Revista >> Ianuarie - Februarie 2018 [Nr. 201] >> Cercetare & Invatamant superior

Fenomenul open access, față în față cu aspectele etice

Acad. Bogdan C. Simionescu, Vicepresedinte al Academiei Romane

15 Februarie 2018

Fondată în 1994 şi compusă astăzi din 59 de academii din peste 40 de ţări europene, ALLEA – federaţia europeană a academiilor naţionale de ştiinţe exacte şi umaniste – are printre obiectivele sale inclusiv definirea şi îmbunătăţirea cadrului prin care ştiinţele şi lumea cercetării pot să contribuie într-o măsură din ce în ce mai mare la evoluţia societăţii.

În acest context a fost elaborată, în anul 2003, aşa numita Declaraţie de la Berlin, care a determinat o reacţie importantă a organismelor care finanţează cercetarea în sensul publicării, în sistem open access (acces liber), a rezultatelor cercetării finanţate din fonduri publice. Fenomenul open access a dat naştere multor discuţii şi analize şi a fost, în urmă cu ceva ani, integrat în agenda mai largă – open science – promovată de Comisia Europeană, alături de teme care se regăsesc sub umbrela open data sau open source.
După cum am arătat într-un material publicat anterior ^[1], prin literatura de specialitate disponibilă în regim open access este facilitat accesul comunităţii academice şi al societăţii în sensul ei cel mai larg la rezultatele cercetării finanţate din fonduri publice. Este vorba despre un proces normal, încurajat de toate statele europene, fără excepţie, care nu face decât să promoveze regăsirea cât mai rapidă pe piaţa bunurilor, în societate, a rezultatelor obţinute în diverse domenii ale cercetării. Prin recurgerea la sistemul open access cercetătorii reuşesc să-şi prezinte mai repede şi mai facil rezultatele, lor şi instituţiilor aferente li se deschid noi perspective (acces liber la literatura de specialitate), şi cele mai noi rezultate ale ştiinţei sunt puse la dispoziţia lumii ştiinţifice în mod direct şi rapid.

Consecințe nedorite
Până aici, lucrurile sunt interesante şi frumoase, însă dezvoltarea sistemului open access a evidenţiat şi apariţia unor consecinţe negative şi neaşteptate. Open access presupune existenţa unei open science, ceea ce implică suportarea costurilor publicării de către cercetător sau de către instituţia unde acesta lucrează, şi costurile pot fi suficient de mari, astfel încât accesul real al cercetătorului la publicarea rezultatelor sale poate fi împiedicat. Evident, soluţii există. În majoritatea ţărilor europene dezvoltate costurile publicării sunt suportate de către instituţii sau de către organismele naţionale sau fundaţiile care finanţează cercetarea. Inclusiv în România, la sugestia autorului acestor rânduri, a apărut în anul 2017 un program care încurajează publicarea în revistele open access indexate ISI prin rambursarea de către Ministerul Cercetării şi Inovării a sumelor solicitate de către edituri ^[2].
Problema financiară nu este însă singura consecinţă potenţial negativă a sistemului open access. Dezvoltarea sa a condus la creşterea exponenţială a numărului de reviste, apărute peste noapte, care promovează o publicitate extrem de agresivă pentru a atrage cât mai multe articole, dar care nu utilizează un sistem corect de analiză (peer review) a acestora înainte de publicare (referenţi competenţi, specialişti în domeniul în cauză), reviste care îşi „lărgesc” domeniul de interes declarat în funcţie de articolele pe care le pot atrage (în dezavantajul specializării), conduse de „falşi editori”, care apar în edituri cu existenţă efemeră, localizate în ţări şi zone geografice fără tradiţie publicistică.

ALLEA iacta est?
Toate aceste provocări au fost discutate recent la Bruxelles, în ziua de 1 februarie a.c., în cadrul workshop-ului Ethical Aspects of Open Access: A Windy Road (un titlu sugestiv!), workshop organizat de către ALLEA (All European Academies) şi Academia Regală Flamandă a Belgiei. O primă concluzie a discuţiilor a fost pe cât de evidentă, pe atât de adevărată – publicarea rezultatelor stiinţifice s-a schimbat dramatic în ultimii 15 ani. Numai în anul 2017 au apărut peste 10.000 de reviste în regim open access, unele dintre ele „mega journals”, aflate în competiţie, unele dintre ele guvernate de o etica îndoielnică, etalând false criterii de excelenţă, agresând integritatea cercetării şi putând conduce la o scădere a încrederii publice în cercetare şi în rezultatele sale. S-a discutat despre integritatea editorială în lumea open access (care utilizează uneori falşi referenţi), despre responsabilitatea editurii şi a editorului (care trebuie centrate pe calitate), despre libertatea academică (libertatea cercetătorului), dar şi despre responsabilitatea academică (unde, cum şi cât publicăm?), despre DOAJ (Directory of Open Access Journals) care analizează revistele open access, selectându-le pe cele de calitate, şi consiliază cercetătorul referitor la publicarea rezultatelor sale.

În ALLEA există un grup de lucru permanent, care se ocupă de ştiinţă şi etică şi care promovează educarea cercetătorilor chiar de la începutul carierei în probleme ale eticii cercetării sau eticii aplicate în ştiinţă (ştiinţele naturii, ştiinţele umaniste şi sociale, artele şi literele) ^[3].
Concluziile workshop-ului Ethical Astects of Open Access: A Windy Road se adresează inclusiv acestui grup de lucru. Ele pot fi rezumate prin necesitatea urmăririi calităţii cercetării, publicării, diseminării informaţiilor, obligativitatea existenţei şi manifestării unei transparenţe totale (participanţii considerând că sistemul open data nu va fi niciodată suficient de deschis, dar atenţionând asupra faptului că, în sistem open access, rezultatele cercetării ştiinţifice pot fi deschise inclusiv abuzului, instându-se asupra faptului că transparenţa excesivă poate dăuna cercetării).
Unde se află România, ce drum am parcurs deja şi ce mai avem de realizat? Cred că suntem pe drumul cel bun. Academia Română este membru activ al ALLEA, participă la reuniunile organizaţiei şi grupurilor de lucru, a informat comunitatea ştiintifică românească în privinţa fenomenului open science şi a propus soluţii concrete pentru adoptarea conceptului de către comunitatea noastră ştiințifică [1] (de fapt, România are de câştigat – producem mai puţină ştiinţă decât cea la care ni se oferă acces liber… deci primim mai mult decât oferim). Mai mult, anul trecut cercetătorii români au publicat peste 200 de articole în regim open access, utilizând finanţarea oferită de Ministerul Cercetării şi Inovării prin intermediul UEFISCDI ^[2] şi finanţarea din granturi/proiecte naţionale şi europene.
Cu toate acestea, problemele semnalate în acest articol rămân. Sistemul open science presupune onestitate, responsabilitate (a cercetătorului şi a instituţiei în care acesta lucrează, a referenţilor şi editorilor), respect faţă de comunitatea ştiinţifică şi faţă de public. În viitor – o temă nu mai puţin importantă, chiar dacă mult mai puţin discutată – sistemul va determina definirea şi acceptarea unor noi criterii de promovare, de abilitare a conducătorilor de doctorat şi de evaluare a instituţiilor de învăţământ şi de cercetare.

[1]http://www.marketwatch.ro/articol/15510/Open_science_un_fenomen_pregatit_sa_schimbe_realitatea_cercetarii/
[2] UEFISCDI – Finanţare CDI, Programul P1 – Dezvoltarea sistemului naţional de CD, Instrument de finanţare: Proiecte de mobilitate pentru cercetători (https://uefiscdi.ro/proiecte-de-mobilitate-pentru-cercetatori%20#s)
[3] Principiile good practice care caracterizează cercetarea se bazează pe ideile fundamentale referitoare la integritatea cercetării. Ele ghidează cercetătorii în activitatea lor şi în atitudinea adoptată faţă de aspectele practice, etice şi intelectuale inerente cercetării. Aceste principii sunt fiabilitatea cercetării (care garantează calitatea cercetării), onestitatea, respectul (faţă de colegi, faţă de ceilalţi actori din cercetare, de societate, de moştenirea culturală, de ecosisteme şi de mediu) şi responsabilitatea.