Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Īn zorii unei noi Renaşteri ştiinţifice: Laserul de la Măgurele atinge puterea de 10 PW

17 Aprilie 2019



• Premieră şi record mondial, rezultat al unui high quality management

Sistemului laser de mare putere al ELI-NP a atins în lună Martie puterea maximă pentru care a fost proiectat, 10 PW (zece milioane de miliarde de W), devenind, astfel, cel mai puternic laser realizat în istoria omenirii. Atingerea celor 10 PW la laserul ELI-NP reprezintă un moment de referinţă pentru cercetarea mondială, Europa deţinând, în premieră, prin România, cel mai puternic laser din lume. La 70 de ani de la momentul înfiinţării Institutului de Fizică al Academiei şi începutul poveştii de excelență a fizicii româneşti, cercetătorii de pe platforma Măgurele au sărbătorit prin atingerea unei performanțe unice la nivel mondial, scriind istorie şi deschizând un nou capitol de evoluţie a ştiinţei şi tehnicii.

Cu ocazia evenimentului dedicat acestei premiere ştiinţifice remarcabile, acad. Nicolae Victor Zamfir, directorul general ELI-NP, declara: ,,Laserul de la Măgurele a atins o putere mai mare decât am visat noi: a 10-a parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ, concentrată într-o rază de lumină. De aici și marea realizare tehnologică și științifică, care constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiții extreme, condiții care până acum nu au fost pe Pământ, şi încercăm astfel să desluşim o parte din tainele universului. Printr-o decizie politică, România a participat la cursa modială pentru realizarea celui mai puternic laser din lume şi a câştigat-o. A fost un vis al cercetătorilor din întreaga lume, toţi doreau să creeze un astfel de instrument, foarte multe din ţările dezvoltate au încercat să-l materializeze…În urmă cu 10 ani puterea maximă atinsă de un laser era de 1PW, dar între timp domeniul a explodat şi există pe glob peste 10 laboratoare ce deţin laseri de peste 1 PW, Coreea de Sud având un laser de 4PW. Noi avem astăzi peste 10 PW şi visul cercetătorilor romani se împlineşte. Am avut privilegiul să conduc o echipă de cercetători, jurişti şi economişti valoroşi, care cu tenacitate şi ambiţie au vrut să demonstreze că România poate şi au confirmat acest crez“.
Dr. Ionel Andrei, Manager de Calitate, este unul dintre profesioniştii de prim-plan ai ELI-NP care au asigurat managementul şi reuşita de până acum a proiectului. Realizarea sa la parametrii asumaţi confirmă încă o dată faptul că ELI-NP este un proiect de succes, care va rămâne în istoria mondială a ştiinţei, România demonstrând, prin leadership-ul asigurat de echipa IFIN-HH, că este capabilă să gestioneze proiecte internaţionale de anvergură, la cele mai înalte cote mondiale.

Pentru a reuşi, proiectul ELI-NP a avut şi are nevoie de un management al calităţii performant. Care sunt provocările date de asigurarea calităţii celei mai complexe infrastructuri de cercetare din România, ce reuneşte laboratoare care, prin număr şi caracteristici, se situează peste cele existente la MIT?

Provocările ţin de încadrarea în parametrii asumaţi, în buget şi în termenele existente. Tot ce am întreprins şi tot ce urmează să construim în continuare este subordonat acestor valori de management, care asigură buna implementare a proiectului. Prin comparaţie cu alte infrastructuri pan-europene de cercetare care au făcut parte din primul roadmap ESFRI, având ca referinţă calitatea lucrărilor efectuate, timpul de realizare şi siguranţa operaţiunilor, ELI-NP este un proiect de succes şi totodată un model internaţional de project management.

Un high quality management este invariabil determinat de calitatea profesională şi umană a membrilor echipei…
Am reuşit să construim o infrastructură internaţională de excelență, graţie unui management excelent, susţinut de expertiza şi experienţa solidă a membrilor săi. Echipa care asigură implementarea şi leadership-ul proiectului, condusă de acad. Nicolae Victor Zamfir, este formată din profesionişti ai IFIN-HH, instituţia cea mai prestigioasă şi puternică din zona institutelor de cercetare, ELI-NP funcţionând ca o subunitate a sa. În ultimii 30 de ani, un proiect de o asemenea anvergură nu a mai fost operaţionalizat în România. Multe din componentele sale sunt realizate în premieră, nu au mai fost făcute nicăieri în lume, iar aceste circumstanţe au obligat bordul de conducere să gestioneze cu responsabilitate crescută procesul de implementare. Colegii din zona ştiinţifică şi tehnică, din zona de resurse umane, împreună cu cei de pe palierul financiar şi-au conjugat eforturile şi competențele pentru ca România, cercetarea locală, dar mai ales cea internaţională, să beneficieze de un proiect marcant pe plan mondial.
Graţie activităţii eficiente a echipei de management, până în acest moment proiectul respectă toate standardele de calitate și, în termenii de implementare prevăzuți, funcţionează la nivel de excelență. În paralel dezvoltăm procese şi proceduri pentru managemantul infrastructurii, pentru a funcţiona în faza de operare ca user facility - facilitate deschisă pentru utilizatori.

Înţeleg că vizaţi creşterea calităţii proiectului pe cele mai importante paliere strategice: ştiinţific şi de business…


,,ELI-NP este un model inspirațional, atât pentru mediul economic, cât şi pentru publicul larg, pentru societate în ansamblui ei. Proiectul poate fi luat ca exemplu de bună practică, ca exemplu de asigurare a calităţii, ca exemplu de management profesionist de către alte proiecte, domenii sau structuri de care România are nevoie. Pentru mine şi colegii mei a fost dovada vie că orice proiect, oricât de complex ar fi, poate fi materializat: dacă ne dorim, dacă avem un plan bun, dacă ne ţinem de etapele prevăzute, fără să facem rabat de la efort. Dincolo de politicile de cercetare, am trecut în planul concret al realizării de centre de cercetare de talie mondială. Demonstrăm că România poate gestiona proiecte flagship, că avem intern resursele necesare pentru a intra în circuitul mondial de creare de valori!“

ELI-NP este proiectată să fie o infrastructură de cercetare deschisă. Pe de o parte va servi cazului ştiinţific şi va pune în practică cele mai bune idei de utilizare, accesul la echipamente şi resurse făcându-se pe bază de merit, prin evaluare internaţională. Din altă perspectivă, infrastructura este gândită să aducă beneficii şi pentru economie şi societate, prin valorificarea rezultatelor ştiinţifice obţinute aici. Cooperăm cu economia, cu întreprinderile care în faza de implementare sunt furnizoare de produse şi servicii, urmând ca în faza de operare colaborarea să se extindă, iar companiile să devină utilizatori, să dezvolte produse şi tehnologii noi pe baza cercetărilor efectuate aici. Procesul este şi va fi facilitat de activitatea Măgurele High Tech Cluster(MHTC) şi de existenţa viitorului Parc Ştiinţific care se va construi în următorii ani.
Pentru societate, cel mai evident câştig va fi în zona educaţională. ELI-NP se ridică şi chiar depăşeşte nivelul existent în orice alt centru internaţional de cercetare, fiind un model inspirațional pentru tinerele generaţii şi un spaţiu de conectare la un nou tip de cunoaştere, de satisfacere superioară a curiozităţii şi creativităţii. Proiectul este însă inspirațional pentru întreaga societate în ansamblul său … Gândiţi-vă că într-un an şi jumătate, pentru platforma antivibrație pe care stă ELI-NP s-au construit peste 1000 de stâlpi de beton, demonstrând astfel că în România se pot face lucruri incredibile. Pentru fiecare pod necesar pentru a fluidiza traficul în zonele în care circulaţia Bucureştiului şi cea de pe centură este strangulată sunt necesari doar 4 astfel de stâlpi…dar aceste construcții lipsesc. Dacă la Măgurele s-a putut, în orice alt loc din ţară modelul poate fi replicat cu succes şi ne poate vindeca de orice complex, de orice neputinţă. Oamenii de ştiinţă demonstrează încă o dată că lucruri imposibile sau considerate nebuneşti pot fi realizate.

Cercetarea oriunde în lume este intotdeuna cu mai mulţi paşi înaintea planului socio-economic. Cât de mare este decalajul dintre ELI-NP şi importanța pe care mediul social şi cel economic o acordă oportunităţilor uriaşe de dezvoltare aduse de acest proiect vizionar? Până la urmă maximizarea impactului acestui proiect e dependentă de modul în care actorii sistemului extins din jurul său înţeleg, răspund, intră în vibraţie cu acest driver transformaţional.
Este un decalaj care nu ar trebui să existe sau ar trebui să devină din ce în ce mai mic. Atât percepţia şi abordarea legată de impactul pe care cercetarea îl poate avea în economie şi societate se schimbă, mai lent decât ne dorim, dar există și un alt tip de deschidere. Pentru noi este încurajatoare atenţia şi sprijinul acordate de lumea politică în ansamblul ei, demonstrată de numeroase vizite şi întâlniri, în timp ce pe plan local factorul politic începe să joace un rol activ în a utiliza acest proiect ca vehicul de dezvoltare locală şi regională. Anul trecut a fost lansată iniţiativa Măgurele Science Park, acum studiul de fezabilitate e deja realizat, iar în curând urmează implementarea acestui proiect, problema finanţării fiind rezolvată.
Creşte chimia şi gradul de cooperare şi cu mediul de business românesc, fiind mult loc de a îmbunătăţi relaţiile. Avem o relaţie de parteneriat foarte bună cu furnizorii români selectaţi, organizăm în sprijinul lor şi al nostru Zile ale industriei pe diverse domenii, în timp ce clusterul MHTC grupează majoritatea actorilor economici şi centrele academice care interacţionează cu ELI-NP, în jur de 100 de companii.

Putem vorbi de crearea unei Românii a Luminii Extreme, fără materializarea unei iniţiative de tip Laser Valley, care proiectează imaginea unui ecosistem extins, gândit să valorifice superior potenţialul ELI-NP şi să determine dezvoltare pe mai multe componente şi nivele strategice?
Laser Valley – Land of Lights este o iniţiativă care a fost salutată şi sprijinită de conducerea IFIN-HH şi a ELI-NP şi ar fi păcat ca dezvoltarea locală, regională şi naţională să nu beneficieze de oportunităţile generate de implementarea unui astfel de proiect complex. Ar fi minunat ca temele de dezvoltare şi viziunea propusă să beneficieze de un sprijin guvernamental mai substanţial, într-un timp cât mai scurt, pentru a nu rata închiderea unor ferestre de oportunitate. Prin iniţiativa Laser Valley s-a creat însă un portofoliu de proiecte de dezvoltare valoroase şi sperăm ca reuşita recentă înregistrată de ELI-NP să fie un stimulent puternic pentru a pune în mişcare şi proiectele asociate. Să discutăm de exemplu doar despre unul dintre acestea, cel de creare a unei conexiuni mai bune cu aeroportul… Toate domeniile, toată lumea ar câştiga dintr-o astfel de îmbunătăţire a infrastructurii, este de la sine înţeles.

Putem afirma că proiectul ELI-NP deschide drumul spre o nouă Renaştere în ştiinţă şi tehnică?
Recent am fost vizitaţi de Kip Stephen Thorne, laureat în 2017 al premiului Nobel în fizică, pentru contribuţia sa legată de descoperirea undelor gravitaţionale. Întrebat fiind cum va fi influenţată omenirea de această descoperire, reputatul om de ştiinţă american a răspuns simplu şi franc că nu ştie, dar constată că, în urmă cu câteva sute de ani, oamenii din Europa de Vest au avut iniţiative de dezvoltare culturală şi astfel au traversat perioada cunoscută azi drept Renaştere. Probabil peste alte câteva sute de ani, generaţiile care vor analiza realizările ştiinţifice şi tehnologice din perioada actuală, vor putea preciza ce fel de noua Renaştere s-a produs şi ce impact a avut aceasta asupra omenirii. Extrapolând, ceea ce punem în operă la ELI-NP ne dorim să reprezinte o Renaştere pentru ştiinţa şi tehnologia din România şi nu numai, să fie acel grăunte ce poate dezvolta, în sine sau prin puterea exemplului, economia şi societatea noastră.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite