Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

ICPE-CA, partenerul inovativ al agenților economici

23 Mai 2019




Beneficiarii acestor servicii sunt societățile comerciale interesate de proiectarea, dezvoltarea și utilizarea unor soluții originale de conversie a energiei hidraulice.

Sistem de aerare a apei turbinate
ECOTURB este un sistem de aerare cu ajutorul căruia se mențin condițiile necesare vieții acvatice din punct de vedere al oxigenului dizolvat, pentru a corespunde cu cerințele europene de calitate a apei, asigurându-se o influență minimă asupra caracteristicilor energetice ale turbinei.



Soluția inovativă ECOTURB (cerere brevet internațional WO/2019/059793) poate fi implementată în orice amenajare hidroelectrică echipată cu turbine Francis, Bulb, Kaplan sau Elice, unde nivelul de oxigen dizolvat din avalul amenajării este inferior la 5 mg/l, sau unde există potențial de scădere a acestuia.

Sistemul este simplu de implementat, atât la turbine noi, cât și la turbine în exploatare. Costurile de implementare a dispozitivului de aerare sunt mai reduse față de alte soluții de aerare, aceasta făcându-se în perioada de mentenanță a turbinelor. Sistemul asigură transferul maxim de oxigen prin admisia aerului sub formă dispersă. Automatizarea sistemului de injecție permite menținerea permanentă a nivelului de oxigen necesar vieții acvatice în avalul centralelor hidroelectrice. Sistemul ECOTURB este acționat de către un modul de comandă şi control automat a procesului de aerare, cu rol de a minimiza consumul energetic necesar aerării.

Principalii beneficiari sunt furnizorii de energie și constructorii de echipamente hidro care răspund preocupărilor legate de mediu privind exploatarea hidrocentralelor și inițiază acțiuni ce au ca scop reducerea impactului construcțiilor hidroelectrice asupra mediului. În cadrul ICPE-CA s-a realizat un model demonstrator, testat la CHE Mihăileşti.

Demonstrator de desalinizare capacitivă a apei de mare
La scară internaţională tehnologiile de desalinizare au cunoscut în ultimele decenii o utilizare din ce în ce mai mare în vederea obţinerii de apă potabilă din apa de mare, cât şi pentru scopuri industriale.



Aplicaţia deionizării capacitive a apei dezvoltată de ICPE-CA se adresează desalinizării apei de mare, cu folosinţă pentru uz agricol, uman sau industrial. „Modulul demonstrator de desalinizare capacitivă a apei de mare” poate fi utilizat pentru îndepărtarea diferiţilor ioni din ape uzate, în tratarea apei fierbinţi din staţiile nucleare sau hidrocentrale, în producerea de apă de înaltă puritate pentru industria semiconductorilor, în aplicaţii domestice pentru dedurizarea apei, în desalinizarea apei pentru uz agricol (irigaţii).

Metoda propusă are următoarele avantaje: nu sunt utilizate chimicale pentru purificarea şi regenerarea sistemului; sistemul nu necesită membrane (care sunt costisitoare şi ridică probleme de întreţinere/regenerare chimică); consumul energetic este redus; metoda capacitivă de desalinizare are potenţial energetic ridicat față de procesele evaporative şi osmoza inversă; în funcţie de capacitatea sa (debit de apă desalinizat), modulul poate fi alimentat şi de la surse de energie autonome (celule solare); degradarea materialului de electrod datorată eroziunii este considerabil mai mică comparativ cu metodele tradiţionale de filtrare a coloanelor de carbon active.



Tags: ICPE-CA, inovare

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite