Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nevoia de abordare unitară

20 Iunie 2019



Liderul unui partid important de pe scena politică românească a declarat recent (stârnind destulă rumoare cu declaraţia lui) că nu vede motivul pentru care stimulentele financiare acordate persoanelor care lucrează în IT (printre care se numără impozitul zero pe venit) ar trebui să mai continue să fie acordate, câtă vreme IT-ul nu mai e un domeniu care să necesite stimulare în România.

Dincolo de orice luări de poziţie pro sau contra, declaraţia are un merit real, anume acela de a genera întrebări. Nu neapărat întrebări legate de stimulentele acordate IT-ului, cât mai ales întrebări legate de existenţa, sau mai precis de nevoia de a crea în România un sistem real de apreciere a valorii muncii depuse de oameni, în raport cu unul sau mai multe criterii general acceptate, dar care să fie oficializate.

De ce este esenţială oficializarea? Deoarece criterii nescrise de apreciere a valorii muncii există deja, chiar dacă de multe ori generează discrepanţe mari între categorii de salariaţi care, în esenţă, desfăşoară aceleaşi categorii de meserii. Un exemplu care îmi vine rapid în minte este valorizarea muncii în funcţie de categoria de risc, criteriu care generează diferenţe uriaşe, de pildă, între salariile primite de piloţii de avioane şi salariile primite de şoferii de autobuz sau conductorii de tren, deşi, în esenţă, toate aceste categorii de angajaţi au vieţi de oameni pe mână.

Un astfel de criteriu oficial ar putea fi, de exemplu, valoarea creativă a muncii depuse. De ce? Pentru că, în decursul timpului, actul de creaţie în România a fost aproape mereu desconsiderat în criteriile legate de slujbe şi locurile de muncă, deşi creaţia se numără printre cele mai importante active generatoare de profit pentru o naţiune. La fel s-a întâmplat şi cu cei care lucrau în IT iniţial. Iar faptul că s-a ajuns la cu totul altceva este o poveste care nu ţine de scopul acestui material.

România este, trebuie să recunoaştem, o ţară în care hălci mari ale populaţiei lucrează în sectoare care nu au nicio legătură cu creativitatea, cum ar fi comerţul sau, de ce nu, construcţiile şi producţia. Sunt exact acele sectoare vizate de noi tehnologii, precum inteligenţa artificială şi robotizarea, ce vor deveni apanajul exclusiv al roboţilor în viitorul apropiat.

Însă nu toţi oamenii lucrează în astfel de sectoare. Cercetarea, de pildă, atât cea fundamentală, cât şi cea aplicată, este un sector unde valoarea creativă este imensă, iar potenţialul de generare a profitabilității este uriaş. Cu toate astea, nu am auzit până acum să existe o dezbatere şi o iniţiativă la nivel naţional pentru acordarea de stimulente (nu scutiri) persoanelor din acest sector, în conformitate cu un criteriu bine ales. Sau proiectarea de maşini şi dispozitive, o altă zonă unde lucrează destui români în spaţiul danubiano-carpatin.

Astfel de măsuri ar putea ajuta la încetinirea fenomenului de migraţie a creierelor şi, poate, chiar la inversarea lui. Este o şansă pe care România, în pragul erei digitale şi în contextul unei lumi tot mai internaţionalizate, o are la dispoziţie pentru a-şi găsi un loc mai bun în concertul tot mai orchestrat al ţărilor care fac parte din organizaţii precum Uniunea Europeană.

Deocamdată, România acordă stimulente financiare prin politicieni. Mai precis, politicienii acordă astfel de stimulente, de multe ori cu o grabă de-a dreptul hilară şi mult prea transparentă. Şi le acordă lor înşile, şi le acordă unor categorii de persoane faţă de care au interese, evident de natură politică. Din nefericire, cercetătorii, proiectanţii sau creatorii de valoare nu par să facă parte din astfel de categorii.

Declaraţia menţionată la început aparţine liderului unui partid de opoziţie care reprezintă, pentru mulţi, ideea de schimbare către normalitate. Până acum, ea nu a reuşit să stârnească decât rumoare. Ar fi mare păcat ca ea să se oprească aici şi lucrurile să moară, aşa cum au murit multe iniţiative, uneori excelente, în ţara noastră.

Ar fi de sperat ca o astfel de declaraţie să fie reluată, nu neapărat de acelaşi lider politic, şi extinsă la nivelul unei întregi populaţii. Şi urmată, în condiţiile accederii la guvernare, de măsuri concrete, bazate pe criterii transparente şi obiective, de schimbare a situaţiei de facto din România. Oare chiar ar fi imposibil ca în România să apară odată şi odată obiectivitatea, predictibilitatea şi transparenţa, şi să se atenueze până la dispariţie clientelismul, nepotismul şi interesele de bandă?



Tags: IT

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite