Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Erasmus+, povestea merge mai departe

17 Noiembrie 2017




„Knowledge4Foot“ Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“, Iaşi (2015-2018)
„Knowledge4Foot“ este un proiect de creare a unei platforme pentru transferul rezultatelor cercetării şi inovării în sectorul de încălţăminte. Proiectul, realizat prin intermediul progamului Erasmus+, este iniţiat şi coordonat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi şi este derulat în parteneriat cu European Confederation of the Footwear Industry, Instituto Tecnologico Del Calzado y Conexas (Spania), Centro Tecnologico de Calcado de Portugal (Portugalia), Universitatea din Zagreb (Croaţia), Research Committee of the Technical University of Crete (Grecia), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie (România).
Unul dintre domeniile în care România excelează în cadrul Uniunii Europene este cel al producţiei de încălţăminte: suntem al patrulea producător la nivelul UE, iar calitatea resursei umane este esenţială în acest sector. Există însă o discrepanţă între zona de inovare şi ceea ce se predă în şcoală în momentul de faţă, pentru că, cu toate eforturile noastre, nu reuşim să ţinem pasul cu rezultatele programelor de cercetare europene. De aceea, obiectivele principale ale proiectului Knowledge4Foot sunt dezvoltarea colaborării active între universităţi, comunitatea de afaceri şi centrele de cercetare, pentru facilitarea transferului tehnologic, elaborarea, testarea şi implementarea unei curricule comune, precum şi a unei platforme care să simplifice acest transfer de inovare. (…) Primul rezultat al proiectului este un studiu de cercetare, disponibil deja pe platforma proiectului, care reprezintă baza viitoarelor analize sectoriale pe competenţe pe care le vom realiza. Al doilea rezultat, care se află încă în faza pilot, constă în realizarea unor cursuri de instruire axate pe dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor în cercetare, inovare şi transfer tehnologic. (…) Un alt obiectiv pe care ne dorim să-l atingem prin intermediul acestui proiect este de a-i învăţa pe studenţii noştri cum să scrie proiecte de cercetare în cadrul Programului european Orizont 2020. Astfel, acest proiect Erasmus+ ne va ajuta să avem parteneri în industrie la următoarele proiecte de cercetare“, a explicat managerul proiectului, prof. univ. dr. ing. Aura Mihai.
Deşi nu este finalizat, proiectul „Knowledge4Foot“ a fost evidenţiat deja ca exemplu de bună practică în documentele Uniunii Europene.

„Knowledge Alliance in Air Transport“ Universitatea Politehnica, Bucureşti (2018-2020)
„Knowledge Alliance in Air Transport“ (KAAT) este un proiect finanţat prin intermediul programului Erasmus+, care se va derula în perioada 2018-2020. Proiectul este iniţiat şi coordonat de către Universitatea Politehnica Bucureşti şi are ca parteneri 17 organizaţii din şapte ţări (dintre care şapte instituţii de învăţământ superior şi doi furnizori de formare profesională).
Domeniul aeronauticii este extrem de reglementat, ceea ce presupune obţinerea unor certificări profesionale precis definite. Aşteptările industriei de la absolvenţii facultăţilor de profil este ca aceştia să răspundă cerinţelor reglementărilor existente la nivel internaţional (ICAO) şi european (EASA), angajatorii dorind totodată să poată utiliza cât mai rapid competenţele pe care le-au dobândit studenţii. Aceasta presupune însă o coordonare strânsă a procesului educativ cu nevoile reale ale industriei aeronautice. Din păcate, în momentul de faţă, există multe hiatusuri între ce se cere pe piaţa muncii în acest domeniu şi oferta educaţională. Proiectul KAAT, iniţiat şi elaborat de către profesorul universitar dr. Sorin Eugen Zaharia, decanul Facultătii de Inginerie aerospaţială din cadrul UPB, este destinat creării unei alianţe între institutele de învăţământ superior şi industria de transport aerian. Scopul e evident: dezvoltarea unor noi abordări în predare şi co-crearea de cunoştinţe prin dezvoltarea unor programe de învăţare noi, pentru ca să facilităm schimbul de cunoştinţe între învăţământ şi industrie. Pentru realizarea acestor obiective, vom realiza pentru început o analiză ocupaţională şi a calificărilor, care va sta la baza unui viitor program de studiu ce va fi adoptat de toate universităţile participante. De asemenea, în cadrul proiectului vom unifica şi dirija şi alte programe de studiu oferite deja de către partenerii educaţionali. Ne mai dorim totodată şi introducerea unui masterat IT în aviaţie, o abordare interdisciplinară, a cărui nevoie se resimte acut în industrie, domeniul aviaţiei având o serie de cerinţe specifice“, a explicat profesor. dr. ing. Ştefan Popescu.

Epilog?
Cele trei proiecte descrise succint reprezintă doar o mică parte din „poveştile“ prezentate în cadrul celor cinci sesiuni găzduite de ediţia din acest an a conferinţei de valorizare „Învaţă şi da mai departe!“.
Şi o şi mai mică parte din numărul total al poveştilor adevărate pe care programul Erasmus+ le-a „înlesnit“ în România în ultimii 20 de ani.
Iar dacă ne gândim la viitor, numărul devine insignifiant, pentru că, aşa cum spunea Monica Calotă: „Erasmus este o poveste care nu s-a încheiat şi nici nu poate să se încheie, pentru că este fără sfârşit“.
E clar deci, sfârşitul poveştii nu există. Dar o „morala“ tot poate fi formulată: poveştile frumoase şi adevărate se fac cu oameni, nu doar cu cifre.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite