Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Au început înscrierile pentru Craft Product School, prima școală de inovație de produs din România

29 Iulie 2019



Craft Product School a pornit de la nevoia de a oferi o educație de produs digital profesioniștilor din domeniile creative, din tehnologie sau business, care își doresc să avanseze în carieră sau să- și înceapă un business.
De ce tocmai o educație de produs digital?

Pentru că este educația viitorului, combinând tehnologia cu business-ul și design-ul. Cei care au abilități de product design & development sunt mai bine pregătiți pentru antreprenoriat sau pentru o poziție de conducere în software management, design sau creative direction.

Craft Product School începe cu o serie de workshopuri de 2 zile, în care participanții vor avea ocazia să descopere subiecte ca: trenduri globale și modele de business-uri, design sprints, monetizarea produselor digitale, prototipare rapidă și validare și multe altele.

Formatul workshop-urilor este foarte mult bazat pe practică, participanții urmând să lucreze în grup, pe o problemă descoperită chiar de ei. Nu este nevoie să ai deja o idee de produs, vei învăța cum să generezi idei de produse chiar aici și tehnici de brainstorming pentru acasă.

Workshop-ul va cuprinde un număr redus de participanți, pentru a facilita o pregătire mai atentă și mai îndeaproape a acestora.

După finalizarea workshop-ului, participanții vor avea acces la întreaga comunitate de product specialists, acces la mentorii care vor interveni pe parcursul școlii și la webinarii viitoare.

Andra Bria spune: “Am lucrat atât în agenție, ca și creative, cât și la client, în cadrul unor start-up- uri, ca și product manager, unde am contribuit la crearea, lansarea și creșterea unor platforme digitale.

Aceste experiențe, dar și educația în domeniu, mi-au oferit ocazia să privesc industria creativă și cea de tech din mai multe perspective.

Am realizat de pildă că skill-ul de concepere și dezvoltare a unui produs digital ar fi de mare ajutor unui creativ care are o mie de idei, dar nu știe exact cum să le pună în practică. Dar și unui software engineer cu skill-uri de execuție, căruia îi lipsesc abilitățile de design thinking sau product marketing. Iar aici intervine Craft, sau cum să creezi produse digitale, noul meșteșug al zilelor noastre.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite