Revista >> Octombrie 2018 [Nr. 208] >> Cercetare & Invatamant superior

Tehnologii noi pentru un miracol: combaterea încălzirii globale Episodul 3: Alimentație

Bogdan Marchidanu

25 Octombrie 2018

Episodul 3: Alimentatie
Primele două episoade ale serialului dedicat creării unei lumi mai curate din punct de vedere ecologic s-au axat pe centrele de producţie energie şi transporturi. Al treilea episod se axează pe moduri noi şi inovative de producţie a alimentelor.

Fermele verticale
Japonia excelează la ora actuală prin fenomenul fermelor interioare crescute pe verticală, gestionate de elemente de inteligenţă artificială şi stimulate de lumina produsă de LED-uri. Rezultatele arată că ele pot fi extrem de eficiente, dar pot ele reduce semnificativ emisiile de gaze de seră?

Conform Băncii Mondiale, în 2015 au fost cultivate la nivel mondial 48,6 milioane kilometri pătraţi de teren arabil. Împreună, agricultura, silvicultura şi alte moduri de utilizare a terenurilor au contribuit cu 21% din emisiile globale de gaze de seră, în cea mai mare parte prin eliberări de bioxid de carbon, metan şi oxid de azot.

Fermele verticale precum cele din Japonia evită o mare parte din astfel de emisii, în ciuda faptului că se bazează pe lumină artificială şi trebuie să dispună de un control eficient al climatului. Calculele arată că dacă fiecare oraş din lume şi-ar cultiva zece la sută din hrană în astfel de ferme, s-ar putea elibera peste 800.000 de kilometri pătraţi de teren arabil, care ar putea reveni la statutul de pădure.

Unde ar fi însă problema? Conform experţilor, jumătate din cota de emisii de gaze de seră aparţinând agriculturii provine din tăierea pădurilor pentru creşterea vitelor şi soia în America de Sud şi pentru creşterea palmierilor pentru ulei în Asia de Sud-Est. Un alt procent important provine de la cirezile de vite şi câmpurile de orez, care eliberează cantităţi enorme de metan. Iar îngrăşămintele, care eliberează oxid de azot, completează restul.

Ei bine, fermele verticale nu sunt, cel puţin deocamdată, candidaţi serioşi pentru producţiile mari de alimente precum grâu, orez, porumb şi soia, adică cele care constituie vasta majoritate a culturilor pe plan global. Ce se creşte în aceste ferme verticale sunt vegetale cum ar fi lăptucă, salată sau unele legume. Iar în alte părţi ale lumii se fac eforturi pentru a se adapta şi diverse soiuri de fructe şi alte legume la acest stil de cultivare. Ca o concluzie, în mod cert efortul este meritoriu şi va fi continuat, ba poate chiar extins, însă deocamdată este departe de a atinge un obiectiv atât de îndrăzneţ precum eliberarea a aproape 1 milion de kilometri pătraţi de teren arabil.

Varianta fermelor de alge
Sună ciudat? În Statele Unite, în zonele deşertice, au înflorit în ultimii ani fermele de alge marine după deşertificarea terenurilor arabile şi transformarea lor în terenuri sărăturoase. Speranţa legată de aceste alge este că ele ar putea contribui la echilibrarea balanţei globale de emisii de carbon ca hrană, nu ca sursă de combustibil. În ciuda aparenţelor, algele sunt o sursă excelentă de proteine. Analiştii afirmă că dacă consumatorii de carne ar începe să consume mai multe alge, o astfel de schimbare ar putea reduce emisiile de carbon prin reducerea cererii de carne de vită şi porc.

De asemenea, algele ar putea înlocui culturi care folosesc masiv îngrăşămintele chimice, cum ar fi porumbul sau soia, ca ingrediente în alimentele procesate, inclusiv ca nutrienţi pentru piscicultură şi creşterea porcilor şi vitelor. Odată ce algele ar intra în dietele oamenilor şi animalelor, societatea în ansamblul ei ar putea evita cultivarea de noi terenuri, chiar dacă populaţia creşte, şi astfel ar putea permite chiar revenirea terenurilor arabile existente la stadiul de pădure, care absoarbe cele mai multe gaze de seră per kilometru pătrat.

Există şi un al mare motiv de a lăsa algele să pătrundă în circuitul hranei. Deşi tehnic ele nu sunt plante, algele au nevoie de bioxid de carbon ca să crească. Iar pentru a cultiva cantităţi mari în scurt timp, fermierii trebuie să injecteze bioxid de carbon direct în recoltă. Asta înseamnă că fiecare fermă de alge deține în plus şi un burete de absorbţie al carbonului.