Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Avangarde Software, modelul unui succes IT

26 Octombrie 2017



Înfiinţată în anul 2015 în Cluj-Napoca, Avangarde Software şi-a început drumul cu doi programatori şi un client, la fel ca multe alte firme din IT ce pornesc de la zero. Cu dedicaţie şi respect pentru clienţi şi angajaţi, un astfel de business poate fi stabilizat în câţiva ani. În calea acestui obiectiv sta competiţia acerbă pentru forţa de muncă generată de creşterea rapidă a numărului centrelor de dezvoltare deschise în Cluj-Napoca de firme străine cu situaţii financiare solide. Pentru a reuşi în astfel de condiţii, antreprenorii români trebuie să apeleze la ingrediente precum inventivitatea, curajul, respectul, voinţa şi răbdarea.

„Începutul nostru de drum a fost unul plin de adrenalină, totul depinzând de un singur client şi de talentul, ambiţia şi devotamentul celor doi programatori alăturaţi nouă din start. De o direcţie clară de dezvoltare nu se putea vorbi încă. Imediat după înfiinţarea firmei am căutat să ne stabilizăm financiar încheind parteneriate cu firme mari din Cluj, în ideea de a obţine proiecte pe termen lung. Acestea au creat siguranţa necesară atragerii şi păstrării în firmă a specialiştilor valoroşi. În paralel cu dezvoltarea aplicaţiilor cerute de parternerii noştri, am identificat în jocurile pentru calculator şi aplicaţiile de realitate virtuală şi augmentată („aplicaţii de VR şi AR”) o nişă perfectă. Iniţial nu eram pe deplin conştienţi de potenţialul acestei direcţii, dar acum, la mai puţin de 2 ani de la înfiinţare şi cu estimări ale cifrei de afaceri pentru anul în curs de peste 1 milion de EUR, devine evident că suntem pe o direcţie bună. Ne aşteptăm ca veniturile noastre din acest an să fie de patru ori mai mari decât cele din 2016, cifră cu adevărat remarcabilă în contextul bătăliei acerbe ce se dă în Cluj pentru specialişti în programare şi design grafic”, a declarat Matei Gogea, CEO & Owner.

Unity 3D, platforma creşterii accelerate
Succesul înregistrat de firmă până în prezent s-a datorat inspiraţiei managementului firmei în alegerea noii direcţii şi curajului lor de a-şi focaliza eforturile pe dezvoltarea jocurilor, a aplicaţiilor de VR şi AR folosind platforma Unity 3D într-o perioadă când hardware-ul utilizat de aceste soluţii lăsa încă de dorit. Lansată în 2005 de firma Unity Technologies, Unity e o platformă pentru uz general, ce suportă grafică 2D şi 3D, funcţionalităţi „drag and drop” şi scripting, în cele 3 limbaje proprii.



„Ne-am asumat un risc mare dar calculat mizând aproape totul pe Unity 3D. Când am lansat noua direcţie, componentele hardware pentru care scriam codul îngrădeau semnificativ performanţele aplicaţiilor. În plus, existau doar speculaţii cu privire la viteza de evoluţie a acestora. Ştiam însă că avem în echipă oameni pasionaţi de jocuri şi simulări tridimensionale, ale căror abilităţi vor impresiona clienţii. Am investit deci totul în specialiştii noştri şi în extinderea rapidă a portofoliului de clienţi pe Unity 3D”, a declarat Adrian Tanca, CTO & Owner.
Pariul făcut pe oameni include dezvoltarea unui proces performant de recrutare şi retenţie, care cuprinde diverse bonusuri şi comisioane, alegerea unei locaţii centrale, crearea condiţiilor optime pentru dezvoltarea profesională şi obţinerea de certificări recunoscute în întreaga lume, respectiv pentru desfăşurarea de numeroase activităţi recreative în cadrul echipei, după program şi în weekend-uri. Măsuri ca acestea au permis menţinerea fluctuaţiei de personal cu mult sub media de 15% înregistrată în Cluj-Napoca. Dezvoltarea rapidă a companiei din ultimele luni e explicată şi de deschiderea unui sediu în Chişinău, care i-a crescut semnificativ accesul la specialişti cu înaltă calificare.

Noi direcţii de dezvoltare, noi provocări
„Avem în vedere şi alte direcţii de dezvoltare pentru viitorul apropiat, printre ele numărându-se crearea de produse proprii. PathFinder, primul nostru produs, e dedicat departamentelor de Resurse Umane din firmele de IT. Acesta e util în recomandarea de trasee în carieră pentru programatori şi pregătirea certificărilor cu ajutorul componentei de eLearning. Investim în mod constant şi în crearea de jocuri şi aplicaţii de VR şi AR proprii, respectiv în identificarea unor noi tehnologii care să permită creşterea continua în cadrul nişelor actuale. Clienţi vom continua să căutăm în zone puternic dezvoltate economic şi cu istoric bun pentru firmele din IT româneşti, precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Austria şi Elveţia. Punând accentul pe calitatea serviciilor şi a oamenilor din firmă, respectiv pe tratarea cu respect maxim a clienţilor, angajaţilor şi a tuturor celorlalte părţi implicate în activităţile noastre sunt convins că ne vom menţine evoluţia ascendentă”, a declarat Matei Gogea, CEO şi Owner.



Drumul pe care Avangarde Software a avansat în mod spectaculos în cei doi ani scurşi de la înfiinţare e unul plin de oportunităţi şi provocări, riscuri şi neprevăzut. El îi va permite consolidarea poziţiei pe piaţă şi identificarea de noi nişe ce vor crea oportunităţi de carieră remarcabile pentru toţi membrii echipei.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite