Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Axis a participat la CIEN in cadrul ASE Bucuresti

14 Septembrie 2018




Proiectul CIEN este implementat de către ASE într-un consorţiu de universităţi din Franţa, Bulgaria, Grecia şi România, fiind primul de acest tip care să accesibilizeze la nivelul instituţiilor de învăţământ superior şi mediului de afaceri cunoştinţele cu privire la business şi competitive intelligence (BI/CI). Sesiunea de informare a beneficiat de suportul şi participarea mediului academic internaţional (EDC şi CNAM – Franţa şi SP Jain School of Global Management (UAE), dar mai ales a mediului de afaceri, prin companiile: Axis Communications, Ericsson, BigStep, SonicWall, Zitec.

Participarea reprezentanţilor Axis în cadrul conferinţei din cadrul Școlii de vară în cadrul proiectului CIEN face parte din seria de activităţi derulate de Axis Communications alături de recunoscuta universitate economică din România – ASE Bucureşti.

Despre Academia de Studii Economice din Bucureşti

În prezent, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti are 12 facultăţi care oferă celor aproape 22 000 de studenţi posibilitatea de a urma în limbile română, engleză, franceză sau germană 24 de programe de licenţă, 86 de programe de masterat, studii doctorale în 10 domenii şi peste 145 de programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă. ASE Bucureşti este astăzi o universitate de cercetare avansată şi educaţie, recunoscută şi la nivel internaţional, fapt atestat şi de poziţiile de top pe care le ocupă în clasamente de renume. Academia de Studii Economice este universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România, peste 80% dintre absolvenţi fiind angajaţi în domeniul studiilor urmate încă din primul an de la absolvire. Mai multe detalii aflaţi la: www.ase.ro, precum şi de pe pagina de Facebook a proiectului: http://cien.ase.ro/.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente şi mai sigure, prin crearea de soluţii inovative, care ajută la îmbunătăţirea securităţii şi oferă noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis oferă produse şi servicii de supraveghere şi analiză video, control acces şi sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajaţi în peste 50 de ţări şi colaborează cu parteneri din întreaga lume pentru a oferi soluţii. Fondată în 1984, Axis este o companie cu sediul în Suedia, listată la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informaţii despre Axis, vizitaţi site-ul nostru web www.axis.com.

Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite