Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Conf. dr. ing. Ilinca Năstase: „Fără investiții în educație și în cercetare viitorul nostru va fi compromis”

19 Martie 2018



La primele două ediții ale „Galei Premiilor de Excelență în Educație și Cercetare la Universitatea Tehnică de Construcții București”, atât în 2016, cât și în 2017, conf. dr. ing. Ilinca Năstase a câștigat detașat Premiul de excelență pentru cercetătorul anului. Distincțiile reprezintă o onoare și o responsabilitate suplimentară, dar conțin şi „tristețea” contextului naţional: în cercetarea românească lucrurile se întâmplă adesea ca în legenda Meşterului Manole, când ceea ce se construiește ziua este dărâmat peste noapte. Mai presus de insatisfacții, pasiunea pentru știință și dorința de a face performanță cu orice preț în România, împreună cu colegii săi, alături de studenții talentați, însuflețesc și dau sens unui destin frumos, de cercetător și profesor cu vocație.

Cum a început pasiunea pentru cercetare?
Dintr-o eroare de calcul administrativ... În anul trei de facultate trebuia să plec, împreună cu alți colegi de anul I şi II, într-un stagiu de practică pe șantier în Franţa, organizat de Universitatea din La Rochelle. Atunci când am ajuns acolo lipsea un loc şi s-a decis ca eu, fiind cea mai mare, să merg într-unul din laboratoarele universităţii, unde am primit un mic subiect teoretic. Atunci am ştiut că vreau neapărat să mă întorc în acea lume complet diferită de ceea ce văzusem în facultatea noastră, cu standuri moderne, echipamente de măsură, softuri de calcul şi profesori prezenţi în jurul studenţilor şi doctoranzilor. Adevărata pasiune pentru cercetare a apărut trei ani mai târziu, când lucram la disertaţie, tot în Franţa, pe un subiect ce implica învățarea unor tehnici de măsură sofisticate cu nume de film ştiinţifico-fantastic: Anemometrie Laser Doppler. Aceea a fost şansa mea de a deveni specialist într-un domeniu mai vast, în care în România competenţele dispăruseră sau nu existau încă.

Care sunt cercetările din ultimii ani unde ați avut rezultate notabile? Unde au aplicabilitate, ce domenii și industrii servesc?
Inginerul instalator e un inginer mecanic mai aplicat şi deci potenţialul său nu rămâne cantonat în domeniul construcțiilor. Îmi place să le spun studenților mei că, dacă devin specialişti buni, ar putea să lucreze în orice domeniu ingineresc îşi doresc. Acest mare avantaj s-a tradus în posibilitatea echipei noastre de a aborda mai multe direcții de cercetare aparent divergente, dar cu foarte multe puncte în comun: studii fundamentale de mecanica fluidelor cu aplicabilitatea în industria micro-electronică, studii termo-hidraulice vizând aplicaţii legate de integrarea unor elemente inovative de faţada ventilată cu utilizarea energiei solare destinate clădirilor cu consum de energie redus, studii foarte aplicate legate de calitatea mediului interior în clădiri în general şi în mediul spitalelor în particular, calitatea mediului interior habitaclului automobilului, dar şi a cabinelor de dormit ale astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională. Suntem una dintre cele cinci echipe din lume care concep şi produc manechini termici. Colaborăm cu Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale „Elie Carafoli” – INCAS şi la alte proiecte legate de exemplu de stabilitatea unor modele de aripă prin atenuarea vibrațiilor aeroelastice şi contracararea efectului de flutter, extrem de periculos pentru fiabilitatea avioanelor. Avem şi contracte de cercetare industrială care vin să răspundă unor probleme foarte aplicate din fluxul tehnologic.

Ce semnificații are pentru dumneavoastră câștigarea titlului de cercetător al anului în cadrul UTCB?
Aşa cum am spus şi în micul meu mesaj de mulțumire de la decernarea premiului, această distincţie vine să încununeze rezultatele unui grup, este vorba despre foarte multă muncă de echipă. Echipa în sine generează adevărata responsabilitate... materială şi morală. Ceea ce este cel mai greu de suportat în România este lipsă de predictibilitate a finanţării şi a evoluţiei sistemului general. Ce va fi anul acesta, câte competiţii, cum vor fi finanţate suplimentar universităţile, ce strategii au fost adoptate? Sunt întrebări pentru care descoperim răspunsul de pe o zi pe alta. Educaţia şi cercetarea sunt subfinanțate de mulţi, prea mulţi ani în România. Aştept acei guvernanţi care să aibă înţelepciunea să înţeleagă că, fără să investim în aceste două domenii, viitorul nostru va fi compromis: tinerii vor fi prea puţin calificaţi, vârfurile vor pleca.

Condiţia cercetătorului român este radical diferită faţă de a celui din străinătate. Acesta îşi dedică timpul exclusiv proiectelor şi experimentelor. În ţara noastră cercetarea este permanent acompaniata de o cursă cu obstacole stresante şi absurde: competiţii şi proiecte care îşi schimbă regulile pe parcurs, diminuarea/anularea fondurilor, dictatura hârtiilor, promisiuni neonorate... Are cercetătorul român vocaţie de martir? În ce constă contraponderea, satisfacţia, motivaţia? Nu sunt prea puţine plusurile în raport cu ce lipseşte? Spuneaţi la eveniment ca preţul plătit e prea mare…
Oamenii din toată ţara cu care colaborez sunt pasionați de ceea ce fac şi mulţi dintre ei sunt personalități recunoscute în domeniul lor. Cred că această pasiune şi recunoaşterea internaţională le conferă o forţă mult mai mare decât dezavantajele amintite de dvs. Există însă momente în care realitatea gri omoară pasiunea şi învinge răbdarea şi atunci unii tineri pleacă către alte orizonturi, alţii se resemnează în blazare. Lucrurile sunt din nefericire foarte simple: în mediul universitar românesc salariile sunt foarte mici. Ca să poţi face cercetare de calitate ar trebui să îţi poţi dedica o mare parte din timp, în linişte, subiectelor de studiu... Oamenii au familii, ei nu pot sta să facă cercetare dacă nu sunt plătiţi... Responsabilitatea vis-à vis de echipă atrage acest preţ plătit despre care spuneam în discursul meu: de exemplu goana după contracte de cercetare pentru a putea asigura un salariu decent tuturor celor implicați. Pentru mine acest lucru înseamnă să nu mai stau în laborator pe cât mi-aş dori şi aş putea la vârsta mea.

Care este alternativa? Cercetarea la nivel internaţional, fără a mai depinde de resursele naţionale? Facem parte din UE, nu mai suntem limitaţi de graniţele naţionale…
Transdisciplinaritatea şi cooperarea peste frontiere sunt cuvinte cheie pentru cercetare în ziua de azi. Colaborăm cu multe echipe din ţări diferite şi acest lucru explică o mare parte din succesul nostru. Este însă complicat să nu depinzi de resursele naţionale. Atunci când lucrezi singur, şi sunt multe cazuri în cercetarea din România, este uşor să te „lipeşti” de o echipă internaţională nedepinzând de finanțarea de la noi. Eu am dorit să creăm în cadrul UTCB o infrastructură demnă de un laborator european, să nu fim obligaţi să trimitem tinerii doctoranzi în stagii pentru că nu avem ce face aici, să fim pe picior de „egalitate” cu cei pentru care eu am lucrat în trecut... şi am reuşit. Această infrastructură de milioane de euro pe care o avem trebuie întreţinută. Oamenii care lucrează cu echipamente sofisticate trebuie învăţaţi, antrenaţi, motivaţi.
Proiectele europene de cercetare sunt greu de accesat de un coordonator dintr-o universitate mai puţin vizibilă. Uneori se cere cofinanţare şi atunci este dificil să cerem universităţii să contribuie cu fonduri pe care efectiv nu le are. Depunem însă în mod constant cereri de finanţare naţionale şi europene, am fost şi suntem implicaţi într-o serie de proiecte internaționale.

Excelența în construcţii este şansa revitalizării unei profesii şi a unui domeniu. Prin muncă şi pasiune ajungeţi la rezultate deosebite şi prin puterea exemplului puteţi răspândi aceste valori la nivelul întregii universităţi şi comunităţi a constructorilor. În ce măsură simţiţi că jucaţi şi acest rol, că vă aduceţi contribuţia la această misiune?
Există o problemă de comunicare în acest domeniu. Ca şi în alte ramuri din învăţământul ingineresc, numărul studenţilor interesaţi de construcţii este în scădere. Consider însă că acest lucru este fals motivat în cazul construcțiilor. În domeniul nostru nu există şomaj! Dimpotrivă, există o cerere importantă din piaţă de specialiști bine formaţi, problema este că acest mesaj nu răzbate suficient de tare şi de clar. Patronatele din construcții ar trebui să arate că această cerere este reală şi acută. Şansa revitalizării acestor profesii şi a domeniului întreg depinde în primul rând de acest mesaj: avem nevoie de tineri pentru a-i putea pregăti să devină inginerii de care este atât de multă nevoie! Avem resurse moderne pentru a-i putea pregăti! Sper că reuşim să inspirăm tinerii din jurul nostru în măsura în care încercăm să transmitem această pasiune a noastră.

Încheind într-o notă optimistă… Descoperind tineri cercetători cu potenţial şi ajutându-i să avanseze pe drumul spre afirmare, predând studenților tainele domeniului construcțiilor, profesia pe care o aveţi este un privilegiu!
Cu siguranţă! Mă consider privilegiată şi onorată de meseria pe pe care am ales-o, care este în primul rând aceea de profesor, şi de posibilitatea de a putea transmite o parte din experienţa mea tinerilor studenţi şi doctoranzi. Am norocul de a avea doi mentori care mă inspiră în ceea ce fac şi sper să mă ridic la nivelul sprijinului lor. Aceştia sunt conducătoarea mea de doctorat, prof. Amina Meslem de la Universitatea Rennes 1, şi prof. Corneliu Bălan de la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Sunt privilegiată de domeniul de studiu ales şi mai ales de echipa minunată de colegi şi prieteni, împreună cu care o parte din neajunsuri trec efectiv neobservate. Vreau să le mulțumesc din tot sufletul Cristianei Croitoru, Ancuţei Neagu, colegului nostru clujean Florin Bode de la UTCN pe care l-am adoptat în integralitate, lui Angel Dogeanu, lui Mihnea Sandu, lui Vlad Iordache şi celor mai perseverenți doctoranzi, Laurențiu
Tăcutu şi Paul Dancă, pentru toate realizările noastre din ultima vreme.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite