Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

RPA, primul pas către era colaborării om-mașină

25 Octombrie 2018



Robotic Process Automation este în mod incontestabil una dintre vedetele tehnologice ale momentului. Majoritatea analiștilor se întrec în superlative atunci când vine vorba de potențialul acestei tehnologii și au argumnte solide. Dar, ca orice tehnologie, și RPA are limitările ei.

Prezent la București cu ocazia evenimentului „EY Regional Intelligent Automation Conference 2018“, J.P. Gownder, Vice President & Principal Analyst Forrester Research, a declarat că piața RPA va înregistra o creștere de 54% în decursul următorilor cinci ani. Creșterea înseamnă un salt substanțial de la valoarea de 500 de milioane USD, cât se estimează pentru anul acesta, la peste 2,8 miliarde USD în 2023.

Spre deosebire de Forrester, PS Market Research, de exemplu, este ceva mai rezervat în privința ritmului și preconizează că piața RPA va înregistra o creștere de „doar“ 36,2% până în 2023, în schimb compensează la valoarea pieței – de aproape trei ori mai mare (8,6 miliarde USD).

Diferențele de perspectivă sunt explicabile – deși conceptul tehnologic nu mai reprezintă de câțiva ani o noutate, pentru mulți potențiali beneficiari rămâne încă neclar modul în care pot valorifica concret atuurile RPA.

PoC vs PoV
Vendorii susțin că unul dintre motivele persistenței acestei neclarități este faptul că majoritatea companiilor care analizează oportunitatea adopției RPA abordează încă problema din perspectiva „Proof of concept“ (PoC). Ori, conform acelorași vendori, RPA este un concept care și-a probat deja validitatea, implementările realizate demonstrând că tehnologia funcționează și poate genera beneficii reale. Prin urmare, organizațiile ar trebui să-și schimbe optica și să se concentreze mai mult pe modul în care o pot valorifica, respectiv să adopte abordarea „Proof of value“ (PoV).

Ori tocmai aici apar „neclaritățile“ – RPA nu este o tehnologie specifică unui anumit proces, ci permite automatizarea unei mari varietăți de sarcini de rutină, bazate pe reguli și care nu sunt acoperite de sistemele tehnologice existente. Acest lucru face ca scenariile de aplicare alte tehnologiei să varieze de la companie la companie – trei organizații care utilizează același sistem CRM au configurații de procese diferite, definite pe specificul regulilor după care operează fiecare în parte, și, ca urmare, fiecare dintre aceste organizații poate să aleagă beneficii distincte. Una poate opta, de exemplu, pentru automatizarea proceselor manuale, alta pentru creșterea vitezei de procesare a datelor, în timp cea treia poate fi interesată de rezultatele obținute prin consolidarea datelor tranzacționale într-o unică bază de date care să îi asigure vizibilitate în timp real.

„Rule of five“
Varietatea scenariilor de aplicare impune ca o condiție obligatorie pentru valorificarea potențialului RPA realizarea unei analize detaliate a proceselor de afaceri și a fiecărei etape de proces, cu toate operațiunile aferente, până la nivel de input de tastatură. Rezultă, în mod logic, că efortul necesar automatizării este direct proporțional cu complexitatea configurațiilor de procese.

De aceea, J.P. Gownder recomandă ca organizațiile să aplice „Rule of five“ pentru a depista unde și cum pot folosi cu succes automatizarea, fără ca implementarea RPA să devină prea complicată și costisitoare.

Principiile „Regulii lui 5“ sunt clare și ușor de aplicat:
♦ Nu mai mult de cinci decizii. Vicepreședintele Forrester Research a explicat că RPA funcționează optim pentru aplicațiile simple care operează cu volume mari de date. Când este necesar să fie luate mai mult de cinci decizii lucrurile se complică – organizațiile au nevoie de un motor de reguli, de utilizarea algoritmilor de Machine learning ș.a.m.d., rezultând un efort mai mare.
♦ Nu mai mult de cinci aplicații. RPA nu se bazează pe API-uri (Application Programming Interface), ceea ce înseamnă că sunt sensibile la modificările care pot surveni în aplicații. Când se schimbă aplicațiile, adesea automatizarea nu mai funcționează, a explicat Gownder, așa că este recomandat ca numărul aplicațiilor peste care se integrează tehnologia RPA să fie de cel mult cinci.
♦ Nu mai mult de 500 de clicuri. Roboții RPA înregistrează modul în care un angajat realizează efectiv sarcinile repetitive, surprinzând fiecare intrare de la tastatură. Pentru a ține nivelul de complexitate sub control, organizațiile trebuie să limiteze numărul de apăsări de taste pe care un robot trebuie să le opereze la maximum 500.

Pasul spre Intelligent Automation
Robotic Process Automation face trecerea către următoarea etapă a transformării digitale, Intelligent Automation, a explicat vicepreședintele Forrester Research, care a argumentat că: „Timp de câteva decenii am încercat să împrietenim oamenii cu mașinile. Acum însă trebuie să facem mașinile să înțeleagă oamenii. Viitorul muncii va depinde de modul în care inteligența artificială și automatizările vor colabora cu oamenii.“



Tags: RPA

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite