Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Atentat la bunăstarea naţională!

17 Noiembrie 2017



Schimbările recente ale sistemului fiscal tulbură nejustificat piaţa locală a muncii. Dacă în plan general efectele sunt însă relativ limitate, pentru domeniile IT şi Cercetare situaţia este complet diferită. Aceste două sectoare de activitate au fost declarate de interes naţional, iar autorităţile au introdus o serie de scutiri fiscale pentru programatori şi cercetători. Intenţia autorităților de a elimina aceste facilităţi intră la categoria „atentat la bunăstarea naţională” şi nu credeam că episodul din 2010, când guvernul Boc a avut preocupări similare, se va repeta.

Pentru industria IT locală aceasta a fost premiza principală a creşterii masive din ultimii ani. La începutul anilor 2000, reprezentaţi de marcă ai sectorului au depus eforturi considerabile pentru obţinerea acestor facilitaţi. Motivaţia era una duală: păstrarea programatorilor în ţară (sper că vă amintiţi exodul specialiştilor IT către Canada şi USA în anii 90) şi atragerea marilor corporaţii tech pentru deschiderea unor centre de dezvoltare în România. Varujan Pambuccian, ANIS, ARIES au făcut din scutirile de impozit un lait motiv al conferinţelor de business din aceşti ani, iar în 2008 legislaţia a devenit mai permisivă. Efortul a fos justificat, iar dacă astăzi domeniul IT contribuie cu 6% la PIB-ul României şi generează exporturi de miliarde este urmarea directă a acestei strategii.

Şi-a atins industria IT potenţialul de creştere? Există voci în piaţa care spun că eliminarea facilitaţilor ar fi oarecum normală pentru că nu mai există situaţia iniţială. Programatorii români nu mai pleacă din ţară, iar multinaţionalele care contează sunt deja prezente în România, lupta pe resurse fiind aprigă.

Tehnologia este însă viitorul, iar România nu poate avea succes în afara acestei paradigme. Era digitală, a Inteligenţei Artificiale acum începe, iar nevoia de competenţe şi resurse este tot mai mare. Suntem la început, iar nivelul de maturitate este încă departe. Mai mult, volatilitatea acestui domeniu, care nu depinde de resurse naturale şi o locaţie anume, este foarte ridicată, iar ceea ce s-a realizat se poate pierde rapid. Nu eliminarea facilitaţilor este soluţia, ci o strategie care să crească accelerat numărul absolvenţilor de învăţământ superior cu profil IT.

În cercetare nivelul dezamăgirii este mult mai mare, deoarece facilităţile fiscale au fost introduse în august 2016. Potenţialul este însă la fel de mare şi ar fi păcat pentru cercetare să rateze şansă pe care a avut-o industria IT în ultimii 10-15 ani. Clasa politică a dat semne că doreşte să reanalizeze aceste decizii şi sper să existe înţelegerea necesară adoptării unei măsuri constructive. În egală măsură este nevoie ca mediul de afaceri din IT şi Cercetare să ia atitudine şi să pună presiune pe autorităţi.



Tags: Editorial

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite