Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Conferinta Internationala a utilizatorilor Intergraph 2006

24 Iulie 2006



Peste 2100 de oameni din 64 de tari au fost prezenti intre 12-15 iunie la conferinta internationala a utilizatorilor de tehnologie Intergraph desfasurata in Orlando, Florida, la Disney’s Coronado Springs Resort.


Organizata intr-o formula noua, conferinta a unit evenimentele Intergraph’s Apex si Geospatial World and Public Safety Users intr-o singura reuniune internationala de demonstrare si expunere a intregii game de tehnologii de management al informatiei geospatiale. Programul a fost organizat pe sectiuni reprezentand urmatoarele industrii: energie, siguranta publica, constructii navale si offshore, utilitati si comunicatii, administratie publica, instalatii federale guvernamentale, securitatea transporturilor, aparare si servicii de informatii, fotogrammetrie comerciala.
Intergraph-16
Clienti si parteneri veniti din toate colturile lumii incluzand directori executivi, manageri, factori de decizie si alti utilizatori au luat parte la programe dezvoltate pe specificul fiecarei industrii in parte in dezbateri, prezentari si traininguri. S-au analizat si discutat aspecte critice ale industriei, cele mai recente evolutii dar si provocari si imperative pentru succes la diferite niveluri in dinamica pietei contemporane.


Halsey Wise, presedinte si CEO al Intergraph a deschis conferinta anuntand trecerea companiei intr-o etapa de transformari majore marcate de trei etape principale: Schimbare (faza actuala), Ameliorare si Crestere. El a accentuat faptul ca doreste ca Intergraph sa aduca o valoare unica clientilor sai prin solutii inovatoare care nu pot fi achizitionate din alta parte. Ca parte a procesului de transformare, compania se va concentra si mai mult pe tehnologia spatiala si cartografiere si se va prezenta de acum incolo ca un furnizor de software pentru managementul informatiilor spatiale (Spatial Information Management (SIM).


Generalul de armata Colin Powell, secretar de stat al SUA intre 2001-2005, a tinut discursul inaugural, accentuand ideea de leadership si importanta tehnologiei pe campul de bataie. In timpul operatiunii Furtuna in desert, Powell a fost presedintele comitetului format din sefii de personal, iar tehnologia geospatiala era abia la inceputuri si a inceput sa o utilizeze pentru antrenamentele de dinaintea luptelor. ”Daca stii unde se afla fiecare, vezi intregul camp de bataie” a afirmat Powell, continuand cu ”Am invatat cum tehnologia poate salva vieti intr-o batalie”.


Cateva momente importante de la diferitele sectiuni


In cadrul sectiunii de fotogrammetrie, cel mai mare anunt s-a referit la PixelPipe, o noutate oferita de Intergraph in domeniul aplicatiilor de fotogrammetrie comerciala. Conform lui Gadi Benmark, General Manager la Intergraph’s Transportation & Commercial Photogrammetry Business Unit, ”aplicatia doreste sa ofere ortofotografii cu o simpla apasare de buton”. In conditiile in care este imposibil sa automatizezi in intregime procesul de ortofotografiere, explica acesta, Pixel Pipe ”incearca sa ajunga cat mai aproape de acest tel, oferind ceea ce numim nou un ”flux de lucru de tip apasare de buton”. Astfel, sunt vizate acele laboratoare de fotogrammetrie care lucreaza cu cantitati mari de ortofotografii si au nevoie de un nivel ridicat de automatizare pentru a isi mari viteza de productie si eficienta, dar si de a face economii importante de resurse. Intergraph va lansa produsul in toamna.


„Cred ca suntem singura companie care ofera combinatia de achizitii de date, prin modelul nostru de DMC, camera foto digitala de format mare si fluxurile de lucru fotogrammetrice“ afirma Benmark. „Posibilitatea noastra de a oferi o combinatie care include o camera si un proces de productie ortofoto complet fluidizat face ca oferta noastra sa conste intr-un pachet unic de produse.“


Un alt moment fierbinte al conferintei a fost cel de la sectiunea de securitatea transporturilor. New York Metropolitan Transportation Authority (MTA) a selectat compania Lockheed Martin ca prim contractor pentru uriasul program de actualizare completa a infrastructurii operatiunilor de securitate electronica a MTA, iar Intergraph este unul din subcontractori. MTA supervizeaza intregul sistem de tranzit al orasului New York, caile ferate din Long Island si tunelele si podurile din zona metropolitana. ”Pentru prima data, in cadrul aceste expozitii, MTA si Lockheed au venit sa discutam despre rolul Intergraph in acest proiect”, afirma Benmark. ”Am prezentat demo-ul de securitate al Intergraph care arata cum functioneaza aplicatiile noastre de securitate pentru sistemele de tranzit, aeroporturi, sisteme critice de infrastructura sau protectia porturilor. Sistemul permite integrarea datelor oferite de senzori, alarme si camere video intr-o singura imagine operationala de tip GIS care usureaza foarte mult activitatea de reactie si managementul incidentelor. Sistemul a placut audientei. A fost anuntat in discursul de deschidere si a atras audienta in zona de demonstratie.”


Intergraph a introdus tot cu ocazia conferintei si unele produse noi, bazate pe tehnologia GeoMedia. Printre acestea, diagramele de tip linie dreapta (SLD) care permit utilizatorului sa prezinte liniar parti complexe ale retelei de drumuri sau sistemul de referinte liniare multiple (MLRS) care permite utilizatorului sa reconcilieze diferite modele de reprezentari de date in transporturi, in special in jurul retelei de drumuri.


Parteneriate



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite