Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

În dialog cu prof. Aatto Laaksonen - un finlandez ancorat în cercetarea românească, performând la Institutul „Petru Poni“

21 Noiembrie 2019



Academia Română, prin Secția de Științe Chimice, a organizat recent sesiunea aniversară „Institutul de Chimie Macromoleculară «Petru Poni» – 70 de ani de activitate“. Manifestarea s-a desfășurat în Aula Academiei Române și a reunit nume sonore de personalități ale științei și culturii românești, printre care acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice, directorul Institutului de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ al Academiei Române, acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei. Din partea Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ al Academiei Române au participat dr. Anton Airinei, directorul institutului, dr. Marcela Mihai, secretar științific, dr. Mariana Pinteală, șef de laborator în cadrul Centrului de cercetări avansate pentru bionanoconjugate şi biopolimeri – IntelCentru, dr. Narcisa Marangoci, directorul Proiectului InoMatPol.



Invitat special la această sesiune a fost prof. Aatto Laaksonen, de la Universitatea din Stockholm, colaborator apropiat al Institutului „Petru Poni“ în cadrul IntelCentru. Prof. Laaksonen este coordonatorul proiectului intitulat „Mimarea mecanismelor viului prin abordari ale chimiei supramoleculare, în cinci dimensiuni“, care vizează interfațarea domeniului științific fundamental al chimiei dinamice constituționale cu abordările practice ale chimiei medicale și aplicațiilor biomedicale.
Prof. Aatto Laksonen s-a născut în Finlanda, dar toate studiile universitare le-a urmat în Suedia. A absolvit matematica și, spre deosebire de colegii săi care s-au îndreptat ulterior spre fizică, a decis să se dedice domeniului chimiei fizice. La început nu cunoaștea foarte bine limba suedeză, însă pe parcursul studiilor această problemă s-a rezolvat de la sine, astfel că, de la un anumit moment, a început să țină cursuri în limbile suedeză și engleză. Autor a mai mult de 300 de articole de specialitate și a peste 20 de capitole în diverse volume, prof. Laaksonen este o personalitate științifică notorie, cu un număr de citări care depășește 8.000. Prof. Aatto Laksonen a avut amabilitatea de a acorda următorul interviu.

Sunteți în România de aproape un an de zile. Vorbiți limba română?
Nu vorbesc românește. Cu toate acestea, uneori înțeleg mare parte din dialogurile între nativii de limbă română, iar acest lucru se poate datora faptului că am cunoștințe de limba italiană.

Cum ați ajuns să lucrați la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași?
Cunoșteam nivelul foarte înalt pe care știința îl are în țara dumneavoastră încă de acum 15 ani, când eram evaluator pentru proiectele care solicitau granturi în cadrul autorităților naționale de cercetare din Suedia, Irlanda, Israel, Belgia și România. Așa am cunoscut specialiști români cu care am păstrat legătura. La un moment dat, unul dintre aceștia mi-a propus să coordonez activitatea unui grup de lucru, iar eu am acceptat. Ulterior, când coordonatorul a renunțat, din motive de sănătate, am fost întrebat dacă vreau să preiau proiectul în calitate de coordonator. Aceasta este povestea pe scurt.

Care este tema cercetărilor pe care le realizați la IntelCentru?
În linii mari, nanomedicină. Încercăm să dezvoltăm o serie de vectori nevirali, care să transporte un medicament acolo unde este nevoie de el. Cu alte cuvinte, substanța, în cantitatea potrivită, ajunge exact în locul în care trebuie eliberată. Acest obiectiv se poate îndeplini dacă sunt satisfăcute anumite condiții privind mediile prin care circulă astfel de vectori. De exemplu, știm că o celulă canceroasă este diferită de o celulă sănătoasă: interiorul unei celule canceroase este mai cald și, de asemenea, nivelul pH-ului este mai scăzut. Medicamentul identifică și intră în celula canceroasă, iar apoi eliberează cu precizie, în locul potrivit, cantitatea necesară din substanța medicamentoasă. Acest lucru este extrem de benefic pentru sănătate, deoarece se elimină riscul efectelor secundare nedorite. Prin urmare, o astfel de abordare maximizează siguranța pacientului.
Aceste chestiuni sunt cunoscute de 20 de ani, dar sunt foarte greu de pus în practică. În fiecare an sunt publicate studii pe această temă, care ne îmbogățesc cunoașterea și ne conduc încet-încet spre îndeplinirea obiectivului pe care îl au astfel de cercetări în nanomedicină. Ideea noastră este următoarea: construim un fel de laborator virtual unde, prin intermediul simulărilor pe computer, studiem și învățăm în același timp cum ar trebui să modificăm anumiți parametri pentru ca, astfel, ceea ce ne-am propus să fie realizabil. Tehnologia de azi ne permite să facem astfel de modelări și simulări, spre deosebire de posibilitățile pe care le aveam la dispoziție în urmă cu zece ani.

Care sunt dificultățile cu care vă confruntați în acest moment al cercetărilor? Înțeleg că, pe de o parte, sunt greutăți generate de punerea problemei într-un limbaj pe care să-l înțeleagă computerul, apoi, rezultatele obținute pe computer trebuie cu pricepere traduse astfel încât să poată fi utilizate în laborator.
Desigur, sunt foarte multe probleme de rezolvat. Simulările pe computer conduc spre nenumărate rezultate, care nu pot fi utilizate în munca de laborator. Noi încercăm o abordare în paralel, adică includem parametrii rezultați din experimente într-un model și îl verificăm în laborator; aici însă apar noi dificultăți care vizează partea computațională, din cauza sistemelor largi cu care se lucrează în laborator. Mai este un aspect, deloc de neglijat: dacă ești destul de norocos poți crea un sistem care pare să funcționeze bine in vitro, dar numai atât, pentru că in vivo poate fi complet diferit – aceasta este situația care determină colapsul proiectelor.

Ați lucrat cu echipe de specialiști din întreaga lume. Ținând cont de vasta dumneavoastră experiență, ce puteți spune despre colaborarea cu cercetătorii români?
Știința este la fel peste tot, iar cercetătorii sunt dedicați lucrului pe care îl fac în laborator. Cu toate acestea, aici, la Institutul „Petru Poni“, am descoperit că majoritatea cercetătorilor se ajută foarte mult în munca pe care o desfășoară. Acest aspect este diferit față de alte locuri, unde sunt cercetători care nu-și dezvăluie propriile rezultate, probabil din cauza competiției foarte intense. În România, oamenii sunt foarte deschiși, se ajută în ceea ce întreprind și doresc să lucreze împreună. Așa cred că trebuie să fie. Apoi, cercetătorii ar trebui să-și publice articolele în regim de acces liber. De asemenea, datele, însoțite de scurte descrieri, și, în general, toată informația care se obține în laborator ar trebui să fie și la dispoziția altor cercetători: în acest mod, nu se vor mai repeta greșelile odată făcute. Cred că așa va fi la un moment dat, dar mai trebuie să treacă ceva timp.

Ați venit pentru prima dată în România în urmă cu câțiva ani, ca expert invitat la o serie de cursuri de pregătire, alături de alți specialiști din străinătate. Ce aspect considerați că a rămas neschimbat de la prima dumneavoastră vizită în România?
Cercetătorii pe care i-am cunoscut sunt devotați preocupărilor lor, iar nivelul cunoașterii științifice este foarte mare în România.

Ce spuneți despre IntelCentru?
Sunt mândru că lucrez în acest laborator alături de oameni de știință de alte specializări, fizicieni, chimiști, medici sau informaticieni. Interdisciplinaritatea este la ea acasă, nu mai sunt granițe între discipline ca fizica, biologia sau chimia, iar acest fapt este de mare folos pentru că te ajută să abordezi creativ problemele.

Ce anume vă place cel mai mult în România?
Îmi place cât de prietenoși sunt oamenii; apoi, îmi place cultura românească, pe care o descopăr cu plăcere aproape în fiecare zi; nu în ultimul rând, îmi place mâncarea românească – mai puțin mămăliga, iar unele supe sunt cam acre pentru gustul meu.

Dacă românii vă plac cel mai mult, ce spuneți despre orașul în care locuiți și lucrați?
Îndrăgesc Iașul!

***
Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași, înființat în 1949, este un reper de excelență în cercetarea fundamentală și aplicată, în domeniile chimie organică și anorganică și chimia și fizica polimerilor, excelență recunoscută la nivel european și demonstrată de mii de lucrări științifice publicate în țară și străinătate și de zeci de proiecte de cercetare realizate în colaborare cu parteneri externi. Tematica institutului a fost orientată de-a lungul anilor atât către cercetarea aspectelor fundamentale din toate ramurile chimiei şi a unor domenii interdisciplinare – aplicaţii tehnologice de înaltă performanţă, protecţia mediului, managementul deşeurilor polimerice, aplicaţii biomedicale şi farmaceutice – cât şi către cercetarea aplicativă. Rezultatele s-au concretizat în soluții cu aplicabilitate practică, între care biotehnologii de procesare a materialelor lemnoase, obţinerea de materiale spongioase din resurse regenerabile, biomateriale pentru chirurgia cardiacă.
O parte din rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor a fost valorificată printr-o serie de brevete. În perioada 2000-2015, OSIM a acordat peste 50 de brevete unor cercetători din institut, dovadă incontestabilă a preocupării acestora pentru reducerea perioadei de implementare a rezultatelor cercetării în economia reală.
De-a lungul celor 70 de ani de existență, activitatea institutului a fost coordonată de cercetători de prestigiu, membri ai Academiei Române: acad. Radu Cernătescu, acad. Cristofor I. Simionescu, acad. Bogdan C. Simionescu, prof. Ilie Matei și prof. Ioan Zugrăvescu, membrii corespondenți. Începând cu anul 1956, institutul a primit numele chimistului și mineralogului Petru Poni (1841-1925), fondator al școlii ieșene de chimie și al școlii românești de chimie anorganică, preşedinte al Academiei Române în perioadele 1898-1901 și 1916-1920.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite