Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Noi instrumente financiare pentru valorificarea rezultatelor CDI și creșterea competitivității

19 Martie 2018



Finanțarea pentru cercetare și inovare continuă să se dezvolte. Prezentul sistem bazat pe granturi a fost introdus în anii ’80, ca o înlocuire treptată a finanțării instituționale, cu o finanțare mai competitivă, pe bază de proiecte. De fapt, adoptarea unei finanțări competitive, bazată pe subvenții/granturi (cu evaluări inter pares) rămâne un obiectiv al Spațiului European de Cercetare. Ca parte a acestui demers, orientat către un „mix de finanțare mai inteligent”, CE și-a îndreptat atenția către „instrumentele financiare inovatoare”, definite ca instrumente complementare granturilor sau subvențiilor. Aceste instrumente, sub formă de împrumuturi, capitaluri proprii, cvasi-capitaluri proprii și garanții, sunt considerate o modalitate deosebit de eficientă nu numai pentru a spori impactul finanțării Uniunii Europene (UE), în comparație cu sistemul tradițional bazat pe subvenții instituționale, dar și pentru a promova utilizarea mai responsabilă și mai orientată spre rezultate a fondurilor europene de către companii.


Prof. Alexandru Marin, directorul Departamentului de Transfer Tehnologic al UPB

Deși instrumentele financiare sunt importante în orice domeniu al investițiilor strategice, în special în domeniul inovării, „instrumentele financiare inovatoare” sunt orientate în special către următoarele obiective:
• să contribuie la asigurarea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și inițiativele inovatoare care desfășoară proiecte mai riscante;
• să încurajeze obiectivele politicii UE, deoarece oferă finanțarea necesară în domenii de interes strategic din UE (de exemplu, inovarea), în situațiile în care finanțarea insuficientă din surse private este limitată din perspectiva riscurilor pieței;
• „ (...) să catalizeze investițiile pentru zonele deficitare identificate pe piață - prin punerea în comun a finanțărilor din diferite surse, astfel încât acestea să poată realiza economii de scară și/sau să minimizeze riscul de eșec în zonele în care ar fi dificil să se atingă masa critică necesară”;
• „ (...) să creeze un efect multiplicator pentru bugetul UE, prin facilitarea și atragerea altor finanțări publice și private pentru proiecte de interes comunitar, la diferite niveluri ale lanțului de implementare (intermediari și beneficiari finali)”.
Astfel, în ultimii ani, CE și-a concentrat atenția către dezvoltarea unor „instrumentele financiare inovatoare”, definite ca instrumente complementare granturilor sau subvențiilor, ca parte a procesului de trecere spre un „mix de finanțare mai inteligent”. Aceste instrumente, sub formă de împrumuturi, capitaluri proprii, cvasi-capitaluri proprii și garanții, sunt considerate o modalitate deosebit de eficientă nu numai pentru a spori impactul finanțării Uniunii Europene (UE), în comparație cu sistemul tradițional bazat pe subvenții instituționale, dar și pentru a promova utilizarea mai responsabilă și mai orientată spre rezultate a fondurilor europene de către companii.



Caracteristicile noilor instrumente de finanțare

A. Coinvestiția
În cazul coinvestiției cuplată cu fonduri de capital de risc, autoritatea publică intră într-o „relație asimetrică” cu o organizație parteneră sau cu investitori calificați, pentru a-și folosi împreună capacitățile complementare de finanțare. Modul în care fondurile de coinvestiție interacționează cu investitorii din sectorul privat depinde de natura/forța relațiilor dintre părți. La rândul său, forța relației este un factor important pentru a determina în ce măsură responsabilitatea pentru „screening” – proiecții/scenarii de lucru, respectiv „due diligence” și decizia de investiție poate fi delegată investitorilor privați, ca parteneri ai coinvestiției.
Există două modele principale ale structurii de guvernare a fondurilor de coinvestiție publice:
1. Coinvestiția ca parteneri cu răspundere limitată este, în esență, în conformitate cu modul de operare din sectorul privat, realizată de către mai mulți investitori instituționali. De exemplu, în cazul ERP-EIF (http://www.eif.org/what_we_do/resources/erp/index.htm), EIF (http://www.eif.org/) investește în fonduri gestionate de către aceeași organizație din domeniul capitalului de risc, ca partener cu răspundere limitată. În consecință, Fondul European de Investiții (FEI - http://www.eif.org/) cunoaște foarte bine aceste organizații partenere, care doresc, de asemenea, să atragă FEI ca investitor în finanțări viitoare;



Investiția prin intermediul unui fond paralel - organismul public încheie un acord cu organizația parteneră și investește în paralel, dar fără a fi un partener cu răspundere limitată, precum în cazul anterior, sau membru al unui fond de investiții. Banii publici nu sunt investiți în fondul propriu-zis și, prin urmare, există, comparativ cu situația anterioară, o mai mică corespondență a intereselor între organismul public și partenerii cu răspundere limitată ai fondului de investiții.
Numitorul comun între cele două modele prezentate mai sus este că trebuie să existe o relație formală între organismul public și fondul de coinvestiție. Această relație formală este mai puternică în situațiile în care organismul public este unul dintre „actorii principali” ai fondului de capital de risc, însă acest lucru presupune existența unui organism public care investește ca „fond de fonduri” (FoF - https://www.investopedia.com/terms/f/fundsoffunds.asp) în fondurile de capital de risc.
Principalele beneficii ale coinvestițiilor sunt legate de:
• Coinvestiția reunește capacitățile complementare ale fondurilor de capital de risc și ale organismelor publice;
• Prin coinvestiții, entitățile publice pot utiliza banii privați și pot finanța companii mai inovative în domenii sau sectoare specifice, deoarece capital suplimentar este oferit în condiții mai puțin oneroase, de ex. cu mai puține verificări de antecedente și cu viteză sporită;
• Coinvestițiile din etape anterioare pot fi utilizate pentru a sprijini companiile care au o performanță redusă sau care sunt în pericol de eșec și care, în aceste situații, ar fi excluse de la finanțare de către managerii de fonduri de capital de risc.

B. Instrumente mixte

Instrumentele mixte vizează situații de investiții suboptimale - sunt utilizate pentru proiecte care au o rată de rentabilitate economică pozitivă, dar care nu sunt atractive pentru finanțatori, fără o componentă de grant (finanțare nerambursabilă). Mai precis, finanțarea mixtă poate fi utilizată pentru a atrage finanțări suplimentare pentru investiții importante în inovare, prin reducerea expunerii la risc, creșterea gradului de îndatorare a capitalului și creșterea sustenabilității schemelor de finanțare.
Mecanismele de finanțare mixtă a inovării nu sunt foarte frecvente la nivelul statelor membre din UE. Cu toate acestea, cele patru scheme de finanțare, prezentate în https://ec.europa.eu/research/openvision/pdf/rise/jakimowicz-osimo-mayer-mureddu vigo_financial_instruments.pdf, oferă câteva informații interesante:
• Toate schemele de finanțare oferă, cel puțin o parte din finanțare, în avans sau în timpul implementării proiectului;
• Având în vedere procesul de aplicare, în majoritatea cazurilor este necesar să se furnizeze un plan de afaceri detaliat și un plan financiar de implementare.
Schemele de mixare sunt gestionate intern, adică de către agențiile naționale de inovare. În ceea ce privește elementele de împrumut, schemele mixte de finanțare necesită resurse și competențe suplimentare, pentru a monitoriza implementarea proiectului și pentru a evalua dacă proiectul a avut/are succes.
Punctele tari ale instrumentelor mixte sunt:
• O mai mare flexibilitate a instrumentului de finanțare, deoarece cantitatea de bani furnizată poate fi adaptată nevoilor proiectului;
• Sustenabilitate mai mare a instrumentului, în comparație cu granturile (datorită efectului „revolving”);
• Suport pentru alte oportunități de finanțare publică și privată - primirea finanțării este un semnal clar pentru viabilitatea proiectului, în fața altor investitori.

C. Împrumuturi bazate pe redevențe
Împrumutul bazat pe redevențe (https://www.investopedia.com/terms/r/revenuebased-financing.asp) este definit ca un vehicul de investiții în care banii sunt împrumutați de la un investitor către un debitor, în strânsă legătură cu viitoarele sale fluxuri de venituri. Capitalul inițial, plus o dobândă suplimentară, trebuie rambursat de societatea împrumutată până la restituirea sumei prestabilite (așa-numitul plafon de redevențe), cu rambursări începând numai din momentul când firma generează un flux de numerar pozitiv. Cu alte cuvinte, investitorii obțin redevențe de îndată ce debitorii ajung la un nivel de venit convenit.
Principalele beneficii ale împrumuturilor bazate pe redevențe sunt legate de:
• Se concentrează pe succesul unei companii și nu împiedică dezvoltarea sa în faza inițială;
• Sunt deosebit de atractive pentru întreprinderile nou înființate în sectoarele tehnologiei și serviciilor, care ar putea să obțină pe viitor marje de profit mari, dar au nevoie de un nivel ridicat de investiții la începutul proiectului;
• Riscul de neplată este atenuat de flexibilitatea plăților, care nu sunt fixate pe baza unui program strict.

D. Fonduri de tip „revolving”

Un fond de tip „revolving” implică o caracteristică specifică a unui instrument financiar, fie pe bază de capital, fie pe bază de împrumut, sau o combinație a acestora. Instrumentul este de tip „revolving în natură”, adică veniturile revin instrumentului/programului de finanțare și, prin urmare, un asemenea instrument este mai sustenabil decât un grant (finanțare nerambursabilă). Fondurile revolving în natură sunt considerate a fi, în mod special, potrivite pentru proiecte cu amortizări pe termen lung și implicînd riscuri mai mari.
Punctele tari ale fondurilor de tip „revolving” sunt:
• - Aceastea generează un efect de multiplicare, deoarece capitalul recuperat poate fi reinvestit. Acest efect este întărit prin acumularea dobânzilor generate și a dividendelor plătite (https://europa.eu/capacity4dev/public-ict/documents/digital-development-mainstreaming-digital-technologies-and-services-eu-development-0);
• Caracterul revolving mărește eficiența și sustenabilitatea fondurilor publice implicate, pe termen lung;
• Cerința de rambursare a fondurilor alocate stimulează creșterea performanțelor/competitivității, îmbunătățește calitatea proiectelor și promovează o mai bună planificare și o disciplină financiară mai mare.

E. Finanțări cu clauză de recuperare
Dispozițiile „claw-back” (clauză de recuperare) oferă avantajul de a permite recuperarea unei părți din fondurile împrumutate, în cazul în care anumite cerințe nu sunt îndeplinite. Acesta reprezintă un mecanism de control pentru organismele publice, în ceea ce privește utilizarea fondurilor dedicate și încurajează beneficiarii să utilizeze fondurile într-o manieră riguroasă. În ceea ce privește inovarea, clauza de recuperare poate fi concepută astfel încât să se asigure că eforturile beneficiarilor rămân axate pe obiectivele convenite și că sprijinul financiar acordat este strict destinat unui anumit beneficiar sau unei anumite locații geografice.
Principalele beneficii ale finanțărilor cu clauză de recuperare sunt legate de:
• Mecanismul de control pentru entitățile publice, în speță dispozițiile de recuperare, garantează utilizarea eficientă a resurselor financiare (într-un mod solicitat de către beneficiari), asigurând în același timp eficiența instrumentului (prin impunerea unor obiective cu referire la anumite politici publice);
• Reprezintă un factor de descurajare a hazardului moral (lipsa de asumare a responsabilității).

Recomandări pentru implementarea noilor instrumente de finanțare
Noile instrumente financiare oferă câteva avantaje:
• o mai mare sustenabilitate a instrumentelor (prin efectul de „revolving”);
• o mai mare eficacitate a finanțării publice (prin atragerea de fonduri private suplimentare, utilizarea mai diversă a instrumentelor și reutilizarea fondurilor, care le permite să finanțeze un număr mai mare de companii);
• o utilizare mai eficientă a resurselor publice - datorită unei abordări bazate pe piață pentru investiții (coinvestiții), a unui hazard moral redus (prin mecanisme mixte), a unui proces de luare a deciziilor mai bine informat și o mai bună monitorizare a utilizării resurselor.
În ciuda avantajelor menționate mai sus, instituțiile publice finanțatoare se confruntă cu provocări majore privind utilizarea instrumentelor financiare inovatoare, deoarece se impune:
• existența unor profesioniști instruiți, posesori ai unui set foarte specific de competențe, cu suficiente cunoștințe și abilități de piață;
• dezvoltarea unui sistem eficace de monitorizare și evaluare a performanței proiectelor, cu indicatori cheie de performanță (KPI - https://www.klipfolio.com/resources/articles/what-is-a-key-performance-indicator), care trebuie să fie ușor măsurabili, iar împreună cu un sistem de colectare a datelor trebuie să fie încorporați încă de la început în proiectarea instrumentului de finanțare.
La nivel european există experiențe pozitive, precum cea a Agenției Austriece de Promovare a Cercetării (FGG-AT), în domeniul implementării încă din anul 2004 a unui instrument mixt de finanțare sub forma unor subvenții nerambursabile, mixate cu împrumuturi sau garanții pentru împrumuturi bancare (https://ec.europa.eu/research/openvision/pdf/rise/jakimowicz-osimo-mayer-mureddu-vigo_financial_instruments.pdf, pag. 79). În privința implementării acestui instrument, este relativ dificil să se găsească consultanți calificați, iar costurile de administrare a instrumentului sunt foarte mari (2-5% din bugetul programului).

În ceea ce privește scalabilitatea și transferabilitatea instrumentului, nu există niciun motiv pentru care schema să nu fie adoptată și de către alte țări la nivel european. De fapt, beneficiarii austrieci sunt foarte mulțumiți de acest mecanism de finanțare, așadar ar fi util să se încerce implementarea sa și în țara noastră, cu observația că este important să se păstreze flexibilitatea instrumentului, în condițiile existenței unui mare volum de activități administrative și de monitorizare. Mai exact, pentru a avea o referință, echipa FGG-AT este formată din 40 de persoane, dintre care 15 experți în tehnologie și 10-12 experți cu competențe de piață, care sunt responsabili cu monitorizarea implementării proiectelor, împreună cu alți experți financiari ai FGG-AT. O soluție pentru rezolvarea acestei probleme este înființarea unei agenții de inovare în țara noastră, specializată în derularea unor „instrumentele financiare inovatoare”, precum cele prezentate mai sus.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite