Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Erasmus Open Doors, o campanie de oportunități pentru studenți

19 Martie 2018



Martie este Luna Mărțișorului. Pentru universitățile participante la programul Erasmus+ este însă și Luna campaniei Erasmus Open Doors, prilej optim pentru studenți de a se informa despre noile oportunități oferite de programul european.În luna martie, Agenția Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a organizat, împreună cu birourile Erasmus+ din universitățile participante la program, a cincea ediție a campaniei Erasmus Open Doors (EOD) dedicată promovării oportunităților de studiu și practică pentru studenți.

Pentru a afla cât de mare este interesul tinerilor pentru programul Erasmus+, am contactat trei dintre cele 35 de universități care au participat anul acesta la campania EOD. Prilej cu care am aflat și către ce tipuri de mobilități își concentrează interesul, dar și care sunt cele mai solicitate informații legate de program.

Promovare intensivă la SNSPA
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează, începând din 2000, mai multe evenimente anuale de promovare a programului Erasmus+, participând totodată și la fiecare campanie EOD inițiată de către ANPCDEFP.
„Ca în fiecare an, și ediția din 2018 s-a bucurat de un succes real în rândul studenților noștri, care sunt foarte interesați de oportunitățile de studiu și practică pe care le oferă programul Erasmus+. Și anul acesta SNSPA a organizat evenimentul EOD dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte a fost evenimentul general, realizat la nivelul întregii universități, la care au participat conducerea universității, reprezentanții Agenției, coordonatorii de programe și foști studenți Erasmus+. Pe de altă parte, după evenimentul general, în aceeași zi, în cadrul fiecărei facultăți s-au organizat prezentări detaliate ale programelor de mobilități în fiecare domeniu de specializare“, ne-a explicat Crina Rădulescu, reprezentantul biroului Erasmus+ din cadrul SNSPA.
Campania EOD se adresează cu precădere studenților din anul I, pentru a le oferi acestora informații utile despre oferta programului, tipurile de mobilități, condițiile financiare, locurile în universitățile cu care sunt încheiate programe de parteneriat etc. Deși studenții din anul I nu pot participa la mobilități până în anul al II-lea de studiu, informațiile le sunt utile și necesare pentru a facilita participarea lor la selecții. Potrivit interlocutorului nostru, în cadrul evenimentelor EOD informațiile cele mai solicitate de către viitorii studenți Erasmus+ din cadrul SNSPA sunt cele de natură financiară: dacă grantul este suficient, dacă universitățile partenere îi sprijină în a-și găsi locuri de cazare, dacă le sunt solicitate diferite taxe etc.
„Pentru a le oferi răspunsuri edificatoare, care să completeze informațiile disponibile pe site-ul Erasmus al universității, la fiecare eveniment EOD invităm și foști studenți Erasmus, care își prezintă experiențele pe care le-au avut, modul în care i-au influențat și cum au reușit să le valorifice. Acestora li se alătură reprezentanții Erasmus Student Network (ESN), precum și profesori coordonatori ai programului din cadrul facultăților. Aportul cadrelor didactice în cadrul campaniilor de promovare este unul important, mai ales că, anual, aproximativ 60 de profesori ai SNSPA participă și ei la programele de mobilități Erasmus+“, a mai precizat Crina Rădulescu.
Începând din 2000, de când SNSPA participă la Erasmus+, peste 1.000 de studenți ai universității au beneficiat de programele de mobilități. Numărul lor a crescut constant de la an la an, pentru 2018 estimându-se un total de aproximativ 250 de beneficiari, în creștere cu 25% față de anul trecut.



Succes de audiență la Târgu Mureș

Și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, participantă în cadrul programului Erasmus+ din 2007, evenimentul EOD de anul acesta a înregistrat un succes de audiență. Ca și în cazul SNSPA, în cadrul UMF Târgu Mureș se organizează atât evenimentul „oficial“ de promovare (EOD), cât și evenimente de mai mică amploare în fiecare universitate, în cadrul cursurilor susținute de profesorii coordonatori de programe, în care sunt detaliate punctual oportunitățile, pe specialități.
„La fel ca în ultimii patru ani, la ediția Erasmus Open Doors de anul acesta am avut o sală arhiplină. Și foarte mulți dintre studenții prezenți și-au manifestat deja interesul de a participa la mobilități. Deci, din punct de vedere al audienței, putem spune că, din nou, am avut succes. Dar așteptăm să vedem numărul de înscrieri după ce anunțăm selecțiile pentru mobilități. La eveniment au fost prezenți atât foști studenți Erasmus, ale căror prezentări sunt foarte apreciate în rândul audienței, dar și profesori coordonatori ai programelor de mobilitate, precum și decanii universităților din cadrul UMF Târgu Mureș, un semnal că programele de mobilitate Erasmus sunt încurajate la nivelul conducerii universității“, ne-a declarat Anca Răchită, coordonatorul biroului Erasmus+ din cadrul UMF Târgu Mureș.
Spre deosebire de SNSPA, cele mai solicitate informații de către studenți nu sunt cele financiare. „Interesul cel mai mare este pentru procedura de înscriere și pentru documentele necesare. Finanțarea nu este o prioritate la noi și avem un exemplu clar în acest sens – am avut studenți care au fost respinși pe liste, nemaifiind locuri, și care au mers totuși în mobilități cu grant zero. Ceea ce demonstrează cât de interesați sunt studenții noștri să participe la aceste programe, mai ales la cele de practică“, a subliniat reprezentantul universității.



Interes în creștere pentru mobilitățile de practică
Interesul pentru stagiile de practică este vizibil și în estimările inițiale asupra numărului de beneficiari de anul acesta: aproximativ 100 de studenți Erasmus la mobilitățile de studiu și peste 400 la mobilitățile de practică. Decalajul dintre cele două tipuri de mobilități este un fenomen cu care universitatea din Târgu Mureș se confruntă de mai mulți ani. Potrivit interlocutorului nostru, numărul participanților la mobilitățile de studiu stagnează, media anuală fiind de aproximativ 100 de studenți. În schimb, mobilitățile pentru stagii de practică înregistrează o creștere accelerată. „Ca să vă faceți o imagine despre cum au evoluat lucrurile: am început în 2007 cu 2-3 mobilități de practică și am ajuns ca anul trecut să avem 335. Anul acesta avem peste 400 și mai mult ca sigur că anul viitor vor fi și mai multe. Sunt tot mai mulți studenți interesați de acest tip de mobilități. Ca dovadă, anul trecut am avut 700 de candidați și nu am putut aproba decât jumătate dintre cererile primite. Și aici vorbim numai de studenții din anii de licență, I-VI, dar avem și la ciclurile de doctorat și masterat 20-30 de mobilități pe ciclu de studiu, care se ocupă integral“, a explicat Anca Răchită, care a mai precizat că anul acesta beneficiarii programului Erasmus+ sunt în jur de 500 de participanți, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din numărul total al studenților la licență.

Fenomen confirmat și la Oradea
Și la Universitatea din Oradea interesul studenților care participă în număr mare la evenimentul EOD se îndreaptă preponderent către mobilitățile de practică. „Numărul participanților la programele Erasmus+ de mobilitate evoluează diferit: în ultimii ani, la mobilitățile studiu se înregistrează o scădere, în timp ce mobilitățile de practică cresc vertiginos. Interesul mai mare pentru stagiile de practică vine din faptul că acestea oferă studenților o șansă în plus la angajare. Un exemplu recent în acest sens este cel al unei studente a universității noastre care a beneficiat prin intermediul programului de mobilități Erasmus de un stagiu de practică într-un hotel din străinătate, fapt care, la întoarcere, i-a facilitat angajarea rapidă la un hotel nou deschis în oraș“, ne-a explicat Carmen Buran, coordonatorul biroului Erasmus+ din cadrul Universității din Oradea.
Scăderea dintr-un domeniu este compensată însă de creșterea din celălalt, numărul de participanți la programele Erasmus+ rămânând constant. De exemplu, în anul universitar 2015-2016, Universitatea din Oradea a avut 170 de studenți care au beneficiat de mobilitățile Erasmus+, în timp ce în 2016-2017 au fost 172.
Spre deosebire de celelalte două instituții de învățământ, interesul studenților din Oradea vizavi de oportunitățile Erasmus+ nu se îndreaptă spre aspectele financiare sau „birocratice“, ci spre destinațiile în care urmează să se desfășoare mobilitățile, în topul preferințelor fiind țările în care se vorbește limba engleză, urmate de țările latine.

Dinamica mobilităților
În anul universitar 2016-2017, conform datelor ANPCDEFP, numărul de mobilități studențești organizate din România s-a ridicat la 6.764:
• 3.535 de mobilități de studiu și 3.130 de mobilități de practică în cele 32 de țări ale programului Erasmus+ (statele UE plus Islanda, Lichtenstein, FRI Macedonia, Norvegia și Turcia);
• 99 de mobilități de studiu în țările partenere din restul lumii.
Majoritatea mobilităților studențești din anul universitar 2017-2018 sunt în curs de desfășurare, până la acest moment fiind estimate 4.390 de mobilități:
• 3.166 de mobilități de studiu și 1.153 de mobilități de practică în cele 32 de țări ale programului Erasmus+;
• 71 de mobilități de studiu în țările partenere din restul lumii.
De la începerea programului Erasmus+ în 2014, statisticile pentru România indică o ușoară scădere a numărului de mobilități Erasmus+ de studiu și o creștere a celor de practică. Acest lucru se poate datora diferențelor de durată minimă și a nivelurilor de grant lunar. În cazul unei mobilități de studiu, durata minimă este de 3 luni, pe când o mobilitate de practică poate avea o durată minimă de 2 luni, fiind totodată facilă realizarea acesteia pe durata verii. De asemenea, grantul lunar ce se poate acorda pentru o mobilitate de practică este cu 200 de euro mai mare decât în cazul unei mobilități de studiu.
Mai poate fi menționat și faptul că din 2015 au fost introduse mobilitățile de studiu către țările partenere din restul lumii, iar de anul acesta vor fi posibile și mobilitățile de practică către țările partenere. Prin urmare, este posibil ca decalajul dintre cele două tipuri de mobilități să crească.



Tags: Educatie, Erasmus

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite