Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Monica Calotă, directoarea ANPCDEFP: „România a creat un brand de țară prin programul Erasmus“

12 Decembrie 2018




Perspectiva
Pentru că vă raportați constant la „referențialul“ UE, iar anul viitor România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, cât de pregătită este ANPCDEFP pentru această poziție de prim-plan?
Așa cum o demonstrează rezultatele înregistrate în cadrul programului Erasmus+, suntem peste media europeană. Pe de altă parte, Erasmus+ este considerat în mod oficial, inclusiv de către Ministerul Educației Naționale, un produs de succes al educației din România. Iar la acest fapt contribuie toți actorii implicați, beneficiarii noștri fiind foarte interesați de oportunitățile pe care le oferă programul și implementează proiectele la un nivel calitativ ridicat și foarte corect. Toate aceste lucruri fac ca organizațiile din România care participă la program să fie printre partenerii cei mai ceruți în proiectele Erasmus+, românii fiind apreciați pentru că muncesc serios și își fac treaba foarte bine în proiectele de parteneriat în care sunt implicați. Practic, se poate spune că, în 21 de ani, România a creat și consolidat un adevărat brand de țară prin programul Erasmus.

Ce schimbări importante se preconizează pentru anul viitor în derularea programului Erasmus+ în România?
Nu se întrevăd schimbări esențiale, cu excepția faptului că proiectele de voluntariat derulate prin programul Erasmus+ se vor desfășura de acum prin intermediul noului Corp European de Solidaritate. Am avut deja o primă rundă de candidaturi care a funcționat foarte bine, rezultat al faptului că promovăm de peste un an această schimbare, devenită efectivă în octombrie a.c. Alte modificări majore nu vor apărea în 2019. Este al șaselea an din actualul program Erasmus+ și ne îndreptăm tot mai mult atenția către viitoarea ediție, căutând soluții de a face lucrurile să meargă mai bine. Pentru anul viitor ne dorim să implementăm și mai bine strategia de incluziune, astfel încât să avem rezultate cu care să ne depășim și mai mult țintele propuse, dar și să fructificăm faptul că în următorii doi ani ANPCEDFP va participa direct în grupurile de lucru stabilite de Comisia Europeană pentru definirea concretă a viitorului program.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite