Zilele Horticulturii Bucureştene - manifestări științifice în domeniul horticol organizate anual de USAMV București
Zilele Horticulturii Bucureştene se înscriu deja în categoria evenimentelor cu tradiție organizate de către USAMV București, care nu numai că încântă vizitatorii cu cele mai frumoase specii de flori, dar și aduce un aport informațional important pentru toți cei interesați de domeniul horticulturii.
Anul acesta evenimentul este organizat în perioada 3-6 mai în campusul Agronomie-Herăstrău al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Bd. Mărăști nr. 59, sector 1.
Evenimentul Zilele Horticulturii Bucureştene a apărut în anul 2004 ca urmare a unei iniţiative de a promova anual, în cursul lunii mai, proiectele şi realizările Facultăţii de Horticultură, în cadrul unei sărbători dedicate florilor şi plantelor ornamentale, dar şi pomilor, legumelor şi viţei de vie. Încă de la primele ediţii, au fost invitați o serie de producători şi firme locale care produc şi comercializează produse horticole și inputuri pentru horticultură, care să completeze astfel seria de seminarii, simpozioane, prezentări şi demonstraţii pe care le susţineam în zilele tematice dedicate floriculturii, legumiculturii, pomiculturii şi viticulturii.
Începând de anul acesta, evenimentul se va bucura de Înaltul Patronaj al Casei Regale, alături de alte evenimente organizate de către USAMV București, conferirea „Înaltului Patronaj” fiind o recunoaștere publică a calității manifestărilor organizate.
Demersul de organizare a acestui eveniment este unul complex, fiind urmărite atât o serie de obiective ştiinţifice, cât şi o componentă foarte activă de educație şi consultanţă. Consolidarea relaţiei cu mediul privat, printr-o abordare pragmatică și interactivă este unul dintre beneficiile majore ale acestui eveniment, aportul de cunoaștere și cercetare în domeniu adus de către specialiștii Universității fiind o bună oportunitate de a identifica soluţii inovatoare pentru anumite probleme cu care se confruntă entităţile economice. Pe zona de educație, beneficiile aduse de acest eveniment se concretizează prin oportunităţile pe care le oferă studenţilor şi prin facilitarea contactului cu economia reală, prin care Universitatea îi ajută să înceapă să-şi gândească singuri evoluţia viitoarei cariere, afaceri etc. De altfel, şi parteneriatele încheiate de către universitate au rezultate benefice pentru procesul educaţional.
La eveniment sunt invitați să participe studenţii Universităţii și elevii din liceele de profil agricol și nu numai, pentru care aportul de informație este unul dintre principalele beneficii ale târgului, aceștia având posibilitatea de a participa la demonstraţiile practice făcute de către firmele expozante.
În plus, evenimentul reprezintă pentru studenţi un mediu propice de facilitare a contactului direct cu piaţa muncii – atât cu companiile care activează în domeniu, cât şi cu fermierii prezenţi la eveniment, ceea ce facilitează identificarea unor posibile oportunităţi profesionale. Producătorii profesionişti beneficiază şi ei de oportunitatea contactării companiilor în vederea valorificării produselor, a identificării unor posibili clienţi, dar şi de noi parteneriate.
A XV-a ediție HORTUS FlorShow România
Concomitent cu manifestările științifice organizate în cadrul Zilelor Horticulturii Bucureştene, se va desfășura expoziția dedicată floriculturii, pomiculturii şi legumiculturii, HORTUS FlorShow ROMÂNIA, aflată la cea de-a XV-a ediție anul acesta, organizată în parteneriat cu Green Box SRL (Italia) și Florăria Trias, sub patronajul Societății Române a Horticultorilor.
HORTUS FlorShow ROMÂNIA se adresează profesioniștilor din domeniu, dar și publicului larg, oferind o explozie de culori, parfumuri, gusturi și idei noi despre ceea ce înseamnă horticultura secolului XXI. Expoziția va oferi posibilitatea vizitatorilor de a găsi cele mai bune soluții și produse horticole pentru casă și grădină: semințe și răsaduri de legume și flori, plante ornamentale, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură și produse agricole tradiționale, dar și de a participa la activități cu caracter informativ și la workshop-uri interactive, vizite și demonstrații în câmpurile didactice ale Universității, în Parcul Dendrologic și Grădina Botanică, serele de cercetare, dar și în cadrul Centrului pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare.
Evenimentul deja devenit tradiție pentru USAMV București este un prilej de a oferi vizitatorilor în fiecare an nu numai un spațiu de recreere și petrecere a timpului liber într-un mediu atrăgător și verde, ci și un aport de informație despre noutăţile în domeniu, despre soiuri şi specii de plante ornamentale şi pomicole. Desigur, atractivitatea evenimentului sporește și prin posibilitatea achiziţionării produselor comercializate de firmele expozante.
Zilele Porților deschise și AgroJob
În aceeași perioadă, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București va organiza o serie de evenimente dedicate elevilor și studenților universității: Zilele Porților Deschise și Târgul de job-uri AgroJob.
Zilele Porților Deschise, eveniment dedicat elevilor din clasele IX-XII și tinerilor interesați de domeniile fundamentale: „ştiinţe inginereşti” și „ştiinţe biologice și biomedicale”, se va desfășura în perioada 23 aprilie – 4 mai cu ocazia căruia tinerii pot participa la activități și tururi ghidate în cele două campusuri ale USAMV București, Agronomie-Herăstrău și Medicină Veterinară Cotroceni.
,,AgroJob 2018", târgul de job-uri organizat anual de Asociația Studenților din USAMV București, se va afla deja la a V-a editie, devenit o tradiție ce reunește angajatori de top și absolvenți pregătiți, gata să se integreze pe piața muncii.
Acesta este un târg de referință pentru piața de resurse umane, concentrând un procent semnificativ din oferta locurilor de muncă prin participarea firmelor de top din domeniul Agribusiness.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi aflate pe website-ul universității, www.usamv.ro.
Programul evenimentelor din cadrul Hortus Florshow România 2018 și Zilele Horticulturii Bucureștene - ediţia a XV-a
3 – 6 mai, București Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
Joi 4 mai
Ora 12:00-20:00 Amenajarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit, la intrarea principală în Campusul Agronomie-Herăstrău
Vineri 5 mai
Ora 10:00-12:00 Deschiderea oficială a Zilelor Horticulturii Bucureștene - Hortus Florshow România 2018, Aula Magna Nicolae Constantinescu (BpA), Facultatea de Horticultură
Ora 10:00-18:00 Vizitarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi din Campusul Agronomie-Herăstrău
Ora 12:00-14:00 Sărbătorirea Seniorilor Horticulturii Românești – Societatea Română a Horticultorilor, Aula Magna P.S. Aurelian, corp A rectorat
Ora 14:00-15:00 Tehnologii de cultură în spaţii protejate - Vizitarea serelor de cercetare
Ora 15:00-16:00 Vizitarea Centrului de cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare
Sâmbătă 6 mai
Ora 10:00-18:00 Vizitarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi din Campusul Agronomie-Herăstrău
Ora 10:00-11:00 Prezentări și workshopuri pe teme de pomicultură în Amfiteatrul BpB, Facultatea de Horticultură:
Ora 11:00-13:00 Demonstrații în livadă - Noutăţi în înființarea și întreținerea plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi. Prezentarea unor specii pomicole noi.
Ora 13:00-16:00 Demonstrație de design floral - Amfiteatrul BpA, Facultatea de Horticultură.
Duminică 7 mai
Ora 10:00-18:00 Vizitarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi din Campusul Agronomie-Herăstrău
Ora 18:00 Închiderea manifestărilor
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)