Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Universitatea Politehnica din București, 200 de ani īn serviciul Romāniei

23 Aprilie 2018



Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) este în prezent cea mai reputată universitate tehnică din ţară, care formează cea mai apreciată resursă umană de pe piaţa muncii din țară şi din străinătate, inginerii, profesioniștii fără de care societatea zilelor noastre nu ar putea funcționa. Astăzi, orice tânăr care doreşte să devină inginer vede în Politehnica bucureşteană modelul ingineriei româneşti și mediul potrivit de dezvoltare intelectuală și profesională. Prezentul se sprijină pe fundamentele trecutului, pe o istorie prodigioasă de 200 de ani, influenţată de personalităţi şi valori remarcabile care au marcat de-a lungul timpului dezvoltarea învăţământului, economiei și societăţii româneşti. Uriașele obiective economice, hidrocentrale, termocentrale, poduri, șosele, căi ferate, locuințe, toate sunt făcute cu știința predată de-a lungul timpului în Școala Politehnică. În 2018, anul sărbătoririi bicentenarului, UPB continuă un proiect de suflet şi de referinţă gândit de rectorul Mihnea Costoiu: păstrarea şi valorificarea inteligenței şi proprietății intelectuale a României în universitate, în interiorul granițelor naționale.



„România poate fi secată de toate resursele sale - ape, păduri, zăcăminte - dar dacă o pierde pe cea mai importantă, plus valoarea minţii sale, se pierde pe sine, își sacrifică viitorul. România s-a dezvoltat în decursul istoriei sale cât timp oamenii săi inteligenţi, inginerii în particular, s-au aflat acasă. Ingineri precum Spiru Haret, Anghel Saligny, Traian Lalescu, Ion Agârbiceanu, Nicolae Neniţescu ș.a.m.d. au transformat România prin puterea minţii şi a vieții lor profesionale exemplare. După 200 de ani de evoluție, principala miză a Politehnicii bucureştene este schimbarea mentalităţii şi a perspectivei de evoluţie a României prin valorificarea capitalului său intelectual în universitate, în interiorul țării. Ne dorim să nu mai exportăm materie cenuşie, ci să o păstrăm aici, pentru a construi proiecte ce pot transforma societatea românească, lumea noastră”
, explică Mihnea Costoiu, rectorul UPB, filosofia pe baza căreia construiește prezentul și viitorul universității, la conducerea căreia se află din anul 2012.

Trecutul joacă un rol fundamental în cadrul acestui proces evolutiv. În cei 200 de ani de existenţă, care sunt personalităţile remarcabile şi cele mai semnificative momente care au marcat istoria şi evoluţia învăţământului tehnic din Bucureşti şi din România?
Universitatea s-a bucurat, în diferite perioade, de prezența unor mari personalităţi ale ingineriei mondiale, oameni care au marcat cu adevărat istoria tehnicii şi evoluţia României în ansamblul său: ing. Anghel Saligny, autorul celebrului pod de la Cernavodă, prof. Traian Lalescu, ulterior formator al Școlii Politehnice din Timişoara, prof. Nicolae Karpen, inventatorul renumitei pile care îi poartă numele, prof. Remus Răduleț, creatorul școlii românești de Bazele Electrotehnicii, prof. Ion I. Agârbiceanu, proiectantul primului laser cu gaz din România, prof. Nicolae I. Manolescu, fondatorul Școlii românești de Teoria Mecanismelor și Mașinilor, prof. Constantin Neniţescu, întemeietorul Catedrei de Chimie Organică, prof. Elie Carafoli, întemeietorul Catedrei de Aeronautică și Mecanica Fluidelor, dar și un număr foarte mare de academicieni, vicepreşedinţi şi preşedinţi ai Academiei Române, ultimii fiind prof. Radu Voinea, prof. Mihai Drăgănescu și prof. Virgiliu Constantinescu. Spațiul restrâns al acestui articol nu ne permite să enumerăm toate personalităţile…



Lumea ar trebui să cunoască istoria foarte frumoasă a începuturilor şi să afle că mari personalităţi ale învăţământului şi culturii româneşti şi-au pus amprenta asupra universităţii și societății românești de-a lungul a 200 de ani. Şcoala a fost înfiinţată în 1818, primul ei director fiind Gheorghe Lazăr, un intelectual format la Cluj, Sibiu și la Școala de ingineri de la Viena. Cunoscând faptul că Gheorghe Lazăr este şi topograf, unul dintre boierii refugiaţi, Constantin Bălăceanu, l-a adus la Bucureşti pe moşiile boierilor, spunându-i: „Ingineria vrem noi, dascăle, să ne măsoare nouă moşiile şi de inginerie apucă-te să-i înveţi, căci socoteala învaţă ei în toate băcăniile”. La propunerea boierilor, domnitorul Vodă Caragea semnează pe 24 martie 1818 opisul domnesc prin care îl învrednicește pe Gheorghe Lazăr să deschidă Școala de Ingineri Hotarnici de pe lângă Mânăstirea Sfântul Sava. Astfel, cea mai mare universitate tehnică din această parte a lumii, are ca prim director un preot, Gheorghe Lazăr, care începe într-un loc sfânt cursurile, prin bunăvoinţă domnească.



În comparaţie cu şcolile înfiinţate până atunci – Gheorghe Asachi întemeiază în 1813, la Iaşi, prima școală de ingineri hotarnici - această instituţie de la Mănăstirea Sfântul Sava se adresează nu doar elitelor şi vlăstarelor de boieri, ci tuturor copiilor, din toată ţara, aceasta fiind o schimbare importantă de viziune la acea vreme. A fost totodată prima instituție de învățământ superior din Țara Românească cu predare în limba română. „Veniţi toţi, de toate părţile şi de toată starea. Veniți la izvorul tămăduirii, la muzeul înfloririi”, îi cheamă Gheorghe Lazăr pe copiii micilor meseriași, târgoveți și dascăli. La această şcoala au învăţat în primii ani şi apoi au predat personalități precum Ion Heliade Rădulescu și Petrache Poenaru.

Ce se întâmplă cu școala după moartea timpurie a lui Gheorghe Lazăr?

Conducerea este preluată în 1822 de marele cărturar Ion Heliade Rădulescu, cel care a fost și primul preşedinte al Academiei Române, care continuă cu multă dedicare dezvoltarea școlii. În 1827, Școala capătă gradul de Colegiu și trece apoi prin mai multe transformări, pe fondul mişcărilor politice, precum Revoluţia din 1848, sau odată cu venirea lui Barbu Știrbeiu la conducerea sa, care impune mai întâi un model francez, apoi unul german de învăţare.
După Revoluţia din 1848 şi venirea Regelui Carol, şcoala noastră îşi găseşte locul în spaţiul învăţământului românesc. De la Şcoala de Ponți şi Şosele se trece la denumirea Şcoala de Ponți, Şosele, Mine şi Arhitectură. Universitatea ajunge apoi în Direcţiunea Serviciului de Lucrări Publice. Şi Căile Ferate sunt reunite ca preocupări alături de Mine şi Arhitectură, iar în 1886 apare primul decret instituţional, al Regelui Carol, vizavi de organizarea şcolii.
După Războiul de Independență, școala de inginerie este condusă de diverse personalități. Din 1920, Nicolae Vasilescu Karpen a fost director pentru o perioadă de 20 de ani. Din consiliul de conducere făceau parte atunci oameni precum prof. Gheorghe Ţiteica, prof. Ion Gheorghiu, prof. Emil Pangrati, prof. Davidescu sau prof. Rădulescu, oameni care au transformat societatea noastră prin ideile şi realizările lor transpuse în industria românească.
Universitatea a dezvoltat mai multe programe de studii şi a cunoscut transformări extraordinare din momentul preluării sale de către Vasilescu Karpen. Sub directoratul său a fost inaugurat în strada Polizu primul sediu independent al universităţii şi ulterior mai multe corpuri noi, gândite să asigure condiţii de învăţământ pentru 100 de elevi. Apar şi alte secţii noi, precum Secţia de Chimie, universitatea și profesorii săi se implică consistent în dezvoltarea căilor ferate şi a companiilor, în progresul social şi economic al ţării. Oamenii din Politehnica pun totodată bazele primei Societăţi a Inginerilor. Şcoala a inclus la un moment dat Facultatea de Silvicultură şi zona de Îmbunătăţiri funciare, pe parte de agricultură, până să ia naştere instituţia cunoscută azi sub numele de USAMV Bucureşti.

La nivelul anilor 1920-1930, şcoala nu a avut un caracter ingineresc strict?
În această perioadă au activat profesori de rezistenţa materialelor sau staţie grafică, legaţi normal de specificul universităţii, au apărut şi profesori de calcul, construcţia şi încercările maşinilor electrice. Existau însă profesori și cursuri care abordau domenii adiacente sau complementare. Profesori de fizică industrială, precum prof. Arapu, sau de fizică generală, precum prof. Bianu, dar şi cadre didactice precum prof. Busuiocescu, care a predat economie politică şi socială, drept administrativ şi legislaţie industrială. Apar profesori de drept, legislaţie silvică şi vânătoare şi pescuit, profesori de navigaţie interioară şi maritimă, profesori de construcţii civile sau de beton armat, domenii care nu mai sunt în parohia şcolii noastre. Profesorul Vintilă preda estimaţie, expertize forestiere, corecţia torenţilor şi amelorațiunilor pastorale. Politehnica a atras oameni din zone de specializare foarte diverse. Apar ulterior profesori din zona de locomotive, vagoane şi maşini de ridicat.
La nivelul anilor '30 încep cursuri în limbi străine, precum franceză, germană sau engleză, asociate unor ţări cu o industrie foarte performantă. Pe lângă profesori apar și asistenţi şi şefi de lucrări.
În 1936 consemnăm acordarea primului titlu de doctor în inginerie, conferit de Școala Naţională de Poduri şi Şosele unui cursant din SUA.

Ce se întâmplă după al Doilea Război Mondial?

Universitatea trece în 1948 prin Reforma învăţământului, care marchează la iniţiativa regimului de atunci separarea de Universitatea de Construcţii, de Universitatea de Petrol şi Gaze, de Universitatea de Mine şi înfiinţarea Institutului Politehnic Bucureşti, care reunea o serie întreagă de specializări continuate până în zilele noastre. Apar facultăţi noi, precum Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Energetică, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, etc. După 1992, universitatea îşi schimbă numele în Universitatea Politehnica din Bucureşti. Este înfiinţată ulterior, în 2002, Facultatea de Inginerie în Limbi Străine și, în 2010, Facultatea de Antreprenoriat, Inginerie şi Managementul Afacerilor şi Facultatea de Inginerie Medicală, ambele bucurându-se de un succes foarte rapid pe piaţa educaţională.
Este important să subliniez faptul că există o constantă, un spirit aparte care străbate istoria Politehnicii bucureştene. Aici, în cei 200 de ani, şi-au găsit locul toţi oamenii valoroşi. Indiferent de perioada traversată, în universitatea noastră nu au fost niciodată excluse valorile. Principalul criteriu de măsurare a specialiştilor a fost cel valoric. Indiferent de regimul existent şi de perioadele complicate parcurse, aici nu a contat culoarea politică a profesorilor. În şcoala noastră şi-au găsit salvarea un număr important de cadre didactice de origine evreiască sau de alte naționalități. Au fost întotdeauna oameni care au protejat Politehnica, conducătorii săi au împlinit continuu această misiune. Aici ne-am regăsit şi împlinit cu toţii, indiferent de originea noastră socială, orientarea politică, religioasă sau culturală. A fost un spirit și o cultură a toleranţei care au unit oamenii, un spaţiu în care valoarea şi ierarhiile au fost respectate.
Şi în prezent s-a păstrat acest model al unităţii în diversitate. Cu puţin timp în urmă rectorul UPB era o femeie, doamna Ecaterina Andronescu, într-un spaţiu dominat de bărbaţi, iar liderul Asociaţiei Studenţilor era o studentă, de origine musulmană, într-o ţară preponderent ortodoxă. Este un exemplu de cultură care arată cum libertatea de expresie şi de acţiune au schimbat această şcoală şi i-au conferit un profil nobil. Cultura prețuirii, protejării și promovării capitalului intelectual şi uman a reprezentat cea mai importantă valoare a şcolii noastre în cei 200 de ani de existenţă.

Am ajuns la istoria recentă. Dacă în regimul comunist învăţământul făcea parte dintr-un sistem programat, după Revoluţie universităţile au fost nevoite să se adapteze la o piaţă liberă, guvernată de alte legi, iar învățământul tehnic și-a pierdut pentru o bună perioadă forța de atracție. Cum a făcut faţă UPB acestei tranziţii? Cum a reuşit să schimbe dinamica şi să crească din nou prestigiul şi gradul de interes față de profesia de inginer?

După 1990, universitatea a căzut odată cu industria românească. Acest proces a fost complicat de gestionat şi din această perspectivă le port un profund respect rectorilor care au condus universitatea imediat după 1990. Apetitul pentru Școala politehnică a scăzut pe fondul destrămării industriilor, dar şi pe fondul nevoii societăţii de a se autoregla şi de a se duce şi în direcţia învăţământului economic şi al umanioarelor, discipline care au fost marginalizate în timpul regimului comunist. Dintr-un învăţământ masiv ingineresc, societatea a trecut în extrema învăţământului masiv umanist. Căderea a fost majoră în anii '90 pentru învățământul tehnic şi s-a resimţit acut. Deciziile au fost foarte greu de adoptat de managementul universității şi nici guvernanţii acelor vremuri nu au reuşit să gestioneze această prăbuşire. Astăzi România traversează o criză majoră de ingineri tocmai din cauza greşelilor din anii '90, adoptate de societate în ansamblul său. De atunci şi până azi, aproximativ 200.000 de ingineri au părăsit România, un număr enorm, de 10 ori mai mare în raport cu cel al medicilor plecaţi. De la 35.000 – 40.000 de studenţi înainte de 1989, universitatea a ajuns, în anumite perioade, până la 10.000 de studenţi. Școala noastră a trebuit să se adapteze la toate nivelele acestei transformări şi o întreagă comunitate academică a făcut eforturi pentru a gestiona această criză. Am avut rectori foarte capabili: prof. Virgiliu Constantinescu, la începutul anilor '90, apoi prof. Gheorghe Zgură, prof. Ioan Dumitrache şi prof. Ecaterina Andronescu, până la preluarea de către mine a mandatului, în 2012. Sunt oameni care au fost nevoiţi să managerieze această perioadă dificilă și care, fără îndoială, au contribuit la relansarea universităţii.
Prioritar, după anii 2000, dar mai ales după 2012, universitatea s-a concentrat pentru a explica societăţii necesitatea existenţei inginerilor pe piaţa forţei de muncă. Nu mai suntem ca în anii '90 o societate cu o forţă de muncă bine calificată şi ieftină.
Pentru a reîmprospăta acest capital, am strâns relaţiile cu mediul economic şi am refăcut legăturile rupte după 1989, aceasta fiind de altfel prioritatea primului meu mandat. Am reuşit să readucem industria alături de universitate, avem semnate în ultimii 6 ani peste 3.500 de acorduri de colaborare cu companiile. Nu ne puteam adapta la noile realităţi fără să le cunoaştem prin prisma discuţiilor cu mediul economic. Pe de altă parte, încercăm să explicăm faptul că nu poţi produce ingineri adaptaţi doar la ce există tehnologic astăzi, ci şi la tehnologiile de mâine, la cele care încă nu există. Inginerul viitorului urmează în UPB o formare generală, în timp ce la masterat şi doctorat poate îmbrăţişa foarte multe specializări, unele de nişă, dezvoltate împreună cu partenerii noştri.
Cea de-a doua direcţie pe care am urmat-o la nivelul adaptării a vizat afirmarea universităţii pe plan internaţional. După anii 2000, dar mai ales după 2010, am revenit în plutonul universităţilor recunoscute la nivel global, Politehnica bucureşteană fiind singura instituție de învățământ superior din România intrată în topul celor mai bune 500 de universităţi din lume. Am reuşit să avem foarte multe proiecte de investiţii, de cercetare, care ne-au ajutat să sărim etapele şi să ajungem în rând cu marile universităţi tehnice din Europa şi de pe alte continente. Implicit şi conexiunea cu universităţile de top a devenit foarte importantă. Sunt mândru de faptul că UPB a fost recunoscută ca parte a marilor familii universitare europene. Personal am fost ales în mai multe borduri ca reprezentant al universităţii, al unui grup de universităţi sau chiar a unui grup de state. De exemplu, în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Universitare a Francofoniei reprezint 24 de state. De asemenea, sunt primul rector al Politehnicii ales în bordul CAESAR, cea mai importantă asociaţie a universităţilor tehnice din Europa. Este o recunoaştere a UPB, precum şi a managementului bun din ultima perioadă.



Într-un plan mai larg, dincolo de continuarea formării de specialiști valoroşi, v-aţi asumat misiunea transformării UPB într-o universitate antreprenorială. Cum decurge acest proces, care, pe lângă consolidarea legăturilor cu mediul de afaceri şi încheierea de parteneriate strategice, presupune redimensionarea capitalului ştiinţific şi inovativ al Politehnicii, investiţii semnificative la nivelul infrastructurii umane şi materiale, o orchestrare inteligentă a acestor resurse, dar şi formarea unui spirit şi a unei culturi antreprenoriale?

Vorbim de următorul nivel evolutiv spre care se îndreaptă UPB. Suntem în etapa în care lucrăm la definirea unei universități inteligente. În primul rând campusul va deveni unul smart şi green totodată, în urma câştigării unui proiect finanţat de United States Trade and Development Agency. Proiectul va finaliza în acest an studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic de realizare efectivă. Lucrăm de asemenea la extinderea reţelei noastre de producere a energiei termice şi electrice în regim green smart. Suntem producător şi distribuitor de astfel de energie şi dispunem şi de un laborator pe care îl punem la dispoziţia autorităţilor locale, astfel încât să putem avea aici un oraş în mijlocul metropolei, care oferă toate aceste soluţii.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite