Revista >> Mai 2019 [Nr. 214] >> Cover Story

CNR, eforturi de promovare și valorizare a expertizei existente în universitățile românești

Alexandru Batali

23 Mai 2019

În plus, puteţi valorifica experiența acumulată în fruntea acestor entităţi emblematice, pentru a prelua şi adapta idei, practici şi modele valoroase de funcţionare, organizare sau acţiune, în folosul dezvoltării CNR, a universităţilor româneşti şi a învăţământului autohton.
Această expertiză acumulată este cu atât mai valoroasă cu cât poate fi valorificată în interesul general al învăţământului superior românesc. Profesionalizarea managementului instituţiilor academice din România ar trebui luată mai mult în considerare, pentru a genera calitate, angajabilitate şi dezvoltare într-o măsură mult mai ridicată.

Este important să creăm condiţiile pentru valorificarea expertizei. Ne confruntăm cu păcatul lipsei de coerență şi al anularii construcției precedente. Acumulăm expertiză care poate genera rezultate în societate, dar ajungem să reluăm ciclul şi să facem totul în alt fel, odată cu schimbările de persoane din fruntea instituţiilor statului... Proiectele începute trebuie continuate, altfel intrăm în zona de iresponsabilitate decizională. Societăţile stabile şi dezvoltate se bazează pe continuitate şi predictibilitate: Universitatea din Munchen, de exemplu, are acelaşi rector de 28 de ani. Este mult, cu siguranţă, dar nici nu trebuie să impunem limite şi schimbări artificiale, ci de la caz la caz. În comunitatea noastră, 4 ani de conducere a unei universităţi înseamnă foarte mult pentru cei care nu confirmă şi foarte puţin pentru cei care au rezultate.

Universităţile româneşti funcţionează într-un sistem impredictibil. Legea Educaţiei din 2011 a suferit de-a lungul timpului zeci de modificări prin OG… Cum afectează mediul legislativ instabil învăţământul superior? Pe de altă parte, care este viziunea CNR în ceea ce priveşte evoluţia învăţământului superior românesc? Ce componente esenţiale consideraţi că trebuie să cuprindă o nouă Lege a Educaţiei?
Constituţia SUA datează din anul 1787 şi de atunci nu a mai fost schimbată. O Lege a Educaţiei trebuie să beneficieze de viziune, competență şi coerență, trebuie să conţină elemente stabile, de referinţă, şi, nu în ultimul rând, trebuie să beneficieze de acordul tuturor beneficiarilor sistemului de educaţie: elevi, studenţi, părinţi, sindicate, forţele politice, inspectorate, agenţiile de asigurare a calităţii, institutul de ştiinţe ale educaţiei, foarte multe organisme nonguvernamentale cu preocupări în domeniul educaţiei, CNR şi angajatori. Toţi aceşti actori trebuie să fie convinşi că articolele dintr-o Lege a Educaţiei sunt cele necesare unui sistem de educaţie modern, flexibil şi mai ales adaptat aşteptărilor unei societăţii actuale.
E nevoie de consultări ample, transparente, de foarte multă răbdare şi implicit de timp. Există un proiect important de viziune numit România educată, gestionat de Preşedinţie, care are deja rezultate şi merită să fie continuat, şi un proiect de viziune al Guvernului, gestionat de MEN, denumit Educaţia ne uneşte. Din fericire există elemente comune în cele două proiecte de viziune, dar este util să se contopească într-unul singur. Ulterior, pe baza unei viziuni acceptate şi adecvate societăţii româneşti în context internaţional, se poate trece la elaborarea articolelor de lege care fac posibilă atingerea obiectivelor vizate.
Sintetizând, avem nevoie de un proiect de viziune care să conţină viziune, de o lege stabilă şi predictibilă făcută cu competență şi pe bază de dialog, şi de aplicarea legii cu coerență şi consecvenţă.

Ce putere are CNR de a influența intrarea sistemului educaţional pe un curs al normalităţii?
CNR este prin lege principalul partener de dialog al Guvernului în domeniul învăţământului superior. Există Consorţiul Universitaria, care grupează probabil cele mai mari 5 universităţi ale României, există Asociaţia Română a Universităţilor Tehnice, există Consorţiul Universităţilor de Medicină şi Farmacie, Consorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Asociaţia Universităţilor Private din România. E bine că există grupări diverse, în funcţie de specificitatea domeniilor existente. Dar CNR este singura organizaţie care grupează toate universităţile acreditate din România.

Forţa e necesară, dar nu suficientă. O lege este iniţiată de Guvern, aprobată şi adoptată de către Parlament şi promulgată de către Preşedinte. Fără o susţinere din partea tuturor acestor forţe, fără o bună colaborarea a tuturor acestor actori, expertiza şi voinţa unor structuri precum CNR sunt insuficiente pentru materilizarea aspectelor esențiale dintr-o nouă Lege a Educaţiei. Din nefericire, contextul românesc actual, deosebit de efervescent, şi perioada electorală care urmează, cu 4 runde de alegeri, nu asigură condiţiile necesare pentru promovarea unei legii înţelepte şi stabile în domeniu. Este bine să ne ferim de influenţa părtinitoare a politicului în educaţie, să nu devină un instrument al acestuia. În absenţa unui maturităţi pe care nu am atins-o în societate, această intervenţie va avea efecte grave la nivelul unei Legi a Educaţiei. Dacă vrei să distrugi o naţiune, nu trebuie să vii cu armate, bombe sau rachete nucleare, e suficient să-i distrugi sistemul de educaţie. De aceea acest sistem trebuie să beneficieze de o susţinere politică largă, ce nu poate fi asigurată într-un an electoral marcat de competiţie. Pe de altă parte, timpul nu trebuie risipit, ci valorificat, prin continuarea dezbaterilor pe proiectul de viziune şi ajungerea la un consens al tuturor forţelor implicate.

În cei 7 ani de când conduceţi CNR, pe durata a aproape două mandate, pe ce paliere reprezentative aţi îmbunătăţit rolul pe care acest for consultativ, cel mai reputat din învăţământul superior românesc, îl joacă în sistemul educaţional autohton şi nu numai? Care sunt principalele satisfacţii și insatisfacții, dar şi ţintele vizate până la încheierea mandatului?
Pe termen scurt, prin materializarea acţiunilor de promovare a ofertei educaţionale româneşti planificate în acest an, un prim obiectiv vizează echilibrarea numărului de studenţi români care învaţă în afara ţării cu cel al studenţilor străini care studiază în România, şi compensarea exodului tinerilor noştri.

Pe termen mediu, la capitolul realizări cred că merită evidenţiate conştientizarea, în ultimii ani, a importanţei deschiderii către mediul internaţional şi înțelegerea mai profundă a relaţiei dintre universităţi şi angajatori, dintre mediul academic şi cel socio-economic. Mai ales în exteriorul ţării, universităţile au fost un exemplu de bună practică, reuşind să aibă o voce comună şi să demonstreze o unitate la nivel de imagine, dar mai ales de acţiune, susținându-se reciproc, efectul fiind unul benefic pentru consolidarea prestigiului României. Intern mai sunt însă multe de făcut pentru a atinge acest nivel de înţelepciune, dar CNR a reuşit să coaguleze într-o bună măsură forţele academice, prin formarea unei echipe de conducere care urmărește crerea de echilibru și cooperare între rectorii universităților românești. Am ajuns să ne întâlnim regulat, de patru ori pe an, pentru a discuta la aceeaşi masă problemele existente şi soluţiile de rezolvare. Dezbatem lucruri importante din învăţământul superior, şi, chiar dacă opiniile sunt diferite, întotdeauna ajungem la un numitor comun.

În ceea ce privește insatisfacțiile, acestea sunt legate de aspectele vitale din sistemul educațional pe care nu am reușit să le rezolvăm. Pe perioada mandatului meu au existat rectori care au fost în poziţie de decident, la conducerea Ministerului Educaţiei: rectorul UPB, rectorul SNSPA, rectorul UB, rectorul ASE, rectorul Universităţii din Suceava, rectorul USAMV Bucureşti. Cred că fiecare dintre noi regretăm că nu am reuşit să facem mai mult şi mai bine pentru a asigura viziune, competență, coerență şi consecvenţă la nivelul educaţiei din România. Dincolo de eventuale deficiențe de pricepere și competență, durata mandatului a fost un factor restrictiv.

În perspectivă, deși până la finalul mandatului de președinte al CNR mai este mai puţin de un an, îmi doresc să avem o variantă integrată a celor două proiecte de viziune asupra educaţiei şi să facem paşi importanţi pentru etapa următoare, de elaborare a unei Legi a Educaţiei stabile, predictibile, care să încurajeze un sistem de învăţământ modern, flexibil şi adaptat cerinţelor specifice secolului XXI.