Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Securitate >> Stiri si comunicate

Euroweb vrea sa dubleze veniturile din cybersecurity

21 Martie 2018



Pentru 2018, Euroweb România vizează o creștere de 100% a veniturilor generate de soluțiile de securitate informatică. Creșterea și diversificarea amenințărilor digitale, precum și alinierea până la 25 mai 2018 la cerințele Regulamentului General privind Protecția Datelor Personale (GDPR) obligă companiile să acorde o importanță sporită securității informatice. În acest context, Euroweb oferă soluții complexe destinate securizării infrastructurilor IT interne ale clienților, a conexiunilor și a serviciilor derulate prin cloud.

Companiile locale vor întâmpina dificultăți în găsirea de personal tehnic bine specializat și în alocarea de bugete suplimentare. Firmele care vor opta pentru externalizare, vor găsi atractive soluțiile fiabile furnizate de Euroweb pe baza unui abonament lunar”, afirmă Mihai Gropoșilă, Director Comercial Euroweb România. Prețurile pornesc de la 50 Euro pe lună. “În plus, clienții de access Internet vor putea beneficia de oferte comerciale complementare: de la soluții de securitate licențiate pentru activitatea în sedii, la servicii complexe de monitorizare, prevenire, tratarea incidentelor și back-up în cloud.”

Euroweb poate personaliza soluția de securitate la nivel de client și conexiune, pentru maximum de flexibilitate și eficiență. Toate serviciile beneficiază de suport tehnic non-stop, acesta fiind recunoscut pentru nivelul ridicat de profesionalism. Bunăoară, România găzduiește centrul de suport pentru întreaga regiune geografică, în cadrul grupului TT International. Tocmai de aceea, ponderea clienților care optează pentru astfel de pachete (acces/cloud/securitate) crește constant. În prezent 3 din 10 clienți optează pentru o soluție la pachet.

“Țintim dublarea veniturilor din soluții de securitate informatică, fiind pregătiți să răspundem eficient principalelor provocări din 2018, anul în care aniversăm 20 de ani de activitate. Prima provocare este bineînțeles, alinierea firmelor locale la cerințele GDPR. Cloud-ul Euroweb constituie mediul securizat pentru derularea serviciilor ce implică procesarea de date cu caracter personal, clienții putând opta pentru cele mai avansate soluții și tehnologii în vederea protejării datelor”, declară Nazmi Çağlar Bölük, CEO Euroweb România.
În centrele de date Euroweb, clienții pot beneficia de protecția fizică a datelor, controlul accesului, securitatea rețelei, securitatea stocării și a procesării, monitorizarea sistemelor, prevenirea atacurilor, disaster recovery etc, aspecte solicitate în cadrul GDPR. De asemenea, Euroweb ofera back-up în propriile centrele de date, ahitecturi de securitate multi-vendor, securitate pentru servicii cloud.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite