Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Conferinţa Ştiinţifică ICPE-CA & Siemens România, platformă de valorizare a ingineriei electrice

14 Februarie 2019



Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA a organizat cu sprijinul Ministerului Cercetării şi Inovării a 8-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice INCDIE ICPE-CA & Siemens România. Evenimentul, desfăşurat la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR), a fost dedicat tuturor celor interesaţi de dezvoltarea domeniului electrotehnicii şi ingineriei electrice.

Cât mai aproape de nivelul Siemens

Dr. ing. Sergiu Nicolaie, directorul general ICPE-CA, a vorbit despre cele mai semnificative realizări ale institutului de-a lungul istoriei şi a pus accentul pe capabilităţile din prezent, pe ceea ce pot dezvolta cercetătorii ICPE-CA în domeniul ingineriei electrice. „ICPE-CA este un institut naţional care are în spate aproape 70 de ani de cercetare şi dezvoltare a ingineriei electrice din România, generând rezultate deosebite pentru economia noastră şi obligându-ne totodată să păstrăm această tradiţie şi să creştem în continuare capabilităţile noastre. ICPE-CA este un institut modern, care îşi propune să se integreze cât mai mult şi în spaţiul european al cercetării, evenimente precum acestea fiind o ocazie de a prezenta proiectele şi rezultatele noastre, dar şi o oportunitate pentru încheierea de parteneriate cu universităţile, institutele şi companiile de prestigiu din Uniunea Europeană”.
Totodată, directorul ICPE-CA a subliniat dorinţa de a consolida legăturile cu Siemens şi companiile de profil: „Datorită inovaţiilor şi hnow how-ului de aproape 200 de ani, Siemens este azi un concern global implicat în industriile de vârf: energie, transporturi, telecomunicaţii, automatică şi, nu în ultimul rând, sănătate. Dorim prin ceea ce facem să fim cât mai aproape de nivelul performanţelor grupului german şi, prin colaborările cu acesta şi cu firmele din domeniu, să creăm şi să dezvoltăm un mediu de afaceri prietenos şi competitiv în România.”

Continuarea unei tradiţii benefice
Prezent la eveniment, decanul electrotehnicii româneşti, prof. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, a evidenţiat necesitatea strângerii colaborării cu Siemens, pe fondul tradiţiei existente şi a afinităţilor inginerilor români faţă de tehnologia germană:
„Intenţia organizării acestui simpozion de ani buni a fost aceea de a păstra o tradiţie existentă, care dăinuie între electrotehnica românească şi Siemens încă din primii ani ai dezvoltării electricităţii în România. Primul tramvai electric în România a fost Siemens. În timp şi România a început să facă tramvaie. După 1922, 120 de tramvaie au fost făcute cu echipamente Siemens. Pentru generaţia noastră Siemens a fost instituţia pe care încercam să o copiem la nivel de organizare a laboratoarelor, aşa explicându-se existența în electrotehnica românească a numeroase soluţii apropiate de Siemens (în domeniul tracțiunii electrice, în domeniul forajului, etc). De asemenea, foarte mulţi ingineri români au lucrat la Siemens şi au contribuit la dezvoltarea companiei. Profesorul Vasile Nedelcu, menţionat în foarte multe lucrări ştiinţifice, a dezvoltat o serie de direcţii noi în firma germană. Unul din cercetătorii din ICPE, R. Fleischer, a ajuns la un moment dat şef de divizie în Siemens. Aceste contribuții ale specialistilor români merita să fie cunoscute…“
Prof. Tănăsescu a pledat pentru strângerea legăturilor dintre unităţile de cercetare în domeniul electric din ţara noastră şi firmele străine care activează în România şi pentru dezvoltarea unor programe comune. „Siemens a fost şi este un vector şi un model al progresului. Tradiţiile au existat, tradiţiile au continuat, chiar şi în perioade mai dificile pentru industria românească, şi merită să fie şi mai strânse. Tehnica funcţionează în zilele noastre asemănător principiului vaselor comunicante: nu există doar oameni care dau şi oameni care primesc, ci există oameni care dau şi cer în acelaşi timp, iar posibilităţile de colaborare cresc în acest mod. În teoria jocurilor nu există perdanţi, ci doar oameni care câştigă: unii mai mult, alţii mai puţin, iar schimburile de experienţe şi cunoaştere între companiile noastre conduc la astfel de rezultate.”



Noul model Siemens

Prof. dr. ing. Titi Paraschiv, Business Development Director în cadrul Siemens România, a prezentat cele mai importante noutăţi legate de activitatea Siemens la nivel global şi în ţara noastră.
„Din septembrie 2018, Siemens, un conglomerat de divizii fără legături funcţionale între ele, a intrat într-un proces de restructurare. Metaforic vorbind, procesul se materializează prin transformarea unui mare vapor, care oferă foarte multe servicii, în vapoare mai mici, astfel încât directorul Siemens nu va mai fi un comandant de navă, ci amiralul unei flote. O firmă va reuni echipamente medicale şi imagistică, o alta partea de mobility, o alta pe cea industrială şi de automatizări Acest lucru modifică modul de organizare şi de management al Siemens în lume. Pe 1 aprilie 2019 va intra în vigoare în România noua structură Siemens, care va avea mai multe firme independente juridic, dar gestionate la nivel de ţară de un CEO. În România avem de la 1 octombrie 2018 un nou CEO, în persoana domnului Cristian Secoșan, care reprezintă şi Republica Moldova”.
În țara noastră, Siemens are în jur de 2800 de angajaţi, dintre care peste 400 sunt cercetători care lucrează în cele 3 centre de cercetare deschise în România: două la Braşov şi unul la Cluj. În paralel se dezvoltă în București un centru de cercetare în imagistică medicală, toate centrele având legături importante cu marile universităţi din România. „Pregătim în jur de 250 de studenți pe an în compania noastră, dintre care angajăm în jur de 10-15. Am creat în cadrul universităților 11 laboratoare de automatizări în domeniul industrial. În 2019 avem în plan să mai deschidem încă 7 laboratoare, pentru a consolida legătura bună cu mediul academic”.
Poate fi acest plan de dezvoltare extins şi la nivelul institutelor naţionale de cercetare? Unul dintre iniţiatorii acestor conferințe, prof. dr. Wilhelm Kappel, directorul ştiinţific ICPE-CA, a lansat, alături de dr. ing. Mircea Ignat, conducerii Siemens România provocarea de a deschide în premieră un laborator în cadrul institutului pe care îl reprezintă: „Invit managementul Siemens să analizeze în ce măsură poate face sau sprijini înfiinţarea unui laborator şi în institutul nostru, pe lângă cele 7 planificate spre inaugurare anul viitor”. Referindu-se la specificul acestei ediţii a conferinţei, prof. Kappel aprecia: „Temetica generală a rămas aceeaşi, dar remarc deplasarea topicilor prezentărilor dinspre materiale, preponderente de-a lungul celor 7 ediţii, înspre ingineria electrică, reprezentată acum prin articole şi contribuţii valoroase. Totuși, este de remarcat lecția invitată a domnului Iulian Iordache, ICPE-CA, despre materialele carbonice, ce a subliniat multitudinea de aplicații ale acestora în tehnologiile viitorului. De asemenea, m-am bucurat să vizitez Expoziţia de micromaşini cu magneţi permanenţi pe care firma System Eurotech a organizat-o cu ocazia acestui eveniment, făcând cunoscute astfel o parte din realizările sale.”

Provocările viitorului
La rândul său, Siemens a făcut cunoscute realizările şi preocupările de ultimă oră, dar şi cele care prefigurează viitorul. „Dinamica economică şi evoluţia tehnologiilor modifică modul în care facem business şi modul în care ne compatibilizăm cu piaţa şi ne adaptăm condiţiilor actuale. Dacă în urmă cu 30-40 de ani marile afaceri Siemens erau în domeniul producţiei de materiale, în sectorul energiei în urmă cu 15-20 de ani, astăzi business-ul nostru câştigă din transportul de informaţii. De aceea, elementele de automatizări aduc cel mai mare profit firmei noastre, care se organizează în jurul acestora”, explică prof. Paraschiv. Totodată, ca orice mare companie, Siemens încearcă să rezolve o mare problemă importantă a umanităţii, odată cu dezvoltarea biotehnologiilor şi a IT&C: cea a timpului. în urmă Toţi ne naştem cu o condamnare la moarte care, conform ADN-ului, poate veni, cel mai târziu, de la vârsta de 120 de ani până la 150 de ani. Prin importanța acordată medicinei preventive, a controlului şi monitorizării stării de sănătate, pornind de la informaţiile furnizate de genom, maximizăm ceea ce ne-a oferit genetica, limitând vulnerabilităţile. 400 de oameni lucrează în acest domeniu în centrul de cercetare de la Braşov, subordonat unui mare centru Siemens din SUA, condus de un român. Lucrăm în momentul de faţă pentru inima bionică şi pentru tot ceeea ce înseamnă fiziologia organismului uman, pe care îl putem desface în felii, pe baza echipamentelor pe care le avem. Într-un orizont de 5 ani fiecare om va putea primi o carte tehnică, aşa cum avem ITP la maşină, care ne va spune să facem peste un anumit timp anumite reparaţii, înainte ca boala să se manifeste. Vom putea exploata astfel la maxim zestrea noastră genetică şi pot afirma că omul care va trăi pe planetă 200 de ani s-a născut deja”, afirmă Titi Paraschiv. O altă componentă importantă a activităţii Siemens este aceea a automatizărilor industriale. Conceptul Industry 4.0 se regăseşte în Siemens prin conceptul de industrie şi producţie personalizată. În funcţie de anatomia proprie, din 2020 vom putea beneficia pe internet de pantofi personalizaţi. Printr-un proiect cu firma Adidas, Siemens a făcut deja încălţări personalizate pentru 300 de jucători de basket. Un alt proiect cu care se mândrește Siemens este cu BMW, împreună cu care va simula şi crea modele de vehicule personalizate, care vor ţine cont de caracteristicile fiecărui şofer în parte, de anatomia cognitivă. În doi ani vor fi lansate pe piaţa astfel de modele, cu costuri de producţie mult mai mici, datorită sistemului de automatizări dezvoltat pe partea de simulări.
***
Conferinţe ştiinţifice de factura celor organizate de ICPE-CA reuşesc să ofere o imagine a ceea ce se întâmplă cu domeniul ingineriei electrice pe plan naţional şi global. În acelaşi timp, ne conectează la acele tendinţe şi transformări tehnologice care, puse în operă de firme precum Siemens, vor schimba faţa planetei şi existenţa noastră, într-un orizont nu foarte îndepărtat.



Tags: ICPE-CA, inovare

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite