Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

CIO National Conference 2018: Dezbateri cu profesionişti şi manageri din IT despre roboţi, salarii, GDPR, tendinţe şi educaţie

18 Mai 2018



Modul în care ne vom găsi un job se va schimba radical. Nu vom mai vorbi despre locuri de muncă, nu vom mai merge la locuri de muncă, ci munca va fi defalcată pe sarcini și activități ce pot fi îndeplinite de oameni din diferite colțuri ale lumii, sarcinile vor concura pentru a găsi cel mai bun specialist ca să o îndeplinească cel mai bine, indiferent unde se află, adică mașinile își vor cauta partenerul perfect pentru a îndeplini o sarcină. Să nu uităm că 80% din locurile de muncă pentru care tinerii se pregătesc nici măcar nu există, așa că va trebui să dezvoltăm tehnologii noi ca să îi ajutăm să învețe la locul de muncă, în momentul respectiv. Deci să nu ne temem de aceste tulburări, pentru că ele aduc noi oportunități și idei", a punctat Radomir Bordon.


Transformările business-ului

În cadrul primului panel de discuții, moderat de Carmen Adamescu, Partner, Head of IT Advisory Services, EY Romania, am avut ocazia să aflăm și viziunea unui reprezentant guvernamental legat de impactul transformărilor aduse de revoluția 4.0.

Cristian Cucu, Secretar de Stat, CIO, Secretariatul General al Guvernului, a spus că la nivelul instituţiilor există o diferenţă între platformele existente şi cerințele tot mai mari ale cetățenilor de a avea o interacțiune cât mai confortabilă și conectată prin dispozitive mobile cu sectorul public, așa că încearcă să impună o viziune și niște pași cu aplicări concrete înspre a transforma platformele existente în acele platforme care să corespundă cu cererile: "Pe lângă partea de rezistență la schimbare din interiorul instituțiilor, există și o dificultate în alinierea tuturor actorilor la o viziune modernă. Provocarea e duală, dar efortul prinde contur. Avem oportunitatea unor finanțări europene care să ne ducă serviciile electronice într-o zonĂ cât mai modernă și sper să nu ratăm această oportunitate".

Cătălin Popescu, membru CIO Council, Director of Engineering la Honeywell, a spus că, trecând peste sindromul oblomovian de care suferă românii - adică "Doamne, de ce ni se întâmplă numai nouă?!" - e clar că există atât de multe încercări de a înlocui procesele umane cu cele robotizate încât ajungem să pierdem din vedere esențialul. "Deocamdată, costul acestor sisteme care înlocuiesc munca umană e foarte mare. Există și niște probleme legate de siguranță - să ne amintim de Tesla, de accidentul mortal al mașinii pe pilot automat. Încă nu e în totalitate bine pus la punct acest aspect. Da, taskurile simple, în care nu există excepții prea multe sau prea mari, pot fi automatizate. Nu există încă nimic care să acopere la un nivel de 360 de grade și dacă interacțiunile devin defectuoase, atunci e o mare problemă. Mai sunt multe progrese în domeniu, e nevoie de uniformizare, standardizare și o integrare mai bună în ceea ce privește infrastructura, securitatea și diagnoza", a spus acesta.

Liviu Buligan, Executive Director, SoftOne Romania, a spus că suntem la începutul dezvoltării domeniului de inteligență artificială: "Noi, în companie, avem un asistent virtual care poate răspunde la întrebări și vine să înlocuiască informația ce înainte era furnizată de secretară sau de cei de la contabilitate. Lucrurile se întâmplă, cu pași mărunți, iar greșelile sunt normale când ești pionier în domeniu".

Florin Popa, Business to Business Director, Orange România, a vorbit de acceleratorul de startup-uri Orange Hub: "Avem deja prima rundă, în număr de 6, cu care lucrăm nu doar pentru a-i ajuta cu know-how și acces la soluții, ci și pentru a lua de la ei produse și a le da clienților".


GDPR, protejarea datelor personale şi lupta împotriva atacurilor cibernetice

În deschiderea sesiunii, Yugo Neumorni a prezentat câteva elemente rezultate în urma analizei subiectului GDPR în cadrul Cybersecurity Council al EuroCIO, menționând că problematicile GDPR din Europa sunt similare cu cele din companiile românești. Printre cele mai mari probleme raportate de către executivii CIO europeni se regăsesc problematica “Right to be forgotten” pentru datele personale stocate în arhivele electronice, dar și în sistemele legacy, alături de noile reglementări a relațiilor dintre Data Processors și Data Controllers, în special în zona de cloud.

Regulamentul european de protecție a datelor (GDPR) aduce, în fapt, o schimbare în cultura organizațională.

Roxana Ionescu, Partner, Head of Data Protection practice, NNDKP, amintește că bazele legislative pentru protejarea datelor perrsonale existau de ani buni, astfel că GDPR nu aduce modificare a fundamentelor, iar companiilor care le respectau deja le este mult mai ușor să se conformeze normelor GDPR. "Schimbarile țin de transparență, e un accent mult mai pare pe acest lucru, inclusiv în interiorul companiei. Începând cu 25 mai vorbim de aplicarea GDPR, așa că e momentul răspunsurilor. Nu există absoluturi, așa că soluția e că toată lumea să stea la masă - conducerea companiei, partea de Legal și IT-ul", spune aceasta. De asemenea, un bun pas înainte pentru companii în acest sens este să facă eforturi de structurare a informației pe scopuri și apoi să le lege de aplicaţiile folosite, pentru că atunci va fi mai ușor să identifice datele pe care folosesc în scopul respectiv. Drept urmare, trebuie să se investească foarte mult în schimbarea culturii organizaționale, în opinia acesteia.

Todd Thibodeaux, CEO, CompTIA, a semnalat că, potrivit cercetătorilor, celor mai mulţi oameni de 40 de ani sau chiar mai tineri nu le prea pasă de protecția datelor personale, deci ideea să pui în mișcare o birocrație de o asemenea avengură pentru ceva de care nu ne pasă este puțin deplasată: "Regulile sunt gândite de birocrați. Pe de altă parte, e important să avem standarde de bune practici în companii, dar așa ceva deja se întâmplă, bune practici există. Acest regulament e un semnal de alarmă, dar nu e necesar să fie atât de extins și de împovărător, pentru că nu o să realizeze mare lucru, tot vor exista atacuri și breșe de securitate. Hackerilor nu le pasă de securitatea datelor, căci ei sunt tot timpul cu un pas înainte și nu cred că GDPR va reduce decalajul".

El spune că mai bine ne concentrăm asupra provocărilor reale, cum ar fi atacurile de tip ransomware, phishing, de exemplu. Peste 60% din problemele de securitate țin de eroarea umană, iar acest lucru nu e din cauza proceselor, ci că oamenii nu sunt adecvat instruiți. Viitorul protecției va fi diferit, va trebui să ne putem monitoriza proactiv rețelele ca să ne asigurăm că situațiile problematice sunt rezolvate foarte rapid.

"Toată lumea trebuie să știe cum să fie un bun cetățean cibernetic, e nevoie de o bună informare pentru ca toată lumea să știe ce are de făcut pe zona de siguranță cibernetică. Oamenii trebuie să înțeleagă ce au de făcut, companiile trebuie să se asigure de acest lucru, mai ales că punctele de vulnerabilitate vor fi de un miliard de ori mai multe, odată cu IoT, de exemplu. E nevoie de o responsabilizare mai mare și de formare în ceea ce privește securitatea cibernetică la nivelul tuturor angajaților. Componenta umană trebuie evidențiată, iar toți angajații să fie angrenați în aceste procese", a explicat Todd Thibodeaux.



Tags: IT, CIO Council

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite