Revista >> Iulie - August 2019 [Nr. 216] >> Cercetare & Invatamant superior

Semicentenarul Departamentului de Calculatoare din Politehnica bucureșteană

Radu Ghitulescu

30 Iulie 2019

• 50 de ani de istorie IT: de la Felix MC8 și HC85, la Cloud Computing și Inteligență Artificială
Anul acesta, Departamentul de Calculatoare al Facultăţii de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București (UPB) celebrează 50 de ani de existență. Prilej optim pentru a discuta despre istorie, evoluţii actuale, dinamica specializărilor și a pieţei forței de muncă cu profesorul Nicolae Ţăpuş, cel mai longeviv conducător al Catedrei de Calculatoare (1990-2008, 2012-2016), implicat activ şi în prezent în dezvoltarea celei mai mari catedre din UPB.

Domnule profesor, cronologic vorbind, 1969 este considerat „Anul 0“ al istoriei Departamentului de Calculatoare…
Pentru a înţelege care au fost premizele care au dus la apariţia Catedrei de calculatoare, devenită apoi Departament în cadrul Facultăţii de Automatică, trebuie să fac un mic excurs până în 1967, când a fost adoptată o decizie foarte importantă privind dotarea cu tehnică de calcul a „instituţiilor şi unităţilor de producţie“. În Institutul Politehnic au fost preocupări de pionerat in domeniul tehnicii de calcul, dezvoltate de membri fondatori ai catedrei, una dintre acestea fiind: Calculator analogic MAC1(1965), colectiv coordonat de profesorul Adrian Petrescu.
Statul român a investit în jur de 7 miliarde de dolari, pentru crearea Platformei industriale Pipera care cuprindea: IRUC, FEA, FCE, FEPER, CONECT, IEMI şi institutele de cercetare şi proiectare ITC şi ICI.
Acesta a fost contextul în care prima secţie cu specialitatea „calculatoare“ din cadrul UPB a funcţionat începând cu primul semestru al anului universitar 1967-1968. Înfiinţarea propriu-zisă a Catedrei, în cadrul Facultăţii de Automatică, s-a realizat însă efectiv în 1969, la propunerea profesorului Mircea Petrescu. În urmă cu 50 de ani, colectivul catedrei era format din 11 profesori şi cercetători. În prezent avem peste 160 de posturi didactice şi suntem cea mai mare catedră din cadrul UPB şi, poate, chiar din ţară.

O industrie pe val
În decursul celor 50 de ani, Departamentul de Calculatoare şi-a trecut în palmares o serie de realizări care au marcat evoluţia industriei informatice româneşti. Care ar fi, din perspectiva dumneavoastră, cele mai relevante?
Este dificil să faci o selecţie când ai „în spate“ o istorie de 50 de ani, dar voi încerca să fiu succint. Şi voi începe cu anul, 1971, când o echipă de cercetare din cadrul catedrei noastre a realizat, alături de specialişti din Marea Britanie şi Franţa, interconectarea a două calculatoare – o premieră în România. Un an mai târziu, colaborând cu un expert UNESCO din Marea Britanie, s-a realizat primul simulator de circuite logice. După cum se poate vedea, încă de atunci eram deschişi către colaborările internaţionale. Apoi, în 1973, au fost realizate doua microcalculatoare: MC-1, destinat achiziţiei şi prelucrării datelor în staţiile de distribuţie a energiei electrice, şi MC3, prototipul primului microcalculator cu microprocesor INTEL 8008. Au urmat în 74 şi 75, tot în cadrul unei colaborări UNESCO, primele sisteme bazate pe microprocesoare - Felix MC8 şi Felix M18 - care au intrat în producţie de serie la Fabrica de calculatoare. Ca să aveţi o imagine a „contextului istoric“ trebuie spus că Intel lansa primul microprocesor (8008) în 1972, iar noi aveam deja doi ani mai târziu un sistem de calcul funcţional bazat pe acesta, iar în 1980, împreună cu specialiști din FCE, a fost realizat Felix M118, premiat cu medalia de aur la expoziția de la Leipzig. De menționat că sistemele M18, M118 au fost exportate în CAER și China.
În perioada 75-80 au fost realizate multe alte proiecte, ca de exemplu terminalul inteligent Telerom P, sisteme de teletransmisie a datelor prin cuplaj acustic, un sistem de timp real pentru conducerea proceselor lente (SICAP), etc. Unele aplicații de avangardă au arătat că partea socială de acceptare a noilor tehnologii este mult mai complicată decât cea tehnologică.

Ce a urmat în decada 80-90?
O mulţime de alte realizări şi, din nou, îmi este dificil să fac o selecţie obiectivă a celor mai relevante, pentru că fiecare a avut importanţa lui, atât pentru dezvoltarea industriei, cât şi a Catedrei de Calculatoare. Au fost dezvoltate sisteme de programe, dintre care amintim: sisteme de programe de bază (CP/M), sistem de gestiune a bazelor de date relaţionale RECOL, sistemul INTERFORM pentru dezvoltarea asistată a programelor și compilatorul pentru un limbaj de timp real LPTR. În 82 au fost dezvoltate sistemele grafice Telerom P3 şi DIGRAF, apoi a venit anul 85, când a fost conceput microcalculatorul personal aMIC, primul sistem portabil care folosea casete audio pentru a încărca aplicaţiile, iar ca monitor televizorul. Apoi a fost proiectat şi realizat HC85, care a intrat în fabricaţie și care a reprezentat prima încercare reușită de a aduce calculatorul în casele românilor. În 85 a fost lansat Felix M216, primul sistem dual-procesor, bazat pe microprocesoarele Intel 8086 și 8080. La numai trei ani după lansarea primului calculator PC de către IBM (1981), la catedra de calculatoare s-a realizat FELIX PC, compatibil cu calculatoarele IBM-PC XT, care, cu suportul specialiștilor de la ICE, a intrat în producție de serie.

Un nou început
Ne apropiem, inevitabil, de momentul decembrie 1989. Ce au însemnat anii 90 pentru Departamentul de calculatoare?
În primul rând deschidere internaţională şi o mulţime de proiecte realizate în colaborare cu universităţi din străinătate. Şi, pentru că am vorbit de deschidere, trebuie amintit că în 1992 centrul de calcul împreună cu catedra a implementat primul sistem experimental de „poştă electronică“ între UPB şi Universitatea Tehnică din Darmstadt. Conexiunea de date se realiza prin linie telefonică, cu o viteză de 1200 bps… dar care funcţiona ca un telegraf! Şi asta pentru că toată catedra noastră avea o singură adresă de e-mail. Așa că o secretară primea o coală lungă de hârtie din care decupa fiecare mesaj. Pentru a expedia un mesaj, lăsam un text scris secretarei, care îl tasta la teletype, conectat prin modem la linia telefonică. Acum, suntem conectați la RoEduNet, reţeaua academică de comunicaţii care deserveşte toate instituţiile de învăţământ şi cercetare din ţară, şi care asigură viteze de 10-100 Gbps. Adică de aproape 10 milioane de ori mai rapid decât ce foloseam în 1992!

Ce a urmat după aceste noi începuturi, de neînchipuit pentru cei nefamiliarizaţi cu conexiunile dial-up?
O multitudine de proiecte şi iniţiative valoroase, precum proiectele Tempus DISCO și CoLaborator și iniţiativa Linux, și deschiderea mai multor laboratoare didactice şi de cercetare moderne în cooperare cu lideri ai industriei IT&C mondiale: Oracle, IBM, Cisco, HP, Microsoft, Intel, etc. Începând cu anii 2000, activitatea de cercetare s-a intensificat, catedra noastră obţinând prin competiţie numeroase granturi de cercetare ştiinţifică în cadrul programelor FP6, FP7, H2020, AUF, etc. Dintre acestea se remarcă o serie de realizări deosebite, cum sunt, de exemplu, cele în domeniul GRID, unde o echipă de doctoranzi şi masteranzi din cadrul catedrei noastre a participat, împreună cu Caltech și CERN, la implementarea proiectului MonALISA (Monitoring Agents using a Large Integrated Services Architecture). Nu este însă singurul proiect cu mare impact, mai sunt încă multe alte realizări, precum CANTI - platforma de instruire şi cercetare în control avansat şi noi tehnologii informatice, ERRIC, SENSEI, GEEA, SUPERFLUIDITY, CORNET H2020 (ERC Starting Grant) şi multe altele. Fiecare proiect deschide noi orizonturi de dezvoltare, atât pentru pentru studenţii noştri, cât şi pentru departament în sine.

Cât de importantă este componenta de cercetare în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare în prezent?
Vitală! Ca dovadă, efortul investit în deschiderea noului centru PRECIS, care este o infrastructură modernă de cercetare pentru dezvoltatea produselor, proceselor și serviciilor inovative inteligente, CNTI, primul centru de cercetare creat în Catedra de calculatoare. Ca urmare a colaborării cu CERN, Universitatea Politehnica, prin CNTI, a devenit membră la experimentul ALICE (A Large Ion Collider Experiment). Domeniile de cercetare în care colegii noştri se concetrează în prezent sunt GRID şi Cloud Computing, Embeded Systems, Social Network, Internet of Things, Inteligenţă Artificială - un subiect extrem de actual şi mai ales de viitor, precum şi securitatea informatică.

Riscurile specializării
Cum vă ajută toate aceste laboratoare, programe şi centre de cercetare să ţineţi pasul cu evoluţia tehnologică în domeniul IT&C, care este extrem de dinamică?
De multe ori companiile ne reproşează că absolvenţii noştri nu sunt pregătiţi pe tehnologiile „care trebuie“. În aproape 50 de ani de activitate didactică, m-am convins însă că şi tehnologiile sunt perisabile. Tinerii care încep facultatea acum vor termina studiile de licenţă peste patru ani şi studiile de master peste încă doi ani. În şase ani vor apărea inevitabil tehnologii şi echipamente noi, de aceea trebuie să îi pregătim pentru ceea ce o să vină. Acesta este motivul pentru care punem accent mai mult pe partea formativă. Ne concentrăm efortul să îi învăţăm cum să înveţe, cum să abordeze provocările şi, în primul rând, cum să gândească. De aceea şi laboratoarele pe care le-am deschis cu partenerii noştri din zona privată oferă studenților posibilitatea să aibă acces la ultimele tehnologii, având la dispoziţie tot suportul didactic necesar. La rândul ei, structura programei a fost gândită astfel încât să ofere flexibilitate şi libertate studentului de a alege diverse discipline chiar şi la nivelul de specializare, astfel încât să-i oferim şansa unei pregătiri cât mai complexe și cât mai aproape de dorința proprie.

Fără rabat la calitate
De mai mulţi ani firmele IT&C locale, dar şi subsidiarele marilor companii internaţionale prezente în România reclamă faptul că numărul de absolvenţi ai facultăţilor de profil este insuficient pentru a acoperi nevoile pieţei.
Într-adevăr, cererea este foarte mare, o simţim şi noi în mod direct. Ca urmare am crescut în mod constant numărul de locuri disponibile, astfel încât acum, în anul întâi la Facultatea de Automatică şi Calculatoare avem aproximativ 800 de admişi la programul de licență și 500 la programul de masterat. Deocamdată nu putem însă mări nelimitat numărul lor, pentru că studenţilor trebuie să le oferi condiţii, adică profesori şi laboratoare, şi nu ne putem angaja la ceva ce nu putem duce. În viitor, ţinând cont de numărul cadrelor didactice, de dotările disponibile, fără a face rabat la calitate, numărul va crește. Dorința nostră este să avem absolvenți care să exceleaze în domenii precum cercetare şi dezvoltare de tehnologii noi. Toți absolvenții întrunesc standardele de calitate ale facultăţii noastre: sunt foarte buni profesionişti şi foarte apreciaţi pe piaţa muncii, şi nu doar pe cea din România.

Care ar putea fi soluţia rezolvării acestui deficit de forţă de muncă pe piaţa IT&C?
O soluție cred că ar putea fi un învăţământ pe mai multe niveluri, prin revenirea la acele instituţii de învăţământ post-liceale specializate pe diverse domenii. O parte din firmele care folosesc sisteme IT au nevoie de personal specializat pentru a conecta diverse produse hardware, a instala aplicații software, a le configura şi a le menţine în funcţiune. Drept dovadă studenţii noştri îşi găsesc locuri de muncă bune încă din anul doi-trei. Însă o bună parte din companii, care au componentă de cercetare și dezvoltare au nevoie de nivelul de calificare al absolvenţilor de Automatică şi Calculatoare.

Criteriul financiar pierde teren
Întrucât este o cerere atât de mare şi studenţii se angajează din primii ani de facultate, care este situaţia abandonului şcolar la Facultatea de Automatică şi Calculatoare?
Ne confruntăm şi noi, ca toate celelalte facultăţi din întreaga ţară și chiar din străinătate, cu acest fenomen. În opinia mea, este destul de mare: 25%! Însă, nu este un abandon total, ci mai mult o „întârziere“. Datorită lucrului part-time la o firmă, o parte dintre studenți finalizează studiile de licență în cinci sau şase ani. Practic, studentul, nu abandonează complet şcoala, pentru că, la un moment dat, îşi dă seama că are ce învăţa în facultate şi că are nevoie să o finalizeze pentru a-şi putea completa pregătirea. Şi atunci revin.