Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Virgil Percec: „Profesorul Cristofor Simionescu a fost unul dintre marii oameni de știință români“

22 Iunie 2018



Academia Română a găzduit de curând (11-13 iunie 2018) cea de a zecea ediție a Simpozionului internațional „Cristofor I. Simionescu“ – Frontiere în știința macro- și supra-moleculară. La fel ca la toate precedentele ediții au participat oameni de știință de top din SUA, Germania, Israel și România. Cu acest prilej l-am întâlnit pe profesorul Virgil Percec, membru de onoare din străinătate al Academiei Române, inițiatorul și, împreună cu acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, coorganizatorul acestei importante manifestări științifice. Profesorul Virgil Percec a acceptat cu bucurie un dialog despre profesorul Cristofor I. Simionescu și simpozionul dedicat mentorului său.

Virgil Percec (n. 1946) este Roy Vagelos Chair și profesor de chimie în cadrul Departamentului de chimie al University of Pennsylvania, Philadelphia, SUA. Editor al Journal of Polymer Science: Part A: Polymer Chemistry, membru în Editorial and Advisory Boards a 20 de reviste internaționale și consultant al unor mari companii. Domenii de cercetare: cataliză, chimie macromoleculară, chimie supramoleculară, cristale lichide, nanoștiință și biologie. A publicat peste 700 de articole științifice, aproape 20 de volume și deține 80 de brevete. La vârsta de 47 de ani a fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române. A fost distins cu numeroase premii, între care Premiul american Humboldt Research Award pentru Senior Scientist, Polymer Award acordat de Societatea Regală de Chimie din Olanda, Premiul pentru chimia polimerilor oferit de Societatea Americană de Chimie, Premiul internațional al Societății pentru Știința Polimerilor din Japonia.

L-ați cunoscut pe profesorul Cristofor I. Simionescu. Ați fost studentul și doctorandul dânsului. După o perioadă, ați organizat o reuniune științifică internațională pe care ați dedicat-o mentorului dumneavoastră. Vă mai amintiți contextul în care l-ați întâlnit pentru prima dată?
Prima dată l-am întâlnit pe vremea când eram elev, într-una din vacanțele școlare pe care am petrecut-o la niște rude care aveau o casă în Câmpulung Moldovenesc. Interesant este faptul că mi-am adus aminte de această întâmplare mult mai târziu. Eu eram copil, iar el era rectorul universității – nici nu știam ce înseamnă să fii rector. Am fost impresionat că venea cu o mașină. Aceasta a fost prima amintire, dar nu mi-am adus-o aminte decât mai târziu, după perioada de studenție și doctorat, probabil că trecuseră vreo treizeci de ani. Nici el nu a știut că ne-am cunoscut când eu eram un copil, iar el un profesor foarte tânăr. Este o întrebare foarte frumoasă, pentru că m-am gândit de foarte multe ori dacă o să mă întrebe cineva vreodată când l-am întâlnit prima dată.

Cum v-ați apropiat de chimie?
A fost o întâmplare din timpul liceului pe care l-am urmat, Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuți, Suceava. Eram foarte bun la desen și la matematică și doream să studiez arhitectura. În ultimul semestru însă, a venit un profesor, cred că de la Universitatea din Iași, care a ținut o prelegere cu scopul de a convinge elevii să meargă la universitate și cred că el a pomenit despre polimeri prima dată. Din acel moment am fost mai atent la orele de chimie și, în ultimele zile de liceu, m-am hotărât să dau examen la chimie. Am mers să studiez chimia și, de la început, am intenționat să studiez chimia polimerilor. Foarte interesant este că, după ce am terminat facultatea, chimia macromoleculară cu Cristofor Simionescu, și am luat post în București, profesorul a vrut să mă aducă înapoi la Iași. Am acceptat și așa am ajuns să lucrez cu profesorul Cristofor Simionescu.

Cum l-ați descrie pe profesorul Cristofor Simionescu?
O persoană foarte muncitoare. Cu toate că era profesor la universitate, șef de catedră, director la institut, rector la universitate, vicepreședinte al Academiei Române, totdeauna și-a ținut cursurile cu studenții. Niciodată nu a avut pe cineva care să-l înlocuiască la cursurile lui. Cristofor Simionescu a procedat la fel ca puțini profesori din lume. În America au fost doar câțiva laureați ai Premiului Nobel, care și-au ținut cursurile, și-au păstrat grupurile de cercetare indiferent de cât timp însemna ca să le faci pe toate în paralel. Acesta a fost Simionescu, așa l-am cunoscut. Ca să stai de vorbă cu el despre cercetarea științifică, de cele mai multe ori, trebuia să mergi la el la birou sâmbăta între orele 6 și 7 dimineața sau duminica. Indiferent de zi găsea timp să vorbească cu cei tineri.

Un pasionat de știință?
Era o persoană dedicată științei.

Ați mai întâlnit asemenea persoane?
Oamenii de știință foarte mari. Cristofor Simionescu a fost unul dintre aceștia.

Ce puteți spune despre istoria simpozionului internațional „Cristofor I. Simionescu“?
În vara anului 1981 am plecat neoficial din România. În 1993 am fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române – chimistul britanic Michael Klein mi-a adus aminte că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la această alegere care mă onorează. Nu știu cum am devenit și nici cine m-a propus, cert este că am fost anunțat și invitat să susțin o conferință la Academia Română. Mi-a fost frică, nu aveam curajul să vin în România, chiar dacă era după momentele din decembrie 1989. Până la urmă, profesorul Simionescu m-a convins și am venit. Am ținut o conferință la Academia Română, am fost primit foarte bine de toată lumea, mi-am văzut părinții prima dată după o mulțime de ani. M-am întâlnit cu profesorul Simionescu și multe alte persoane printre care și cei care au făcut parte din comisia de la teza mea de doctorat. Îmi aduc aminte că profesorul Simionescu îmi spunea să fac efortul de a veni în România o dată pe an și să susțin o prelegere la Academia Română, ca să spun colegilor ce se mai întâmplă în lumea științifică. Nu am avut ocazia să fac așa și îmi pare rău.

Momente extrem de emoționante…
Întru adevăr, au fost momente speciale. La un moment dat, se apropia aniversarea de 75 de ani a profesorului Cristofor Simionescu și mi-am zis că trebuie să fac cumva să vin și să-l felicit de ziua lui. Dar din nou mi-a fost frică. Mi-am zis că, dacă găsesc o modalitate de a organiza un simpozion cu ocazia zilei sale de naștere, am să-i invit pe cei mai faimoși cercetători din lume din generația mea, o să mergem împreună și o să mă simt mai confortabil. Așa s-a și întâmplat. Simpozionul numărul zero, așa îi spun eu, care s-a desfășurat în 1995 la Academia Română, Filiala din Iași. Toți cei care au fost prezenți atunci sunt foarte faimoși acum, cum ar fi Dave Tirrell, Bruce Novak, Krzysztof Matyjaszewski, Coleen Pugh, Klaus Muellen, Jos Put, Bert Meijer, Mitsuo Sawamoto, Shiro Kobayashi.
După această reuniune toți colegii mei mă întrebau când revenim în România. Am ținut legătura cu persoane din anturajul profesional și apropiat al lui Cristofor Simionescu, dar profesorul nu mai voia să fie văzut, pentru că era în vârstă și bolnav. Răspundeam cu dorințele profesorului. Am revenit anul următor la înmormântarea tatălui și am fost să-l văd și pe profesorul Cristofor Simionescu.
M-am gândit la un simpozion în memoria profesorului Cristofor Simionescu după decesului acestuia. În 2008 a avut loc prima ediție a simpozionului la care au participat aproape toate personalitățile științifice care au fost prezente la reuniunea aniversară.

Ați coordonat și organizat numeroase simpozioane internaționale de specialitate în toată lumea. Ce particularități are simpozionul „Cristofor I. Simionescu“?
Totdeauna aduc oameni care sunt foarte valoroși. Nu pot să spun câți dintre cei care au venit acum la simpozion o să primească un Premiu Nobel în următorii ani, dar garantez că unii participanți vor primi această distincție. Sunt oameni de valoare și am un dublu respect față de ei, atât profesional, cât și uman. Cu ocazia acestei manifestări științifice petrecem mult timp împreună, iar respectul reciproc între participanți este particularitatea simpozionului.
Ar mai fi ceva: există o listă de așteptare pentru acest simpozion. Lumea așteaptă. În fiecare an această listă prezintă o ierarhie. Sunt întrebat cum de cineva nu a venit la simpozion și răspund că a declinat invitația o dată, în consecință, în funcție de motivul invocat, trece sau nu la coada listei. Toți cei care au venit au fost invitați de câteva ori și probabil că majoritatea vor dori să revină din nou.

Înțeleg că faceți o selecție la sânge a invitaților.
La rândul lor se autoselectează. Pe de o parte, ei au foarte mari așteptări, iar pe de altă parte, nu le spun dinainte cine sunt invitați. Cu toate acestea, în momentul când le spun cu cine se vor întâlni la simpozion sunt foarte plăcut impresionați.

Care credeți că este impactul pe care simpozionul „Cristofor Simionescu“ îl are în comunitatea științifică internațională?
Foarte bună întrebare. Noi nu am fost preocupați de impactul simpozionului la nivel internațional, dar toți cei care au fost aici vorbesc foarte frumos despre vizita lor în România. Acest lucru îi face pe toți ceilalți invidioși, pentru că nu au fost invitați încă. Unii vin la mine și îmi spun: Virgil, ce am greșit de nu am fost invitat de tine la simpozion?

Cum vedeți viitorul simpozionului „Cristofor I. Simionescu“?
Întotdeauna venim cu ideea că s-ar putea să participăm la ultima ediție. Nu avem de unde ști ce se va întâmpla. Cred că se poate face mai mult. Adică, am putea să mergem o zi la Cluj-Napoca, o zi la Timișoara, o zi în altă parte, astfel ca personalitățile științifice invitate să fie accesibile și în alte centre universitare.
Mai încerc ceva: în America este o nouă generație de români care sunt profesori la universități importante. Aș vrea ca într-o bună zi să pot să aduc câțiva dintre ei, pentru că, deși sunt foarte buni, nu sunt cunoscuți în România. Eu îi cunosc pe cei din domeniul chimiei, dar desigur că sunt în toate domeniile.

Care credeți ca au fost câștigurile pe care simpozionul „Cristofor I. Simionescu“ le-a adus comunității științifice din România?
Cred că am influențat pozitiv generația tânără, pe cei foarte tineri care au venit să asculte. Își dau seama ce înseamnă știință de cel mai înalt nivel și apoi au posibilitatea să stea de vorbă cu oameni de știință de top. Același lucru se întâmplă și în SUA. De exemplu, în laborator la mine sunt și elevi de liceu alături de profesori, cercetători postdoctorali sau studenți din toată lumea.

Invitații simpozionului „Cristofor I. Simionescu“ sunt oameni de calitate din punct de vedere intelectual, pentru că altfel nu ar fi putut să ajungă aici și pentru că dumneavoastră ați făcut selecția, punct. În plus, sunt și oameni de calitate umană deosebită.
Aceștia sunt oamenii de care România are nevoie ca prieteni.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite