26 Mai 2004
De-a lungul generatiilor predarea si invatarea chirurgiei s-a bazat pe modelul maestruinvatacel. Chirurgia laparoscopica, dezvoltata intr-un mediu diferit, cu doua dimensiuni, instrumente ciudate si absenta simtului tactil au impus aparitia unor metode noi de predare si de antrenament. Folosirea feed-back-ului video, bazat pe monitoare sau alte tipuri de periferice fac laparoscopia potrivita pentru invatare si antrenament in sisteme bazate pe computere. Institutul Clinic Fundeni (ICF) a simtit care este pulsul noilor tendinte mondiale si a achizitionat pentru Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic (CCGTH) un simulator de realitate virtuala, LapSim Surgical Science, parte a unui program mai complex, produs de Surgical Science AB din Suedia in urma colaborarii stranse dintre chirurgi de frunte si programatori de top.
Fiind foarte scump, in jur de 50 000 de euro varianta de baza, programul este unic in Romania. Simulatorul de realitate virtuala de antrenament in chirurgia laparoscopica il folosim acum in antrenamentele rezidentilor nostri si in acelasi timp pentru testarea abilitatilor chirurgilor care vin sa-si dea examenul de competenta, ne-a informat Dr.Victor Tomulescu, medic primar chirurg in cadrul CCGTH.
In restul spitalelor din tara abilitatile sunt exersate pe animale sau pe bolnavi. Antrenamentele in realitatea virtuala sporesc insa abilitatile care trebuie dezvoltate in chirurgia laparoscopica, diferite de cele din chirurgia clasica. In chirurgia laparoscopica nu te poti baza pe atingere, pe palpare, nu exista profunzime (o cauti uitandu-te oblic). Instrumentele sunt diferite, manevrarea lor este diferita: in mod normal cand chirurgul vrea sa ajunga in partea stanga jos, misca dreapta sus. In aceste conditii exercitiile sunt esentiale.
Recent, in luna martie, la ICF s-a facut un experiment pentru a vedea daca posibilitatea de mentoring folosind realitatea virtuala este similara cand este facuta in apropierea celor care predau sau daca poate fi facuta la fel de eficient si la distanta.
Material si metoda
30 de studenti la medicina, fara o alta experienta in chirurgia laparoscopica, au fost repartizati randomizat in trei grupe de studiu pentru a se antrena pe simulatorul de realitate virtuala utilizat in Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic sub supravegherea si ghidarea unui telementor, a unui instructor direct (proximal mentor) si, respectiv, fara supraveghere.
Telementorul, localizat in MITAC Richmond, SUA a interactionat cu studentii prin videoconferinta, antrenandu-i pe acestia si demonstrand pe ecran modalitatea corecta de efectuare a exercitiilor.
Miscarile studentilor au fost preluate de catre doua camere video integrate alaturi de iesirea video a simulatorului intr-un echipament de videoconferinta
Toti studentii au urmarit la inceput un modul de instructie in care le-au fost prezentate modalitatea corecta de rezolvare a exercitiilor, posibilitatile si limitele simulatorului de realitate virtuala.
Cele patru exercitii alese pentru studiu au fost prinderea, taierea, aplicarea de clipuri si sutura
Pentru fiecare exercitiu programul a evoluat mai multi parametri:
timpul total de efectuare al exercitiului
evaluarea traiectoriei
lungimea drumului: lungimea totala a traiectoriei varfului instrumentului/camerei pana la indeplinirea scopului urmarit marimea angulatiei (grade) traiectoriei: suma unghiurilor delimitate de varful instrumentului/camerei si axul portului de lucru fata de care pivoteaza instrumentul
lezarea tesuturilor: numarul total de cate ori instrumentul/camera a atins tesuturile
leziunea maxima: profunzimea maxima a leziunilor produse
eroarea maxima fata de zona tinta in care trebuie aplicata sutura
tensiunea maxima in sutura evaluata in varianta 100% cand tesutul este rupt sau 0% cand sutura este corecta.
Rezultate
Comentarii Dr. Victor Tomulescu
Utilizarea combinata a antrenamentului practic, casetelor de demonstratie si a mentoringului inainte de testare au dat rezultate similare in grupurile cu mentoring proximal si telementoring. (Ne-am fi asteptat ca mentoringul la distanta in chirurgie sa fie mai slab)
Rezultate variate nu au fost exceptionale in cazul fiecaruia dintre grupuri (In toate grupurile au fost oameni cu abilitati manuale deosebite, dezvoltate in afara proiectului nostru, dar si oameni cu abilitati foarte proaste, pe care nu ar fi putut evolua foarte mult, oricat am fi incercat. A fost un lucru important de descoperit pentru ca in medicina oamenii nu sunt indrumati de obicei in functie de abilitatile pe care le au. Prin experimente similare putem selecta oameni cu aptitudini deosebite pentru a-i indruma intr-o anumita directie. Daca tinerii ar fi testati din scoala, i-am putea indruma din vreme sa-si dezvolte abilitatile, mai ales ca un bun chirurg se formeaza in timp.)
Mentoringul proximal a dat rezultate mai bune in cazul obiectivului cel mai greu sutura. (Studentii antrenati de mentorul de aici s-au descurcat mai bine pentru ca initial le-am prezentat niste trucuri legate de realitatea virtuala.)