Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Huawei și partenerii săi avansează īn construcția unei lumi complet conectate și inteligente

28 Februarie 2018



București, 27 februarie 2018: În cadrul Mobile World Congress (MWC) 2018, Huawei prezintă tehnologii și soluții pentru 5G, rețele All-Cloud, video și IoT. Huawei va interacționa cu liderii din industrie, împărtășindu-și experiența și progresele tehnologice și va prezenta produse de vârf și soluții pentru scenarii specifice. Discuțiile se vor axa, în particular, pe trei probleme-cheie: conexiuni mai bune, creșterea accelerată a afacerilor și o experiență îmbunătățită. Împreună cu partenerii și clienții săi operatorii de telecomunicații, Huawei ajută la construcția unei lumi complet conectate și inteligente.

Standul Huawei de la MWC 2018
Lumea inteligentă este deja o realitate. Pe măsură ce-și depășesc limitele curente în privința capabilităților și conexiunilor de rețea, modelelor de afaceri, experienței și parteneriatelor, operatorii vor deveni piatra de temelie a unei piețe de transformare digitală în valoare de 23 de mii de miliarde USD. Huawei implementează infrastructura ICT și dispozitivele inteligente și va avea rolul unui “sol fertil” plin de informații, automatizare și tehnologii inteligente. În acest “sol”, partenerii își pot cultiva conținutul, aplicațiile și chiar cloud-urile. Împreună pot aduce digitalul fiecărei persoane, locuințe și companii, construind o lume complet conectată și inteligentă.



Conexiuni mai bune:
Construind mai multe conexiuni și extinzând canalele de transfer de date, Huawei permite digitalizarea la nivelul întregii industrii și ajută operatorii să folosească la capacitate maximă puterea 5G și a sinergiei cloud-rețea.

O creștere a afecerilor accelerată:
Huawei ajută operatorii să exploreze mai profund baza de clienți deja instalată, maximizând valoarea rețelei. Totodată, sprijină operatorii în dezvoltarea serviciilor video și IoT, pentru a permite noi creșteri ale veniturilor.

Experiență mai bună:
Soluțiile Huawei de operare și mentenanță digitală permit derularea unor procese agile și a unor operațiuni inteligente și eficiente. Acest lucru ajută operatorii să ofere o experiență Real-time, On-demand, All-online, DIY, Social (ROADS) – în timp real, la cerere, complet online, ușor configurabilă și socială.

În cadrul MWC 2018, Huawei va lansa mai mult de 20 de produse noi, va demonstra rezultatul muncii sale alături de peste 300 de parteneri, va găzdui cinci forumuri și își va împărtăși experiența și ideile cu restul industriei de profil. Scopul este de a porni împreună pe drumul ROADS către o lume complet conectată și inteligentă.

CEO-ul Huawei prin rotație, Ken Hu, a declarat: “Prezența Huawei la ediția din acest an a MWC are trei caracteristici notabile. În primul rând, experiența reală. Explorăm noi înșine industria de profil, și avem cu noi aici peste 300 de operatori și parteneri ce demonstrează tehnologiile și serviciile noastre avansate în acțiune, inclusiv 5G, video și IoT. În al doilea rând, un accent pe succesul în afaceri. Am lansat o serie de soluții pentru scenarii specifice pentru persoane, locuințe și companii, inclusiv soluții localizate pentru orice scenariu, conexiuni broadband de calitate ridicată pentru acasă, și sinergia cloud-rețea. În al treilea rând, produse și soluții de vârf, inclusiv tehnologia 5G, Rețele Intent-driven, platforma digitală de operare și mentenanță AUTIN și soluțiile de stocare Dorado18000 pe stick de memorie. Anticipăm cu bucurie vizita liderilor din industria de profil la standul Huawei, pentru a discuta felul în care se va dezvolta această industrie.”

Huawei va raporta și progresul său, împreună cu operatorii globali de top, în privința testării și implementării 5G, întrucât este un jucător activ în Alianța 5G Slicing, o nouă organizație a industriei, anunțată la MWC, cu scopul de a asigura dezvoltarea acestei industrii. Ken Hu a notat: “Standardele și tehnologiile 5G se maturizează. Pe măsură ce continuă creșterea cerințelor pieței, Huawei planifică lansarea unei game complete de produse 5G end-to-end, inclusiv echipamente pentru incintele clienților, pentru a ajuta operatorii să avanseze cu implementarea rețelelor 5G. Huawei va continua să dezvolte noi tehnologii și să lucreze împreună cu partenerii din industrie pentru a dezvolta un ecosistem 5G. Scopul final este construirea unei lumi complet conectate și inteligente.”

MWC 2018 se desfășoară între 26 februarie și 1 martie în Barcelona, Spania. Huawei își demonstrează produsele și soluțiile la standul 1J50 din Sala 1 Fira Gran Via, standul 3130 din Sala 3, și în zona Orașului Inovației din Sala 4. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați http://carrier.huawei.com/en/events/mwc2018.

Despre Huawei
Huawei este un furnizor de top la nivel global în domeniul soluțiilor de tehnologie pentru informații și comunicații (IT&C). Scopul companiei este sa îmbunătățească viața și să crească eficiența printr-o lume mai bine conectată. Impulsionată de inovația orientată spre client și de parteneriatele deschise, compania Huawei și-a consacrat un portofoliu de soluții IT&C complete, care le oferă clienților avantaje competitive în domeniul rețelelor, dispozitivelor și cloud computing-ului pentru telecom și companii. Cei 170.000 de angajați Huawei la nivel mondial sunt dedicați creării maximului de valoare pentru operatorii de telecom, companii și consumatori. Soluțiile, produsele și serviciile IT&C inovatoare sunt utilizate în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de către angajații săi.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați-ne online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:
http://www.linkedin.com/company/Huawei
http://www.twitter.com/Huawei
http://www.facebook.com/Huawei
http://www.google.com/+Huawei



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite