Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Succesul concursului pentru licentele 3G depinde si de acordarea licentei... 2G!

24 Iulie 2006



Miercuri 21 iunie 2006, Marius Catalin Marinescu, presedintele IGCTI, a dat startul competitiei pentru ultimele doua licente UMTS din Romania si poate chiar din Europa Centrala, care urmeaza a se desfasura pe intreaga durata a verii 2006. La conferinta de presa organizata de IGCTI in 21 iunie 2006 au participat si reprezentati ai unor potentiali competitori: Cosmote, RCS&RDS. Desi Telemobil nu a trimis un reprezentat, “spiritul” sau a fost prezent de vreme ce o parte a discutiilor s-au purtat in jurul tehnologiilor care ar trebui autorizate prin licenta. Cum, chiar de la inceput interesul pentru licentele UMTS a fost deosebit, se anunta o vara fierbinte pentru telecomunicatii.
Dr. Nicolae Oaca
Se vor oferi doua licente UMTS


Presedintele IGCTI a anuntat intentia de a oferi doua licente UMTS in dorinta de a fi in conformitate cu decizia ECC/DEC/ (06)01 din 24 martie 2006 care recomanda pentru Europa tehnologia europeana UMTS. Cine ar putea fi afectat? Telemobil, care ar putea dori sa continue folosind tehnologia CDMA, unul dintre motive fiind investitiile mult mai mici. Achizitionand o licenta UMTS, Telemobil are sansa sa renunte la tehnologia CDMA, o “insula” in Europa, datorita careia astazi, la peste 4 ani si jumatate de la lansare, are numai 2,7% dintr-o piata de peste 14 milioane SIM-uri vandute. Are, deci, sansa de a scapa de statutul de “jucator de nisa”, iar acest lucru nu este singular in lume. O stire Cellular News din 3 iulie 2006 arata ca in conformitate cu un studiu Global mobile Suppliers Association (GSA) unii dintre operatorii CDMA se confrunta cu scaderea cotelor de piata si trec la tehnologia GSM (GSM/EDGE, WCDMA-HSPA). Unii operatori au ales o strategie duala, insa cei mai multi prefera sa migreze intreaga baza de utilizatori la UMTS. Studiul GSA releva faptul ca 25 operatori instaleaza sau chiar opereaza tehnologia GSM/WCDMA ca inlocuitor al tehnologiei CDMA. Conform studiului nu s-a inregistrat nici un caz in care un operator sa abandoneze tehnologia GSM in favoarea tehnologiei CDMA. Studiul mai arata ca majoritatea “operatorilor TDMA” cauta o cale de migrare spre familia GSM. Este adevarat ca o alta stire Cellular News, tot din 3 iule 2006, anunta ca operatorul Moldtelecom a primit o licenta CDMA2000 (controversata, de altfel) pentru banda de 450 MHz, dar este vorba de Modova. Si tot adevarat este ca CDMA este raspandita prin Asia (cu mare succes in Japonia), SUA, sau Rusia. O stire CellularNEws din 12 iunie 2006, arata ca in conformitate cu un studiu Strategy Analytics in lume sunt 100 milioane utilizatori 3G din care 70 milioane utilizeaza tehnologia UMTS si 30 milioane tehnologia CDMA2000 EV-DO. IGCTI ofera operatorului Telemobil sansa de a lua acum decizia pe care mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa o ia, dar la costuri mult mai mari - trecerea la tehnologia europeana UMTS, adica sansa de a ramane in afacere.


IGCTI ne propune o vara… fierbinte


Concursul pentru ultimele doua licente UMTS a inceput pe 21 iunie si se va temina la mijlocul lunii octombrie 2006 cand urmeaza sa fie anuntati castigatorii.


l Potentialii competitori


COSMOTE Romania, operator GSM-1.800 si Telemobil, operator CDMA, deja si-au anuntat intentia de concura pentru o licenta 3G, in timp ce alti pretendenti sunt asteptati sa concureze pentru ultimele 2 licente 3G din Europa Centrala in functie de vointa Romaniei de a le face atractive.


Dupa mai bine de 2 ani de indecizie, CosmoRom a fost preluat anul trecut de operatorul Cosmote din Grecia si relansat comercial in 6 decembrie 2005 sub numele COSMOTE Romania. In primul trimestru de la relansare, COSMOTE Romania a atras 226,587 noi utilizatori avand in total 275,521 SIM-uri vandute, sau 1,9% dintro piata de circa 14.1 milioane SIM-uri. Este rezultatul ofertei “revolutionare: 2000 minute convorbiri pe luna in reteaua COSMOTE pentru €3”.


Telemobil opereaza din decembrie 2001 o retea CDMA 2000 1X EV-DO in banda de frecvente 450MHz oferind servicii de voce si Internet (pana la 1,5 Mb/s) - Zapp Mobile. Zapp a fost lansat in 7 decembrie 2001, astazi avand circa 400.000 utilizatori intr-o piata de 14.1 milioane, sau 2,7% cota de piata.


La conferinta de presa organizata de IGCTI a luat parte si un reprezentant RCS&RDS. RCS&RDS opereaza retele (fibra optica, circa 4,000 km, si cablu coaxial) in circa 100 orase din Romania oferind servicii cablu TV, Internet si telefonie la circa 0.9 milioane clienti. Fiind prezenta in Romania, Slovacia si Ungaria, RCS&RDS este un important operator (cablu TV) in Europa Centrala. La finele lunii mai 2006, RCS&RDS avea in total circa 1,5 milioane utilizatori in Romania, Ungaria si Slovacia: 450.000 utilizatori telefonie (RDS.Tel), 300,000 utilizatori Internet (RDS.Link), 250.000 utilizatori DigiTV. Compania estimeaza a avea 25% din piata CaTV, 20% din piata acces Internet si 80% din utlizatorii de televiziune digitala prin satelit. RCS&RDS mai are 10% din utlizatorii de telefonie fixa, fiind al doilea operator dupa RomTelecom. Anul trecut actionarii au votat fuziunea celor 2 entitati RCS, cu obiect de activitate cablu TV si RDS, oferind Internet, transmisii date, etc. in compania RCS&RDS, un pas pregatitor pentru vanzare. In presa au circulat zvonuri despre interesul Deutsche Telekom in achizitionarea RCS&RDS, nefiind incheiata nicio tranzactie din cauza pretului prea mare cerut de actionari US$ 1bn. O licenta 3G in portofoliul de afaceri ar schimba total statutul companiei, facand-o mult mai atractiva pentru un potential cumparator si ar accelera procesul de vanzare.


Alt potential competitor ar putea fi operatorul Radiocomunicatii, care ofera servicii de radiocomunicatii, Internet, telefonie fixa, precum si transmisii intercontinentale prin statia de sol Cheia. Radiocomunicatii este o companie de stat, care a reinceput recent procesul de privatizare, Ca-IB fiind anuntata drept consultant al statului roman. Este de asteptat ca privatizarea sa fie terminata anul viitor, iar o licenta 3G in portfoliul companiei i-ar schimba profilul si statutul facand-o mult mai atractiva. Ar schimba deasemenea si profilul potentialilor competitori pentru pozitia de partener strategic - operatori de nivelul 2: Swisscom, Telecom Austria, KPN, Telia Sonera, sau chiar Telecom Italia, Telefonica. Daca MCTI doreste o privatizare de mare succes pentru operatorul Radiocomunicatii, atunci ar trebui sa permita operatorului Radiocomunicatii sa participe la concursul pentru licentele 3G.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite