesiune dedicată micro-universului medical. Giulia Calvi, profesor al Universității din Siena și cercetător senior în cadrul proiectului, a relevat personalitatea lui Michelangelo Tilli, tânăr doctor, angajat la finalul veacului al XVII-lea la curtea de la Constantinopol pentru a-l trata pe ginerele sultanului. Povestea lui nu este doar o inițiere în lumea orientală, ci și o discuție asupra metodelor medicale alternative folosite pe frontul turcesc într-un moment când avea loc bătălia de la Mohacs (1687), a comerțului cu medicamente venind dinspre Florența și a interesului de colecționar care se năștea într-un occidental călătorind prin Smirna, Edirne sau Plovdiv. De cealaltă parte, lumea medicală românească, prezentată de Sorin Grigoruță, tânăr cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași: medici aduși din Occident, folosirea băilor termale ca mijloc de tratament, prețuri ridicate pentru medicamente, dar și un așa-zis medic de familie (ex: doctorul Fotache al familiei Canta). Lipitorile sunt un remediu des întâlnit în tratarea bolilor, indiferent că vorbim de Orient sau Occident, iar profesorul Constantin Ardeleanu, bursier al Colegiului Noua Europă și cadru didactic la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați ne-a arătat cu iscusință cum ele devin un produs de larg consum la jumătatea veacului al XIX-lea. Franța direcționează acest comerț și inițiază demersuri în Sud-Estul Europei, stabilind companii comerciale în Țara Românească, Serbia, Bosnia, Albania și Bulgaria, fapt care duce la reglementarea activității în aceste teritorii.

Cultură materială și legile somptuare
Cultura materială și legile somptuare sunt alte două domenii de interes, care reflectă o sincronizare și un dialog între Est și Vest. Astfel, cu referire la Berna, în Elveția, cercetătorul John Jordan a chestionat registrele din secolele XVII-XVIII pentru a afla în ce măsură un produs precum bumbacul poate fi considerat ca fiind parte a unui consum global. Chiar dacă materia primă era adusă din India sau America, de exemplu, fără o infrastructură locală, care să permită prelucrarea sa, el nu putea atinge acest statut, rămânând în continuare un lux. Însă existența unui material pe piață nu înseamnă că el era accesibil oricui, în ciuda unui preț bun; un al doilea factor, legile somptuare, făcea distincția între clasele sociale. Pentru Transilvania orașelor săsești, Mária Pakucs, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” și membru al proiectului LuxFaSS, a arătat diferența față de Vest, ele reglementând la început, în secolul al XVI-lea, doar vestimentația necesară unor evenimente familiale deosebite, în concordanță cu o conduită morală tipic protestantă. Ulterior, la final de secol XVII, lucrurile se aprofundează, reflectând interesul pentru merit, statut social și buna potrivire între material și culori. Reprezentanții familiilor fondatoare din Sibiu puteau purta căciulă de samur, postav englezesc, mătase albastră și folosi patru cai la trăsură.
Colocviul Luxury, Fashion and Social Status in Early Modern South-Eastern Europe (LuxFaSS) a reprezentat o modalitate de a privi Principatele Române, dar și alte țări din spațiul sud-est european, în timpul modernității timpurii, prin lentila elegantă, dar și exigentă a luxului. De la descrierile-valiză care adună ca în listele infinite ale lui Umberto Eco detalii de vestimentație și decorațiuni interioare și până la modul de a fi și a se purta al elitelor, prin istoria luxului spunem „o altfel de istorie a puterii”, arată echipa de cercetători în descrierea proiectului LuxFaSS (www.luxfass.nec.ro).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite