Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Provocările teatrului tehnologizat

23 Mai 2018



„Mă întreb foarte sincer, cum poate actorul, pe care s-a bazat teatrul de peste 4.500 de ani, să joace în cu totul alte condiții. Condiții în care partenerul nu este în carne și oase, de foarte multe ori, ci reprezintă doar o imagine sau o hologramă, fiind înconjurat doar de o realitate virtuală.” Așa a deschis Cristina Rusiecki, critic de teatru și jurnalist cultural, conferința din 19 aprilie 2018, găzduită de Muzeul Municipiului București, care a avut ca temă „ Katharsis și tehnologie. Noile media pun pe fugă emoția?”.

Pentru acest subiect a fost invitat Bobi Pricop, un tânăr regizor dedicat noilor tehnologii în teatru, cu mari performanțe în domeniu. După spectacolul de debut, „Jocuri în curtea din spate” un spectacol clasic, universul său estetic a virat complet și a considerat că virtualul este mult mai important. Cu fiecare spectacol a experimentat alte funcționalități multimedia, iar acum folosește o sarabandă de tehnologii, care nu rămân niciodată un elemet vizual gratuit, ca o exotică pată de culoare, ci fac parte organic din spectacol, dictate chiar de conceptul acestuia.
Dacă sunteți curioși cum funcționează teatrul împreună cu tehnologia, aveți prilejul de a afla la Teatrul Odeon, unde Bobi Pricop a pus în scenă piesa „Kepler 438b” de Guilome Clua. Este un spectacol în care o filmare live din foaier, de pe un ecran croma, se transmite în sala de spectacol. Sunt scene care se joacă în sala de spectacol împreună cu scene transmise din foaier. La Teatrul Național din București se joacă „UFO” de Ivan Vârâpaiev, un spectacol în care mai multe personaje își povestesc întâlnirile lor cu forțe extraterestre și în care este prezentă o instalație interactivă prin intermediul căreia actorii se confesează. La Suceava se joacă „Tigrul din orașul nostru” de Geanina Cărbunariu, un spectacol în care Bobi Pricop a introdus pe scenă o folie holografică. În „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de la Teatrul Național veți vedea cum a imaginat regizorul că ar putea arăta lumea interioară a unui copil cu Aspergers și felul în care el percepe lumea, o poveste foarte emoționantă în care proiecțiile funcționează simbiotic cu povestea.

Noile media pun pe fugă emoția?
Bobi Pricop: Cred că emoția este un lucru foarte volatil pe care nu îl poți controla. Emoția se întâmplă sau nu se întâmplă, sunt niște triggeri care o declanșază, dar dacă tehnologia avansată sau noile media sunt folosite ca instrumente într-un spectacol ele pot, dimpotrivă, nu să pună pe fugă emoția, ci să ne ajute să o simțim mai din plin. La urma urmei, folosim zi de zi telefoane, tablete, suntem înconjurați de tehnologie. Asta este tehnologia zilei de azi și atunci regăsirea ei pe scenă mi se pare naturală, într-o oarecare măsură.



Recent am aflat de trupa rock Eyedrops, care a lansat acum un an conceptul de „silent concert”. Spectatorii primesc căști la intrarea în sala de concert, iar ei cântă la instrumente electronice, care nu se aud decât în căști. Practic, dacă îți dai căștile jos, auzi doar vocalistul care cântă acapella și foșnetul tobelor electronice, dar în căști sunetul este complet, ca atunci când îl asculți de pe CD. Acum am auzit de la tine că ar exista și conceptul de „silent theatre” - teatrul silențios. Cum funcționează așa ceva?
Bobi Pricop: La Iași, la Teatrul Luceafărul, am pus în scenă „Pisica verde”, un text scris de Elise Wilk. „Pisica verde” spune povestea a șase adolescenți dintr-un oraș de provincie și a unei seri de sâmbătă care le va schimba viețile pentru totdeauna. Spectatorii sunt invitați pe scena care sugerează un club de noapte, alături de personajele care își mărturisesc povestea. Actorii se pierd cumva printre spectatori, ei au microfoane lavalieră și peste muzica pe care o auziți se aud și dialogurile lor. Dar mai folosesc și holograma… În spectacolul „Tigrul din orașul nostru”, de la Suceava, împreună cu scenograful Adrian Damian am conceput un spațiu care conține o folie holografică și care preia o proiecție care e ascunsă de public. Imaginile sunt proiectate pe folia respectivă și apar ca niște holograme. Este o folie transparentă care reflectă proiecția pusă la 45 de grade deasupra foliei.

Tehnologia introduce o barieră în lucrul cu actorii? Cum se integrează jocul lor cu această tehnologie? Cum primesc ei această noutate care care îî plasează dincolo de granțele unui spectacol clasic?
Bobi Pricop: Lucrurile se integrează treptat, avem repetiții și reluăm lucrurile de foarte multe ori. Se întâmplă de cele mai multe ori ca unele elemente să apară foarte târziu în repetiții, există într-adevăr momente când trebuie să-i povestești actorului ce urmează să se întâmple în jur și el trebuie să lucreze nu cu ceva virtual, ci cu ceva imaginar, pentru ca apoi să capete cât de cât îndemânare în momentul în care lucrurile chiar apar acolo într-un fel sau altul.
„Este solicitant pentru că trebuie să înveți ceva nou, dar e foarte interesant și îmi place mult acest gen de abordare, care de fapt are niște limite foarte stricte: trebuie să fii în vizorul camerei, trebuie să funcționezi o dată cu proiecția, sincron cu muzica, exact pe timpii impuși de sunet. Cu toate acestea creativitatea mea ca actor este aceeași ca într-un spectacol clasic, doar că lucrez cu instrumente tehnologice, dar de fapt instrumentele actoricești sunt aceleași, tot eu sunt ”, mărturisește Ada Galeș, actriță în spectacolele puse în scenă de Bobi Pricop.



În ce fel intervine asupra emoțiilor tale tehnologia din interiorul spectacolelor puse în scenă de Bobi Pricop? Toata întâlnirea din seara asta s-a întâmplat sub titlul „Noile media pun pe fugă emoțiile?” Care este perspectiva ta de actriță?
Ada Galeș: Tehnologia și new media în teatru sunt un pionierat și cred că e foarte important să chestionăm tot timpul procedeele pe care le utilizăm. Prin toată tehnologia folosită aceste spectacole au un impact emoțional foarte puternic asupra spectatorilor. Spectacolul „UFO” este construit din mai multe monoloage ale oamenilor care s-au întâlnit cu extratreștri sau nu, sau sunt doar niște epifanii ale lor. Sunt 3 medii de proiectare, două turnante, o bandă rulantă, și tot spectacolul îți oferă un sentiment de 3D, de tridimensionalitate, cu care tu interacționezi și care te ia prin surprindere. Eu ca actriță interacționez cu două camere, cu banda rulantă, cu o mașină de fum, cu o mașină de vânt, care funcționează în același timp cu proiecțiile și care sunt interconectate unele cu altele. Eu sunt pe o plajă și la un moment dat plec în nori…

Ce te-a impresionat cel mai mult în teatrul lumii? Ce te-a surprins chiar și pe tine, un regizor obișnuit cu folosirea tehnologiei în teatru?
Bobi Pricop: Spectacolul „The encounter” a lui Simon McBurney cred că va rămâne de referință pentru secolul acesta. Este incredibil cum fără niciun fel de scenografie, doar printr-o dezvoltare aproape exclusiv audio a unei lumi, să te apropii atât de mult de o poveste și de niște personaje, folosind atât de multă tehnică încât la un moment dat nu mai înțelegi ce se întâmplă, unde se întâmplă, sunetele devin atât de asemănătoare încât e incredibil. E un spectacol pe care îl recomand oricui. Cred că încă se mai joacă în Londra. Surpriza a fost exact acest fel de a crea o lume și o întreagă poveste din aproape nimic, doar din tehnica excelentă și dedicarea unui actor extraordinar, aflat în simbioză cu o tehnologie de sunet care funcționa într-o sincronicitate incredibilă împreună cu el. Avea mai multe microfoane, câte unul pentru fiecare personaj, și toată această tehnologie de sunet te transporta în povestea care este o incursiune în jungla amazoniană. Erai efectiv acolo, închideai ochii și erai în mijlocul acelei povești 100% . Scenografia este minimală, sunt doar obiectele care îl ajutau pe el să creeze sunete. Spectatorii au căști pe urechi și pe scenă sunt două microfoane binaurale care captează sunetul asemeni urechii umane și apoi este redat în căști și astfel senzația de autenticitate a sunetului este mult mai pregnantă. Spectatorii au o senzație de imersiune în povestea respectivă foarte puternică, pentru că pare că totul se întâmplă foarte aproape de ei datorită sunetului acesta, 3D să-i spunem.

***
Cum exprimă teatrul mutațiile generate în mentalul secolului XXI de lasere, holograme și virtual? Rămâne la fel de spectaculos și de emoționant ca pe vremuri, chiar și în condițiile în care partener de joc i-a devenit holograma? Puteți merge la astfel de spectacole pentru a primi un raspuns personalizat.



Tags: teatru

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite